„Despre curajul de a ne lăsa văzuți” este una dintre cele mai frumoase cărți apărute la final de an 2016. Mi-am petrecut sărbătorile desfătându-mă cu revelațiile trăite printre paginile lui Dragoș Bucurenci și apoi m-am hotărât să comand la Curtea Veche Publishing cărți-daruri pentru toți prietenii mei care știu să recunoască un suflet ales și să învețe, odată cu autorul mărturisirilor, să-și accepte și să-și iubească vulnerabilitatea.
Dragoș Bucurenci este, înainte de toate, un om care schimbă lumea în bine și o înnobilează cu tot ceea ce face. Și abia apoi este licențiat în istoria și teoria artei, are un masterat în administrarea afacerilor obținut la Universitatea Stanford și o carieră în care a urmat o vocație multiplă, de activist civic, de publicist, de om de televiziune, de trainer de comunicare și, cu siguranță, de scriitor ale cărui cărți trebuie citite, recitite. Una dintre ele, “Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, apărută la Curtea Veche Publishing, este cea care a prilejuit întâlnirea noastră din rândurile de mai jos.
Cover Foto Ovidiu Moisin
Alice Năstase Buciuta: Care este premiul cel mare pe care îl primim după ce dobândim curajul de a ne lăsa văzuți și de ce este valoros un asemenea premiu?
DRAGOȘ BUCURENCI: Curajul de a ne lăsa văzuți stă la baza relațiilor dintre oameni. Nu putem avea conexiuni autentice și puternice în absența acestui curaj. Noi suntem ființe sociale, am fost creați pentru a stabili legături între noi, pentru a ne domestici unii pe alții, cum spune Vulpea din „Micul Prinț”, iar eu cred că asta este una dintre cele mai înalte forme de împlinire pe care le poate atinge cineva. Și mai e ceva. De fiecare dată când ne lăsăm văzuți, îi încurajăm și pe cei din jurul nostru să ne urmeze exemplul. Curajul nostru este eliberator nu numai pentru noi, ci și pentru ceilalți.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Din premiul tău face parte și publicarea unei cărți precum „Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, apărută la Curtea Veche Publishing? Gestul de dăruire către lume a gândurilor și cuvintelor tale este o parte a ritualului de exprimare a vulnerabilității?
DRAGOȘ BUCURENCI: Sigur că dacă tot pledez pentru vulnerabilitate, era firesc să fac și eu un exercițiu în auto-dezvăluire. În general, sunt de părere că e bine să practici ceea ce predici.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum te simți acum, după ce cartea a apărut? Gândești deja la altă monastire mai luminoasă?
DRAGOȘ BUCURENCI: Mă simt ca după un semi-maraton. Epuizat și energizat în același timp. Și dornic să încerc și un maraton întreg. Ca să ies din metaforă, anul acesta îmi propun să scriu o carte despre public speaking. Nu știu dacă va fi mai luminoasă și mai frumoasă decât cea tocmai apărută, dar va fi cu siguranță mai greu de clădit.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Te însoțim, citind cartea, într-o călătorie către tine însuți. Care sunt elementele esențiale din drumul tău care se vor potrivi cu parcursul oricui? – poate că le-ai recunoscut și tu în parcursul celor dinaintea ta?
DRAGOȘ BUCURENCI: Nu cred că există elemente din parcursul meu care se pot potrivi oricui, pentru că nu există rețete universale, dar sper că oricine va citi cartea va găsi ceva care i se va potrivi lui sau ei. Mi-ar plăcea să cred că mulți cititori și multe cititoare se vor regăsi în exercițiile de admirație, dar sunt realist și îmi dau seama că nici măcar asta nu li se va întâmpla tuturor.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Care este cel mai curajos gest pe care l-ai făcut vreodată?
DRAGOȘ BUCURENCI: Plecarea în America a fost, din multe puncte de vedere, o aruncare în gol. Nu știu dacă a fost cel mai curajos lucru pe care l-am făcut, dar cu siguranță eu l-am simțit ca atare.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar clipa de maximă lașitate pe care a trebuit să ți-o ierți?
DRAGOȘ BUCURENCI: Eram foarte tânăr, foarte îndrăgostit și foarte naiv și m-am trezit într-un început de relație groaznic de complicată. Ne despărțea aproape totul, ceea ce făcea îndrăgosteala cu atât mai mare. La un moment dat, mi s-a făcut foarte frică de felurile în care risca să mi se complice viața și am bătut în retragere. De atunci, cred că tot ispășesc toate blestemele enumerate de Maria Tănase în „Cine iubește și lasă”.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ne spui în paginile cărții, în mai multe feluri, că și băieții plâng, atunci când își dau voie să plângă. Cum crezi că am putea să restituim dreptul la lacrimi tuturor bărbaților și băieților lumii, de unde să vină schimbarea, vindecarea, transformarea, împăcarea?
DRAGOȘ BUCURENCI: Nu știu de unde va veni marea vindecare, dar știu că fiecare poveste individuală aduce cu sine o mică schimbare. Eu însumi am învățat lucrurile astea luând aminte la poveștile bărbaților din jurul meu, citind cărți, ascultând conferințe. E foarte important să te poți confrunta cu ceea ce te sperie mai întâi „prin delegație”, pentru ca apoi să îndrăznești să faci și tu o încercare. Cu siguranță, părinții au și ei un rol foarte important în transmiterea acestor stereotipuri nocive, dar nu sunt specialist în parenting și nu am copii, așa că am să mă abțin să dau sfaturi în acest domeniu.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Într-o lume în care ni se spune mereu că bărbații și femeile sunt diferiți, de unde ne hrănim asemănările?
DRAGOȘ BUCURENCI: Eu cred că suntem mai mult asemănători decât diferiți pentru că, așa cum spuneau cei vechi, „sunt om și nimic din ceea ce e omenesc nu-mi este străin”. Am lucrat cu peste o mie de cursanți în programele mele de traning și discuțiile pe care le-am avut atât cu bărbații, cât și cu femeile, mi-au întărit convingerea că, dincolo de stereotipurile sociale, ceea ce ne unește este mult mai interesant decât ceea ce ne desparte.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai studiat și în afara țării. Ce lucruri diferite ai învățat în America și nu le-ai fi putut găsi aici? Există, într-adevăr, diferențe fundamentale între sistemele de învățământ de aici și de acolo?
DRAGOȘ BUCURENCI: Mă tem că nu se poate face o comparație între învățământul universitar din România și experiența pe care o poți avea la o universitate de top din America. Este o diferență uriașă în termeni de resurse financiare, materiale, intelectuale și academice, care face orice alăturare de acest fel din start injustă. Pe lângă calitatea experienței de învățare, care este la superlativ, sunt lucruri pe care nu le poți găsi decât la anumite universități. Am să-ți dau doar două exemple: programul de Interpersonal Dynamics, care este un program experiențial de educare a inteligenței emoționale, este programul-semnătură al școlii de business, la fel cum educația pentru design-thinking în antreprenoriat este programul de referință de la d.school. Ambele sunt greu de găsit oriunde altundeva decât la Stanford.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum învățăm să fim fericiți? Știu că ai oferit deja un răspuns în povestirea ta intitulată „În căutarea fericirii”, dar poate că ne poți da un sfat pentru un prim pas pe drumul către fericire?
Pagini: 1 2
