Este una dintre nenumaratele femei care au acceptat sa-si traiasca viata prin intermediul barbatului pe care il iubesc. Spre deosebire de cele care incearca sa se impotriveasca unui asemenea destin, Gabriela Dinica, sotia marelui actor, e mandra si fericita de alegerea pe care a facut-o.
Articol preluat din Revista Tango nr. 24 din iunie 2007
In primul rand, vreau sa va atrag atentia ca nu voi spune nimic despre mine, oricit ati insista. Eu sunt sotia lui Gheorghe Dinica si atat. Faptul ca el este sotul meu inseamna ca-l merit, iar faptul ca sunt sotia lui inseamna ca ma merita. Asadar, sa vorbim despre sotul meu.
Cand am revenit eu in România, am deschis o sala de bingo. Aici aveam un director pe nume Kovasnian, care fusese operator la Buftea. Acesta intirzia mereu la sala, scuzandu-se aproape de fiecare data ca a stat sa vada un film cu Gheorghe Dinica. Antena 1 difuza, atunci, masiv filme romanesti. tin minte ca l-am bombanit foarte mult pe Gheorghe, din cauza intirzierilor lui Kovasnian… intr-o zi, i-am spus: „Ia cheama-l, mai, pe Dinica aici.
Cheama-l acum, la un sprit. Vreau sa-l cunosc si eu“. Pe vremea aia aveam si un bistro si o gradina de vara. Kovasnian se uita la ceas si spunea: „E noua. Nu-mi pot permite sa-l deranjez la ora asta“. Eram din ce in ce mai intrigata de acest Dinica pe care prietenii nu-si permiteau sa-l deranjeze, la o ora civilizata, totusi. in sfirsit, pina la urma l-a invitat la mine acasa, in Primaverii, la un peste. L-a adus Kovasnian cu masina mea, un Pontillac, de la Premiera. Era dupa o noapte de bautura. La mine n-a baut nimic, nici macar o bere. Cu chiu cu vai a acceptat sa manance, dupa care a plecat. Asa l-am cunoscut.
Ne-am cunoscut la sfirsitul lui iulie ’95. La vreo citeva luni, am fost impreuna vreo trei saptamini la Covasna. De vreo doua ori Gheorghe mi-a spus: „Stii, am visat ca ne casatoream“. Dar, pentru ca eu sunt ardeleanca si nu raspund imediat, mai intii trebuie sa ma gindesc, sa analizez, tot el spunea: „Ei, probabil n-o sa se intimple, doar pentru ca am visat eu“. Casatoria, de fapt cererea in casatorie, a fost determinata de o stire falsa. intr-o dimineata, pe la inceputul lui ianuarie 2006, a aparut intr-o publicatie, in VIP, o fotografie a lui Gheorghe Dinica dintr-un film, singur, si un titlu mare: „Gheorghe Dinica s-a insurat“.
Stirea, ca si prezentarea ei, erau complet aiurea. Cind faci un asemenea anunt, arati si nevasta, nu? Macar intr-o poza mica de-a ei. Sau macar spui cine este. Atunci, Gheorghe mi-a zis: „Hai sa ne casatorim, daca tot au scris. Sa nu-i facem de ras“. Asta a fost cererea in casatorie a lui Gheorghe, pe care eu am acceptat-o. Ne-am dus la Primaria Sectorului 1, unde primarul (era Padure) ne-a intrebat pe amindoi la a cita casatorie suntem. Gheorghe a raspuns prompt: „La prima!“. Eu am avut asa, un sentiment de jena si nu am raspuns verbal, ci am aratat discret patru degete… Si acum imi reproseaza Gheorghe – ma tachineaza, bineinteles! – ca n-am avut curajul raspunderii.
Suntem de 11 ani impreuna si nu am avut niciodata probleme. Mi se pare ca nu-i putin lucru, avind in vedere ca suntem niste oameni formati in medii diferite, cu gindire diferita, cu mentalitati diferite. Lumea in care a trait el si lumea in care m-am invirtit eu sunt aproape incompatibile. Eu sunt tehnica si pragmatica, el este conservator si nepasator la bani. Suntem, deci, foarte diferiti. Si totusi, nu am avut probleme majore.
Are incredere totala in mine si ma considera cel mai bun critic al sau. Ceea ce inseamna ca ne iubim. Se poarta ireprosabil cu mine si cu fiul meu. Iar pe nepotica mea, Georgiana, o adora. I-a cumparat ea o chestie inramata, din lemn, pe care scrie „Pentru cel mai bun bunic“, la care Gheorghe tine enorm. De cite ori ne mutam, are grija de ea, sa nu cumva sa se piarda. Eu una nu vad la el nici un defect. Poate, cumva, sa fie prea orgolios. Dar numai in privinta meseriei. Altfel, este extraordinar de modest si timid.
Bundy (pisoiul persan al familiei, n.r.) este amorul lui Gheorghe. Are o privire atat de omeneasca!… Gheorghe zice ca mai e putin si vorbeste. Si mai zice ca are o fata de parca e calcat de tramvai (pisicile persane au fata „turtita“ n. r.). Il stiam de mult timp, dinainte de ’73. Ma duceam la filmele in care juca, ma chinuiam sa fac rost de bilete la spectacolele lui si eram chiar impresionata de talentul sau. Dar nu intr-atata incit sa-mi schimbe viata, sau sa-l port cu mine peste tot pe unde am fost si prin ce-am trecut. in 1995, cu un an inainte de a ne casatori, am fost cu el la premiera filmului „Terente“, al lui Andrei Blaier.
Era prima noastra iesire impreuna. Ei, bine, cum am dat coltul dupa Rosetti si am iesit in bulevard, pe trotuar s-a facut un culoar de oameni care susoteau. M-am gindit ca am gresit eu ceva, ca am facut vreo gafa, ca ceva nu e in regula. Am inceput sa ma lamuresc putin mai tirziu cind, la cinematograf, Fanus Neagu i-a spus urmatoarele cuvinte: „Mai, Dinica, tu nu obisnuiesti sa vii la premierele tale. Acum vad ca ai venit chiar insotit“. Atunci am realizat, ca femeie, ca e vorba de ceva mai special. Ca eu sunt ceva special pentru el…
Gheorghe nu a baut cu oricine… Pe vremea cind bea, ca acum s-a lasat. De sase luni nici n-a mai gustat bautura… Nu bea decit cu Rautchi, Cozorici, Florin Puca, Mirel Zamfirescu, Piliuta, Fanus Neagu, Teodor Mazilu, Banica… Lui Amedeo Nazzari, cu care a jucat in Columna, ii placea sa bea cu el. Numai ca Dinica filma dimineata la Brasov, iar seara venea sa joace in Bucuresti, la teatru. Pina cind, contrariat, Nazzari a intrebat: „Dar ce face Dinica cu atatia bani?“. De fapt, si eu l-am intrebat pe Gheorghe ce a facut cu toti banii pe care i-a castigat. Stiti ce mi-a raspuns? „Si-au luat vile si masini, cu ei, toti ospatarii care m-au servit“.
Ungurii il adora. Nu va spun cum l-au primit la Budapesta, cind a jucat in „Palme albe“. Parca era presedintele tarii. Juca rolul unui profesor de gimnastica foarte dur, care batea copiii. in film pare chiar ca ii loveste, dar i s-a spus dupa aceea ca mina lui parca mingiie. L-am intrebat cum reuseste si mi-a raspuns: „Pai asta mi-e meseria“.
Ii ajuta foarte mult pe regizori, cu replici ale lui. Uite, aia cu „Da-te jos de pe baricada, Sfiosule, revolutia s-a terminat“, sau „Eu port sapca in suflet“ din „Ticalosii“ lui Serban Marinescu, sunt ale lui. De fapt, el e celebru prin replicile pe care le da si in afara meseriei.
E un dezastru cind se duce la piata. Vanzatoarele il iubesc si-i cer mai putin pe kilogramul de rosii, de exemplu. Dar el da intotdeauna mai mult decit daca l-ar insela la cintar sau la pret. Sau, daca ii cere 70 de mii pe un pepene, el da o suta de mii. Odata, l-am trimis dupa muschi de vita si a venit cu coaste… Cica asa i-ar fi spus macelarul, ca asta e partea cea mai gustoasa de la vita… A cumparat oase de un milion de lei.
maret, colosal actor de geniu si o sotie ireprosabila.
bravo lor. Dinica este un erou al neamului.
Odihneste-l Dne. Pacat ca s-a dus asa de repede (75 ani).