Eram odată la o nuntă din care nu pricepeam mare lucru. Mă invitase nașa, deci atunci vedeam mirii prima oară-n viața mea. La felul doi, un comesean care nu suferea peștele cu cartofi natur s-a plictisit și, în timp ce noi mâncam cu tacâmurile special amenajate și demontam oase, ca pirotehniștii care taie fire-n bombă, a recapitulat povestea, pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu…
P-aia religioasă o facem mai încolo, acum mergem doar la civilă
Mireasa avea 36 de ani, mirele 40. Amândoi erau la prima căsnicie, dar ședeau cuplați de vreo 9 ani. În tot acest timp, ea așteptase cu inima-n gușă să-o ceară el de nevastă, normal. La fiecare Crăciun, Sfântul Valentin, Paște, zi de naștere sau bilet la Neptun, ea repeta în oglindă cum o să-i spună lui “da, iubi, accept”. Oglinda crăpa deja de plictiseală și ridica ochii-n tavan când o auzea.
După aproape un deceniu de repetiții șnur, până la urmă a cerut-o de nevastă o mătușă de-a lui, cum ar veni, la modul că aia stătea-n Chicago și le tot făcea chemare, iar fetei nu-i dădeau ăștia viză, fiindcă n-avea statut: “We’re sorry to inform you that we don’t usually accept common law partners as being official spouses. Unfortunately, your visa application has been declined. Sincerely, U.S.A. Embassy”. Atunci, el și-a băgat grijania-n americani și-a întrebat-o pe ea: “Or vrea Lili și Cătă să ne cunune, mă? Sau lasă, că p-aia religioasă o facem mai încolo, acum mergem doar la civilă”. Astfel încât, deși femeia exersase “da”-ul lăcrămoșant nouă ani de zile, el a rămas nerostit și pierdut, ca o bulă de gaz pe care, după ce o ții ore-ntregi blocată-n mațe, fiindcă n-ai unde s-o slobozești, se resoarbe singură pe undeva, dracu știe unde.
Statul apără și sprijină sexul amânat, celula de bază a societății
Mi-a fost dat să aud și continuarea acestui destin hurducăit. La patru luni după ce (culmea) s-au întors din America, au băgat divorț și-au ajuns la un tărăboi pe care, sincer, m-am mirat că nu l-am văzut la “9595”. O sursă apropiată familiei ne-a plescăit știrea că, de când s-au luat cu acte, parcă le-a intrat ucigă-l toaca-n vezici. Numai nervi, numai mutre, numai scuipați. Ea, intrată și-așa cam cu fundul în această căsnicie de pomină, avea așadar un fond primordial de ranchiună, accentuat și de faptul că domnul soț, după cele aproximativ 800 de erecții oficiale din ultimii nouă ani, a considerat că e momentul să le mai plivească. Totul a culminat în seara în care ea, crezând că el va manifesta chef de sex, a stricat degeaba un contraceptiv local, care s-a topit a zădărnicie, lubrifiind ilogic un culoar rămas neprihănit, precum și-o bucățică de cearșaf. La bosumflările ei, el n-a găsit o scuză deșteaptă, evident, dar i-a plesnit drept replică evocarea primului lor an de relație amoroasă, în care ea își apărase himenul ca o mistreață cu pui, plănuind o amânare a impactului, ca să-i asmută lui dorința, vezi, Doamne. Pentru câte suferințe adunase el în acel an de calvar onanist, acum chipurile se răzbuna lăsând-o mai moale la rândul lui, la figurat și mai ales la propriu.
S-a petrecut repede, n-au suferit, nici n-au știut ce li se întâmplă. Divorțul a durat mai puțin decât îi luase croitoresei să facă rochiile soacrelor. Mi-am amintit de această îmbucătură de viață nu pentru că ar avea ceva ieșit din comun, ci dimpotrivă, fiindcă e zgâlțâitor de frecventă.
Aproape că fără să-i spună nimeni, ci dintr-un reflex primordial, așa cum epiglota știe mereu să astupe glota înainte de prăvălirea dumicatului, femeia a băgat de seamă că refuzul de a-și evaza picioarele poate duce la aprofundarea relației. Adică ai zice că testiculul e tolomac, dar uite că e suficient de intuitiv pentru ca, atunci când i se declină pofta de sex, să-i scrie creierului un sms: bătrâne, trebuie s-o iei p-asta de nevastă sau măcar să te prefaci că te-ar interesa o pirostrie, altfel trebuie să ne căutăm altă proastă.
Pe vremea mea (nu credeam c-o s-ajung și eu să-ncep o frază cu asemenea porcărie), fetele se împărțeau în două categorii: cele care se catapultau în patul unui bărbat de la prima întâlnire și făceau sex, și cele care se catapultau în patul unui bărbat de la prima întâlnire și nu făceau sex. Deci să ne-nțelegem, toate cădeam la așternut, dar aveam obiective diferite.
Eu, vă spun sincer, am făcut parte din oastea celor care credeau că, întărâtând un bărbat și lăsându-l cu capacul scos, adică refuzându-l cu un minut înainte de propulsie, tipul va ajunge treptat, în câteva luni, să vină cu garoafe-n sacoșă și cu verigheta-n plisc, cerșind o noapte romantică de amor și o nuntă ca-n Harap-Alb.
Aveam și eu un iubit pe care-l chinuiam, ne pupam câte trei ore într-un pat de cămin studențesc, din ăla curbat ațâțător, ca un hamac, dar când auzeam zgomot de fermoar mă sculam brusc în capul oaselor, îmi încheiam nasturii și plecam, lăsându-l cu părul măciucă.
Vrei să fim împreună la bine și la rău, până când zorii ne vor despărți?
La un moment dat, calculasem mental că mai aveam nevoie de vreo cinci săptămâni ca să ajung măcar în divizia logodnicelor, dar în derby-ul final am pierdut cu scor de maidan și-am retrogradat la categoria județ. Că iubitul meu mi-a zis așa: ori avem o relație cap-coadă (mai ales coadă, că de capuri era sătul), ori își va rezolva această problemă în altă parte. Am crezut că “altă parte” era la duș, cu o revistă-n față, dar la câteva zile după verdictul meu negativ, am văzut unde era altăpartele: la duș, cu o duduie emancipată din Regie. Chiar ea mi-a adus la cunoștință că, de-acum încolo, ce-a fost al meu (sau mai precis ce n-a fost niciodată al meu) intră în custodia ei.
Am plâns de-aveam cârcei în cărnița de pe coaste, batistele chinezești erau zălogul lacrimilor și mucilor durerii mele exhibate abundent. Aveam ochii ca o broască-n ciocul berzei. Aș fi dat orice să dau mosorul timpului înapoi, până la momentele acelea din noapte când el începea să se dezbrace, iar eu începeam să mă îmbrac.
Mi s-a oferit totuși o pleașcă, a doua șansă, atunci când iubitul meu s-a târât în patru labe, să ne împăcăm. În disperarea mea lălâie, am acceptat o negociere, unde eu am lăsat de la mine, el n-a lăsat de la el, iar până la urmă toată lumea fost mulțumită: eu am aflat cu această ocazie care-a fost primul bărbat din viața mea (deși puteam să jur că ăla pe care-l visam în fiecare an de Bobotează arăta altfel), iar el a fost apt, așadar, s-o părăsească pe generoasa din Regie.
A meritat deranjul, am avut o relație de cinci ani, care probabil ar fi durat și azi dacă n-ar fi debutat, cum vă spuneam, sub pavilionul frustrării. Deși ne-am iubit enorm (luați accepția laxă a termenului, totuși), cred că nu ne-am iertat niciodată țâfnele inițierii – el pe mine, fiindcă i-am tăbăcit hormonii, iar eu pe el, fiindcă m-a șantajat sentimental. Așa și-a justificat, de altfel, cele câteva colici duplicitare din timpul poveștii noastre – a spus că, grație prejudecăților mele savante, la noi adulterul se iscase înaintea relației propriu-zise. Și, din inerție, a tot continuat.
Stau și azi și mă gândesc (nu că n-aș mai avea la ce să mă gândesc, dar în creierii mei unele episoade au început să se transmită-n reluare): ce rulment al rațiunii ne determină să folosim sexul premarital ca pe-o momeală, iar pe cel conjugal ca pe-o confirmare că individul n-are pe alta? Înainte de nuntă, vrei să faci sex cu bărbatul pe care-l iubești, dar te abții, ca să-l obligi să te ceară de nevastă, năclăit de dorință. După ce devii doamna cutare, nu mai vrei să faci sex cu bărbatul tău, dar te comporți de parcă numai la orgasm ți-ar fi mintea. Dacă e după ritmul biologic personal, o femeie n-ar face sex mai des de-o dată pe săptămână. Dar situația din front presupune altă strategie: dacă soțul nu se atinge de tine patru zile, îți amintești că – atunci când l-ai cunoscut – îți desfăcea lihnit sutienul la fiecare opt ore. Era expert la descălecat moșul și baba din copci. Prin regula de trei simplă, socotești câte amante are acum. Eroarea de calcul provine din faptul că omiți factorul forței de frecare: că, după câțiva ani de acrobație și tactică greoaie, glandele fac burtă și chelie și nu mai vor să producă hormoni sau spermatozoizi, așa că activitatea furnalului se moleșește civilizat.
Cu ani în urmă, te exaspera că făceați sex așa des, te săturaseși de epilat ca de nechezol și, ca să ai o noapte liberă, încercai toate stratagemele: cămașa de finet moartea-pasiunii, tradiționala durere de țeastă, culcatul la ore diferite, grețuri simulate perfect, mergând până la icneli cabotine prin baie, când el te credea aplecată deasupra wc-ului, iar tu miroseai ojele și le-aruncai pe-alea închegate, ca să-ți faci de lucru cât chipurile vomitai.
După ce v-ați luat cu acte, cefaleea s-a vindecat ca de mâna vraciului, stomacul nu s-a mai șifonat nici de-al naibii, toate pijamalele au vedere la stradă, dar actele sexuale se răresc direct proporțional cu părul domnului acesta ciudat din patul tău. Treci prin toate fazele, de la ideea benignă că poate vârsta i-a afectat scripeții erecțiilor, până la apoplexia certitudinii că are o amantă pe care o pupă și-n tălpi. Te aperi de gânduri ca de muștele verzi, încerci să-i captezi relicvele de libidou, gemi cu apropouri noaptea, lângă el, îl mângâi pe unde voia el cândva și tu nu voiai, iar exact în momentul în care crezi că se va repezi să te posede scurt și cuprinzător, îl auzi sforăind ca o mașină de cusut, hârâicios și irevocabil.
Nu sunt nebună, nu mai sper de mult să mă respecte un bărbat așa de mult, încât să nu mă înșele. Sper doar să întâlnesc vreodată un bărbat care să mă respecte așa de mult, încât să nu aflu că mă înșală. Următoarea revoluție sexuală se va referi, probabil, la semnificațiile sexului și-ale lipsei de sex. Femeile se vor răscula din nou, fiindcă asta-i menirea noastră. Vrem să căpătăm dreptul constituțional de a fi neglijate de soții noștri fără să stăm cu pioneze-n piept, de groază că asta se traduce prin gagicăreală cronică și adulter septic. Vrem să avem și alte monede de schimb decât orgasmul, vrem să avem și alte bănci decât patul de economii și consemnațiuni.
Minunata!