DRAGOȘ BUCURENCI: Primul pas pe drumul spre fericire, dacă e să-i credem pe gânditorii existențialiști, este să renunțăm să mai căutăm fericirea și să ne mobilizăm resursele în vederea altor scopuri, cum ar fi găsirea unui sens al vieții. A ne alege fericirea drept destinație a călătoriei noastre prin viață constituie o eroare de navigație care ne va garanta cel mai adesea că vom rata ținta mult dorită. Fericirea, spune Viktor Frankl, nu trebuie urmărită, ea trebuie lăsată să se întâmple. Cred că e unul dintre cele mai pertinente sfaturi care se pot da în legătură cu acest subiect.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Tu însuți de unde înveți? Ce cărți citești, ce cursuri faci, la ce workshopuri mergi?
DRAGOȘ BUCURENCI: Încerc să învăț în fiecare an ceva nou, dar în anul care a trecut, am făcut-o mai mult din cărți și conferințe, pentru că înainte să mă întorc în România am terminat un program de master la zi de doi ani și o școală intensivă de coaching, așa că simt că mi-am încărcat destul bateriile cu educație și cred că e momentul să mai și folosesc toate lucrurile noi pe care le-am învățat. Cred că cel mai mult am învățat, totuși, în ultimul an de la cursanții mei, care-mi sunt, fără s-o știe, unii dintre cei mai buni profesori.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar de învățat de la cursurile tale ce anume putem învăța? Cine poate veni la trainingurile pe care le susții și ce i-ai preda?
DRAGOȘ BUCURENCI: Cei care vin la programele de training pe care le țin în cadrul școlii de leadership și comunicare Khastalia învață să vorbească mai bine în public, să comunice mai bine cu echipele lor și cu colegii lor, să-i înțeleagă și să-i gestioneze mai bine pe cei cu personalități diferite de ale lor, să interacționeze mai productiv cu jurnaliștii, pe scurt să comunice și să se comunice mai eficient. Majoritatea programelor sunt organizate la cererea companiilor, pentru angajații lor, dar există câte o ediție pe an a fiecărui training care este deschisă publicului larg.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de greu sau de ușor a fost proiectul Supraviețuitorul de la Pro Tv? Ai avut de-a face tu însuți cu lucruri legate de supraviețuire? Ai scris despre asta?
DRAGOȘ BUCURENCI: A fost, departe, cea mai intensă experiență de televiziune și una dintre cele mai memorabile aventuri din viața mea. A fost fascinant să particip la realizarea unui proiect de o asemenea anvergură în condiții cu totul și cu totul speciale. Pentru mine, nu a fost o experiență cu adevărat de supraviețuire, dar a însemnat o reacomodare cu niște standarde de locuire destul de rudimentare în mijlocul unui paradis cu adevărat virgin. Cu ocazia asta, am descoperit că îmi place sălbăticia chiar mai mult decât aș fi crezut. De scris, n-am avut timp să scriu nimic, pentru că am filmat zi-lumină timp de șase săptămâni.
Marea Dragoste / revistatango.ro: După publicarea cărții tale, ai desfășurat campania „Trei întrebări pentru”… în care ai rugat câteva personalități să-și găsească curajul dezvăluirii. Care sunt răspunsurile care te-au emoționat cel mai tare?
DRAGOȘ BUCURENCI: Răspunsul Melaniei Medeleanu la întrebarea „Ce-ai face dacă nu ți-ar fi frică?”. Nu m-a emoționat doar răspunsul, ci și felul în care l-a rostit. A fost unul dintre acele momente în care mi-am spus că Melania este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care-i cunosc.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Răspunsul îl găsim pe blogul tău, bucurenci.ro, într-unul dintre articolele „Trei întrebări pentru”… Dar dacă ar fi să continui campania cu tine însuți, ce întrebare te-ar pune în încurcătură?
DRAGOȘ BUCURENCI: Întrebarea pe care tocmai mi-ai adresat-o, cea legată de lașitate. E atât de bună, încât s-ar putea s-o împrumut și s-o folosesc în cadrul proiectului „Trei întrebări”.
Foto: Alex. Gâlmeanu
Pagini: 1 2