Ne-am intålnit din nou in apartamentul sau din Roosevelt Island, ca sa punem la punct ultimele detalii ale lansarilor cartilor reeditate de editura noastra, Cartile Tango. Am stat de vorba cu Nina Cassian, la New York, in casa ei plina de carti, reviste, muzica de pian si sete profunda de cuvånt. I-am povestit marii scriitoare a inimii mele despre proiectele noastre, despre indrazneala frumoasa a celor de la OTP, de-a reda copiilor din sate dreptul la lectura, de a darui o sansa extraordinara celor care s-au nascut in case fara biblioteci. Am vorbit despre Ninigra, despre Aligru – pui de tigru nascuti intr-o poveste de dragoste, intr-o carte, intr-un vis – , dar si despre bebelusul meu, Iza, minune nascuta asemenea, intr-o dragoste, intr-o carte, intr-un vis.
„O scoica, rotofeie ca o doica“…
Alice Năstase Buciuta: Cum ai ajuns sa scrii carti pentru copii, si sa aiba un succes atât de mare?
Nina Cassian: Despre succes nu stiu exact ce sa-ti spun, dar am scris carti pentru copii ca un refugiu, pentru ca poezia devenise atat de obligatoriu primitiva, cu teme date, cu vocabular restrans, si nu imi mai pria. Iar in cartile pentru copii inca mai erau acceptate metaforele. De pilda, tin minte ca in „Nica fara frica“, prima mea carte pentru copii pe care am scris-o, aparea „o scoica, rotofeie ca o doica“. A fost voie scriu asa ceva, iar asta era mare lucru, era un semn de libertate extraordinara.
Marea Dragoste / Tango: Deci pornisesi in cautarea libertatii.
Nina Cassian: Cred ca am mai spus asta si in Memorii… Poezia pentru copii si muzica au fost un refugiu pentru mine. M-am refugiat in lumea miraculos naiva a copilariei, ca sa pot sa ma exprim liber, pentru ca in poezia pentru adulti nu mai era voie. Si in muzica, pentru ca – ce sa vezi! – indrumatorii nostri, tartorii nostri nu prea stiau ce inseamna „Do diez“ sau „Sol bemol“. Puteau sa-nsemne „Huooo!“ sau puteau sa-nsemne „Traiasca!“. Puteau sa insemne orice, deci erau o alta forma de libertate. Nu cine stie ce, pentru ca si muzica trebuia sa fie tonala, Doamne fereste sa fie atonala!
Marea Dragoste / Tango: Dar, in mod sigur, cartile tale pentru copii au avut succes, au succes, nu le-a contestat nimeni niciodata, ba, mai mult, sunt nespus de iubite si acum, desi nu au fost reeditate de multi ani.
Nina Cassian: Succes nu stiu sigur daca am avut, dar inclin sa cred ca da. Iar copiii, pe atunci, erau flamanzi de poezie, erau flamanzi de basme.
Marea Dragoste / Tango: Crezi ca astazi copiii mai sunt flamânzi de poezie si de basme?
Nina Cassian: Mi-e teama ca nu… Sau, oricum, nu la fel de mult ca pe vremea aceea. La ora asta copiii sunt, cred, mai putin interesati de basme si de feerie, sunt mai mult inclinati spre tehnica, admira caractere si personaje din Science-Fiction, robotei sau, in cel mai bun caz, dinozauri… Eu sunt ingrijorata de acest fenomen, dar sper ca nu e chiar intru totul adevarat si mai sper ca e ceva trecator.
Marea Dragoste / Tango: Batalia nu este pierduta. Se desfasoara campanii serioase, valoroase, care doresc sa redea copiilor si motivatia, dar si dreptul de a citi. Cum este campania celor de la OTP Bank, „Dreptul de a Citi“, adresata copiilor din mediul rural, in scolile carora se amenajeaza noi biblioteci. Pentru ca si copiii din zonele defavorizate au dreptul sa traiasca povesti si sa le descopere in cartile copilariei.
Nina Cassian: Toti meritam acest drept. Mie povestile, basmul, feeria mi-au luminat copilaria si m-au insotit pana astazi. Pentru ca eu, si astazi, ma consider un copil. Mi-a spus cineva de curand, o doctorita care m-a consultat: „You are strong!- Esti puternica!“. Iar eu i-am raspuns: „I am infant“…
Marea Dragoste / Tango: Dar tu chiar esti copilaroasa, in multe dintre atitudinile tale. Uite cum ne-ai primit, servindu-ne cu alune si floricele si spunand: „uitati «alunelu, hai la joc, si floricele pe campii»“. In fiecare cuvant al tau e ceva inocent, copilaresc.
Nina Cassian: Sunt copilaroasa, imi pastrez copilaria, si asta este poate unul dintre secretele tineretii mele. N-am renuntat niciodata la copilarie. (Iza plange. Paul o ia in brate si incearca sa o linisteasca). Paul, apropie-te, ca nu ma deranjeaza. E normal sa planga, ma bucur ca are plamanii puternici! Cica tatal unui copil care plangea impingea, pe strada, caruciorul, si spunea in continuu: Fii calm, Ferdinand! Stai linistit, Ferdinand!… Iar un trecator, auzindu-l, i-a zis: Cum vorbesti, domne’, asa, cu bebelusul, ca el oricum nu intelege! Si tatal i-a raspuns: pai nu-i spun lui, imi spun mie!
Nu cred ca sunt o exceptie in ceea ce priveste apropierea de cuvinte
Marea Dragoste / Tango: Revenind la cartile tale. Ce reactii au fost dupa ce ai publicat prima carte pentru copii?
Nina Cassian: „Nica fara frica“ este o carte care a luat Premiul de Stat, dar, evident, Clasa a II-a. Pentru ca eu intotdeauna luam ce ramanea, niciodata n-am avut privilegii. Am scos apoi o editie a II-a, din care am eliminat, cat am putut, proletcultismele, care, totusi, mai existau. Adica ce faceam eu acolo, cu harciogii care erau chiaburii… Cine citeste intelege… Dupa care, in mod surprinzator, prin ’75-’78, cam asa, am scris o piesa pentru papusi „Nica fara frica“, piesa care s-a jucat. Si despre care, la plecare, mi-a spus un prieten: „Ma mir ca ti-au lasat-o!“. Pentru ca scosesem toate cliseele obligatorii…
Marea Dragoste / Tango: Asa ai fost tot timpul, asa ai trait intotdeauna, printre cuvinte si jocuri de cuvinte? Cum au venit cuvintele la tine altfel decat la ceilalti, de poti sa te joci cu ele in felul asta?
Nina Cassian: Nu cred ca sunt o exceptie in ceea ce priveste apropierea de cuvinte, cred ca mai sunt si altii ca mine…
Marea Dragoste / Tango: Nu prea multi!
Nina Cassian: Probabil ca putini, dar mai sunt. Cuvintele, intr-adevar, mi-au prins tare bine in viata, si le datorez in mare masura, mai ales la inceput, tatalui meu, care era fascinat de lingvistica. N-avea scoala, avea cateva clase de liceu, dar era absolut fascinat de limba romana, pe care i-o datorez, de altfel. Iata un amanunt amuzant: el era atat de pasionat de cuvinte, incat la un moment dat spunea si prostii, si facea prostii. Cauta tot felul de explicatii, de intelesuri si, odata, imi amintesc ca gasise el de cuviinta ca expresia „a nimerit orbul Braila“ se refera la Braille! Si i-a scris asta lui Alexandru Graur, care i-a raspuns: „Nici vorba!“. Dar important este ca tata m-a invatat sa am curaj sa imaginez
si sa lucrez cu cuvintele… Cand eram in clasele primare, aveam o profesoara unguroaica, o cam rupea ea pe romaneste, dar nu cine stie ce. Si cand m-am intors intr-o zi acasa, tata m-a-ntrebat: ce v-a invatat la scoala? Zic: o poezie! Si m-a pus sa recit. Iar eu am inceput sa recit, asa cum ma invatase profesoara unguroaica: „Strugutele musta face!“… Poftim??? zice tata. Asta nu exista! De fapt, era „Strugurele mustu-l face“. Iar tata s-a apucat cu mainile de putinul par pe care-l avea, si m-a invatat poezia bine, corect.
Marea Dragoste / Tango: Dar numele „Ninigra“ si „Aligru“, din povestea a doi pui de tigru, cum ti s-au nascut in minte?
Nina Cassian: Cu Ninigra si Aligru mi-a venit ideea pornind de la numele noastre, al meu si al sotului meu, Ali. A fost o idee nastrusnica, dar imi amintesc si ca am avut parte de o critica zdravana de la Victor Tulbure, un coleg (despre care nu am mai auzit nimic), care a spus ca povestile mele conjugale mi le-am pus intr-o carte.
Marea Dragoste / Tango: O splendoare de carte! Mi-a luminat copilaria… Eu eram convinsa ca ai scris-o special pentru mine, Ali, si pentru sora mea, Nana. Eu eram Aligru si ea era Ninigra…
Nina Cassian: Poate ca asa a fost…
Marea Dragoste / Tango: Si in ceea ce priveste refugiul in muzica? Ti l-ai pastrat? La pian mai canti? Impreuna cu Maurice? La patru maini?
Nina Cassian: La patru, mai putin, pentru ca mana mea stanga nu ma mai asculta. Dar la trei, la doua… Eu cu dreapta si Maurice cu stanga sau cu ambele maini. Ne completam foarte bine. Si la pian, si in rest…
Interviu realizat in mai 2010
