Medicul Adrian Iurcenco este intemeietorul cunoscutei clinici veterinare SpeedVet, la care apeleaza bucurestenii atunci cand cei mai buni prieteni ai lor necuvantatori au probleme de sanatate. Clinica detine un serviciu de urgenta extrem de eficient, iar doctorul Iurcenco este unul dintre cei mai potriviti specialisti ai domeniului la care putem cauta raspunsuri pentru intrebarile care ne framanta pe noi, cei care iubim animalele.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Care sunt clientii dumneavoastra cei mai numerosi, sunt oameni singuri, oameni cu copii, care este tipologia iubitorilor de animale de aici, din Bucuresti, unde actionati dumneavoastra?
Adrian Iurcenco: Sunt din toate categoriile, nu vin neaparat mai multi iubitori de animale dintr-o categorie anume sau din alta. Dar iubitorii cei mai inversunati sunt, intr-adevar, cei care nu au copii si care au o varsta care nu le mai permite sa faca copii, drept care isi manifesta afectiunea asupra animalelor. Probabil ca multe rase de caini sunt si facute in ideea aceasta, sa creeze empatie. Pechinezul, de exemplu, este o rasa careia i s-a turtit botul si i s-au adus ochii in fata, aproape ca la om, cand ei ar trebui sa fie in lateral, tocmai pentru a semana cu un copil; si latratul lui e mai subtiat… E o rasa special creata de om pentru a trezi empatie.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar dumneavoastra de unde ati deprins iubirea de animale? Cum ati ajuns sa iubiti animalele atat de mult, incat sa alegeti sa faceti o cariera in domeniu?
A. I.: Am avut caini de cand eram mic, de cand ma stiu. Nu a existat in viata mea nicio perioada in care sa nu am un animal de companie, chiar daca am locuit intr-un apartament. Insa tatal meu era pescar si mergeam destul de des la pescuit, ca tot romanul si, o perioada, a fost si vanator. Apoi a renuntat pentru ca nu ii mai placea ideea de a omori animale, dar, date fiind aceste preocupari ale tatalui meu, am avut mereu caini. Mergeam la pescuit, stateam cate-o saptamana pe malul lacului sau al raului si noaptea era bine sa ai un caine pe langa tine.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Si asa v-ati hotarat sa ajungeti medic veterinar?
A. I.: Nu chiar… Mai intai era sa raman corigent la chimie in clasa a X-a, cand se facea chimie organica. Asa ca a trebuit sa invat foarte mult. Si nu numai ca am trecut peste corigenta, dar am luat chiar note mari si a inceput sa imi placa. Anatomia imi placea dintotdeauna, la toate acestea s-a adaugat si faptul ca dintotdeauna am iubit cainii si natura, iar din toate acestea adunate am tras concluzia ca e un drum potrivit pentru mine si ca nu cred ca m-ar face fericit altceva decat medicina veterinara.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Si in afara ca va fericeste, nu va si nefericeste foarte tare o asemenea profesie? Pentru ca cele mai multe cazuri sunt probabil foarte triste…
A. I.: Da, trebuie sa ai o oarecare tarie sa faci meseria asta, nu poti sa te lasi invins de sentimentalisme. Trebuie sa ai si o oarecare doza de obiectivitate, iar sentimentalismul sa ti-l directionezi cat mai realist. In sensul ca unui animal suferind, care nu mai are sanse sa se faca bine, e pana la urma benefic sa-i poti curma suferinta. Sunt multe puncte de vedere si nu cred ca e cazul sa abordam acum filosofic problema asta, dar sunt multi oameni care, orice-ar fi, spun: Sa nu omoram! Dar eu nu sunt total de acord cu asta. Din moment ce stii sigur ca animalul respectiv va muri, daca nu faci nimic in privinta asta, se cheama ca tu permiti sa fie torturat pana in momentul in care moare. E un subiect sensibil… Dar, obiectiv vorbind, trebuie sa fii pragmatic si, in acelasi timp, atent la bunastarea animalelor.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ar trebui sa ne purtam cu animalele noastre pentru a le asigura o viata cat mai sanatoasa, cat mai lunga? Ar trebui sa-i tratam ca pe niste copii sau, pana la urma, sau care este pozitionarea corecta a omului fata de animalul lui?
A. I.: Sa stiti ca, din experienta mea, animalele care nu primesc o atentie exagerata o duc mai bine decat animalele carora li se acorda prea multa atentie. Cred ca nu e bine sa exagerezi in relatia cu animalul tau, sunt oameni care merg pana acolo, incat se neglijeaza pe ei pentru a ingriji animale. Trebuie un echilibru, ca in orice altceva. Daca esti atent si urmezi sfaturile medicului in ceea ce priveste hrana, ii faci vaccinurile anuale si deparazitarile de rutina, ar trebui sa fie suficient. Si altceva care ar trebui mentionat: si animalele, ca si oamenii, cand imbatranesc, incep sa aiba probleme, corpul se uzeaza si spre sfarsitul vietii, undeva dupa 8 ani incolo, ar trebui ca macar o data pe an sa li se faca un set de analize de sange sau o evaluare medicala, sa se vada daca nu incep ceva probleme si sa se incerce o atenuare a lor sau o incetinire a evolutiei problemelor specifice batranetii.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Aici oferiti si setul acesta de ingrijire a unui caine sanatos sau va ocupati doar de urgente?
A. I.: Da, se cheama medicina preventiva. Daca ni se cere asta sau daca oamenii sunt interesati, noi incercam sa facem pe cat posibil educarea celor care detin caini, pentru ca, pana la urma, si ei si animalele lor sa sufere cat mai putin. O buna educare poate sa scuteasca de multe probleme – bani, chinuri, plimbari pe la clinici etc. – si pe proprietar si pe catel.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum va purtati cu stapanii animalelor? Probabil ca de multe ori trebuie sa ii consolati, sa-i sfatuiti, cat de grea e partea asta?
A. I.: Este cea mai grea parte a medicinei veterinare, pentru ca, de multe ori, mai ales in orase, oamenii sunt foarte atasati de catei; e normal sa fie asa, pentru ca stau cu ei foarte multi ani in aceeasi casa, uneori dorm in acelasi pat si, cand animalul moare, e ca si cum ar muri un frate, o sora, cineva foarte apropiat, cineva din familie. Multi veterinari nu inteleg partea asta sau nu-i dau foarte mare importanta. Dar eu cred ca e cel mai dificil lucru sa incerci sa patrunzi in sufletul omului si sa intelegi ce simte si sa-i gasesti cumva o rezolvare, adica sa intelegi genul acela de om… Toti sufera, suferinta se simte la fel pentru toata lumea, numai ca in functie de genul de om exista solutii diferite si tu trebuie sa intri acolo, sa vezi cum e si sa gasesti solutia potrivita pentru el. ~sta e cel mai greu lucru si aici cred ca se poate face diferenta intre un veterinar considerat bun si unul care poate nu e bun.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar invatati asta undeva?
A. I.: Nu, o inveti din viata. E scoala vietii si conteaza experienta in domeniu, educatia de acasa, sunt toate adunate.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Spuneati ca sunt multi care au trait foarte multe cu animalele lor, ca au dormit in acelasi pat… E normal asta, pana la urma?
A. I.: Normalul se schimba de la o perioada la alta, normalul e o chestie relativa, din punctul meu de vedere, sper sa nu ma indrept prea mult spre filosofie, dar normalul e relativ. Nu e complet anormal, asta pot sa zic. Depinde de personalitatea fiecarui om si de cum vede lucrurile astea, in plus, mai depinde si de rasa cainelui…Nu exista doua legaturi om-caine la fel. Sunt barbati, de exemplu, care prefera caini utilitari sau care vin din rase utilitare cum sunt Akita Inu sau Ciobanesc German, care sunt caini care… folosesc la ceva. Se creeaza un alt tip de legatura intre barbatul respectiv si caine, se creeaza un fel de parteneriat, de fratie. Asta nu implica dormitul impreuna, eventual daca se duc la pescuit sau la vanatoare, in natura, il baga in cort, la caldura, dar in mod normal se respecta unul pe altul, e ca si cum ar dormi doi barbati in acelasi pat – prefera sa nu faca asta. Pe de alta parte, exista un alt tip de legatura intre o femeie si un Bichon; acolo nu mai poate fi vorba de o relatie de echipa, e mai mult o relatie afectuoasa, cumva ii ocupa o parte din nevoia femeii de iubire, iar catelul primeste acelasi lucru. Un Bichon oricum este mult distantat de un caine utilitar, ca si comportament, mod de gandire si dimensiuni etc. Diferentele sunt ca de la cer la pamant intre rase si de aceea nu pot sa spun daca e normal sau nu sa dormi in pat cu cainele. E anormal sa dormi cu un Ciobanesc German in pat, dar poate fi considerat normal sa dormi cu un Pechinez sau cu un Bichon.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar in cadrul aceleiasi rase, cainii sunt sunt diferiti, ca oamenii?
A. I.: Da, bineinteles. Ei au caracteristici generale pe tipul de rasa respectiv, servesc un scop, pentru ca toate rasele servesc un scop, fie el emotional sau utilitar. In cadrul unei rase, insa, pot avea personalitati diferite. E normal, sunt ca amprentele digitale, fiecare caine e altfel.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: V-am intrebat mai mult despre caini, pentru ca, recunosc, eu ii iubesc mai mult, dar foarte multi oameni au si pisici, de care probabil ca va ocupati la fel de serios. Care sunt, de fapt, cele mai multe animale aflate in grija clientilor dumneavoastra?
A. I.: Cainii si pisicile sunt cele mai frecvente animale de companie. Din ce in ce mai frecvent incep sa apara si tot felul de specii de animale exotice, tot felul de papagali sau animale gasite prin salbaticie – bufnite, soimi, chiar noi avem doi soimi aici. Iar legat de pisici, pot spune ca pisica e un animal de companie comod de avut, e confortabila, nu cere prea multa grija, ii pui o farfuriuta de mancare si una de apa, schimbi nisipul si asta e, alta treaba nu prea ai. E o relatie comoda si e din ce in ce mai potrivita timpurilor noastre, pentru ca oamenii au din ce in ce mai putin timp sa ingrijeasca si sa interactioneze cu un caine, care necesita ceva mai mult antrenament pana sa-ti creezi o legatura cu el. O pisica nu are nevoie de asta. O pisica e acolo si asa e ea, ea nu se va dresa in vreun fel, va invata anumite lucruri, te va cunoaste si va reactiona in functie de cum esti tu, dar nu implica un dresaj, nu are nevoie de un dresaj, de o educare. O gluma pe care o spun este ca poti sa dresezi o pisica sa faca ce vrea ea.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: E adevarat ce se spune, ca nu sunt loiale, nu sunt fidele, ca doar cainii sunt animale bune de companie?
A. I.: Pisicile sunt animale bune de companie, dar daca e un om care-si doreste sa aiba si un raspuns inapoi pe masura, o legatura mai profunda si mai de echipa, isi ia un caine. Pentru ca diferenta vine de la radacinile speciilor, cainele e un animal social, ca si omul, el e dependent de parteneriate, de interactiuni. Un caine lasat singur poate sa moara, ei si in salbaticie lucreaza impreuna, au roluri, unul e sef, unul alearga mai repede, au diferite roluri intr-un grup. O pisica e 80% solitara, ea nu are nevoie de nicio echipa, isi cunoaste teritoriul foarte bine, care de multe ori este un apartament si… cam atat. Mai mult nu are nevoie, are nevoie sa-si cunoasca teritoriul de vanatoare si sa stea la panda. Au si un grad de socializare, dar e mult mai mic decat la catei. In mod cert se creeaza o relatie, pentru ca stai cu ea in casa si esti singurul “animal” care interactioneaza cu ea si atunci trebuie sa te cunoasca foarte bine, sa stie ce faci si care e rutina ta: si cand te duci sa te speli pe dinti si cand te duci sa-i pui de mancare –mai ales asta… Si in mod cert se creeaza o legatura, dar e diferita fata de cea care se creeaza cu un catel. De obicei, iubitorii de pisici nu concep legatura cu cateii, iar iubitorii de catei nu concep sa aiba pisici. Eu am avut si caini si pisici si inteleg ambele animale, dar, nu stiu, mi-ar placea sa am o pisica in casa, pentru ca e comod de avut si te incanta sa ai o pisica in casa, pe de alta parte, pentru iesiri, mi-ar placea sa am un caine, sa interactionez cu el, sa ma joc cu el, sa stiu ca noaptea pot sa dorm linistit, pentru ca la cel mai mic zgomot el reactioneaza.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Acum aveti un animal acasa?
A. I.: Da, am acest Akita Inu, pe care l-am adoptat. A fost prost crescut de stapan, pentru ca ei sunt o rasa rigida si cumva serioasa, se joaca pana la o anumita varsta, de regula un an, apoi se maturizeaza foarte repede fata de alte rase si fara sa aiba nevoie de dresaj. Si sunt foarte de seriosi. El a fost primul caine al celor care l-au avut inainte, dar Akita Inu nu e o rasa pe care sa o iei drept primul caine, iar ei nu au stiut sa se poarte cu el si stapanul a fost muscat de cateva ori, chiar de fata, era in spital atunci cand l-am adoptat noi. L-am luat, i-am facut un dresaj minim si acum e ok. Atunci tocmai se pregateau sa-l eutanasieze.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Spuneti-mi, va rog, ce facem cu cainii comunitari? Sunt pretutindeni, iar multi ii urasc, altii ii iubesc… Oricum, ei nu au nicio vina.
A. I.: Aceasta e o problema extrem de sensibila si, daca incep sa vorbesc despre asta, ajung inevitabil la politica si, ajungand la politica, se vor deschide niste usi pe care nu as vrea sa le deschid acum. E un rau cu care ne-am obisnuit, pe care il vedem in fiecare zi pe strada si pe care il toleram. Totusi, schimbarea cred ca depinde foarte mult de oameni, pentru ca politica se schimba in functie de oameni, iar oamenii, daca nu isi manifesta vointa sau si-o manifesta individual, nu se va intampla nimic. Bucurestiul, ca sa nu zic toata tara, ar trebui sa-si gaseasca cumva puterea sa se adune si sa-si spuna punctul de vedere impreuna.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Si ce sa cerem?
A. I.: Sunt teancuri intregi de proiecte facute de zeci de oameni diferiti… Au fost, cred ca in ultimii 20 de ani, cel putin 20 de oameni educati si literati care au facut planuri si proiecte pentru asa ceva. Nu au fost ascultati sau nu au fost bugete sau au venit alegeri, nu stiu ce s-a intamplat, ca pana la urma nu s-a aplicat niciunul sau s-a aplicat cu jumatate de norma. In principiu, ca idee, ar trebui sa aplicam metoda americanilor, pentru ca ei deja au aplicat-o si au rezolvat problema eficient. O metoda eficienta ar fi sa existe in fiecare sector una sau doua clinici de sterilizare gratuita, care sa actioneze pe cont propriu, dar aflate si la dispozitia populatiei. Atunci cand cautam echipamente pentru clinica mea, am gasit un producator in Anglia la care o clinica de sterilizare mobila costa undeva in jur de 50-70 de mii de lire, undeva pe la 80.000 de euro o masina. S-au cheltuit in ultimii ani pe caini zeci de milioane de euro. Cu pana la 500.000 de euro ar putea sa existe in fiecare sector doua clinici care sa functioneze non-stop, iar consumul nu ar fi mare, se pot face sponsorizari, colaborari cu firme din domeniu, pentru cine vrea sa investeasca in publicitate se poate vinde spatiul de pe masina ca sa compenseze din materiale, se pot folosi studenti in practica, sub supravegherea unui profesor sau a unui asistent universitar, care sa vina si sa sa sterilizeze, cu ocazia asta si invata sa sterilizeze si invata sa faca chirurgie. In cel mai rau caz, angajezi, pentru fiecare sector, doi medici. Inseamna 12 medici, cat poate sa coste asta? Nu e deloc scump si, in primul rand, se pot face sterilizari in masa. Chiar daca ar fi in detrimentul cabinetelor particulare, care vor avea de suferit pentru ca nu or sa mai aiba sterilizari cerute de proprietari, ar rezolva, pe de alta parte, o alta problema majora. Iar proprietarii care doresc sa-si sterilizeze catelul la un nivel mai ridicat, pot apela la clinici private, dar nivelul de baza ar fi bine sa fie gratuit pentru toti cainii, inclusiv pentru cei cu stapan.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Si pana atunci? Ce fac eu, de exemplu, cu cainii care vin in fata portii si carora le dau sa manance si apoi sufar ca au murit? Ii iau si ii inchid in curte, daca chiar ii iubesc?
A. I.: Asta se poate rezolva cumva civic. In primul rand, trebuie sterilizati. Asta e primul si cel mai important lucru, pentru ca pana sa bagi bani in a-i hrani, in a-i salva de la accidente, ei trebuie sterilizati. Sunt foarte multi oameni care ne suna ca e nu stiu ce caine de pe strada lovit de masina si sunt oripilati ca de ce nu e gratis. Pai cum sa fie gratis, plateste statul pentru acesti caini, care nu sunt nici macar sterilizati? Statul nu a mai dat bani sa ii sterilizeze, daramite sa plateasca pentru tratamentul lor? Si cred ca s-ar putea face si o miscare de genul acesta, de educare a oamenilor, o incercare sa-si asume un caine fiecare om. E o problema de asumare a responsabilitatii, dar si asta e o chestiune delicata. Sunt oameni care ne lasa cateii la clinica si ne spun: Faceti-i bine! Si pleaca, fara sa plateasca nimic, pentru ca spun ca noi suntem iubitori de animale. Adica nu-si asuma nimic, romanul are o problema cu asumarea responsabilitatii.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci aveti si cazuri dintr-astea, va treziti la usa cu un animal bolnav luat de pe strada?
A. I.: Da, avem, adesea. Am avut si multe telefoane de genul: Cum, nu e gratuita ambulanta? E un caine lovit pe strada! Nu veniti? Bine, atunci il las aici si o sa moara. Si eu ce sa fac? Ca nu am milioane de euro…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Nu ar trebui sa existe si o ambulanta gratuita de la stat?
A. I.: Revenind, ambulanta care ar exista din partea statului ar insemna niste bani cheltuiti. E o directie gresita de a cheltui niste bani. E adevarat ca sunt multe animale lovite de masini, dar, pana la urma, trebuie actionat la radacina, pentru ca nu poti sa investesti in tratarea animalelor care se accidenteaza, in loc sa investesti in reducerea numarului. Daca nu mai sunt multi caini pe strada, nu mai sunt multe accidente… Iar asta se face numai prin sterilizare, cel mai civilizat si european mod de a actiona.
