fbpx

„Nina Cassian – 100 de ani, 100 de chipuri”. Eveniment ICR Chișinău, la Muzeul Național de Artă al Moldovei

de

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează, pe data de 25 mai 2024, la ora 11.00, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, evenimentul „Nina Cassian – 100 de ani, 100 de chipuri” – manifestare ce readuce în fața publicului personalitatea complexă a poetei, prozatoarei, traducătoarei, graficienei, muzicienei și publicistei Nina Cassian, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea acesteia și la zece ani de la moartea sa. Cu această ocazie, la MNAM vor fi expuse o serie de desene originale, realizate de Nina Cassian de-a lungul anilor – autoportrete și portrete ale celor apropiați din viața ei, precum și câteva manuscrise și ilustrații folosite în cărțile sale de poezii și va fi prezentată antologia Nina Cassian – O mie de poeme (Ed. Cărțile Tango, 2020).

Invitații speciali ai evenimentului vor fi: doamna Alice Năstase Buciuta – jurnalistă, scriitoare și ultimă editoare a jurnalului Ninei Cassian, revizuit de către autoare, Memoria ca zestre (2010); doamna Cristina Bogdan – conferențiar universitar doctor, fost decan al Facultății de Litere a Universității București; doamna Monica Babuc – istoric, directorul a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău; doamna Viorica Nagacevschi – notar și scriitoare și domnul Tudor Zbârnea – artist plastic, director al Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Nina Cassian, născută pe 27 noiembrie 1924, la Galați, a avut o prodigioasă carieră literară materializată în peste 50 de volume de poezie sau proză, originale sau antologii, în limba română și în limba engleză. Și-a petrecut ultimii aproape treizeci de ani de viață la New York, într-o plecare din țară pe care nu și-a dorit-o, dar căreia a trebuit să i se adapteze, iar eforturile sale de a scrie direct în engleză și de a oferi traduceri relevante multora dintre creațiile sale literare scrise anterior au dus la apariția câtorva volume de poezie primite extrem de bine de critica literară internațională. Între acestea, Lady of Miracles, Berkeley, 1988, Call Yourself Alive,  London, 1988, Life Sentence, New York-London, 1990, Cheerleader for a Funeral, London-Boston, 1992, Take My Word for It, New York, 1997 sau Continuum, New York, 2009. În anii de viață din America, Nina Cassian a continuat să compună, să traducă, să deseneze, nu doar să scrie atât în română, cât și în engleză.

„Nina Cassian a fost o artistă sublimă, ca Sappho, poetă a adâncimilor pasionate și a marilor înălțimi” – a scris despre ea Edward Hirsch, decanul Academiei Poeților Americani și Președintele Fundatiei J.S. Guggenheim.

 

Parteneri media: TVR Moldova și Radio Chișinău.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Cărți · Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.