Soprana Rodică Vică a fost regina spectacolului superb Queens of Händel din cadrul Festivalului Vară Magică, în care a cântat, pe scena Ateneului Român, alături de talentații muzicieni din I Ludici Ensemble, dar și invitata specială a unei seri de neuitat în piața festivalului George Enescu. Prilej minunat să o rugăm să ne întâlnim în spațiul elegant al Muzeului Național al Literaturii și să mai povestim…
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde este, astăzi, acasă, pentru tine? Unde ți-e jobul, unde inima, unde gândul?
Rodica Vică: Încă de foarte mică am călătorit enorm și am învățat că e cel mai benefic pentru suflet să fii atașat de suflete și mai puțin de locuri, așadar acasă este pentru mine acolo unde sunt înconjurată de familia mea, prietenii mei, de mentorii mei… Pentru a vă da un loc exact, acasă poate însemna atât București, cât și Viena, însă profesia mea face ca acasă să însemne lumea de care sunt înconjurată și publicul din a cărui bucurie mă hrănesc.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dacă privești în urmă, întrevezi în trecutul tău vreun moment, vreo întâmplare care ți-a permis să știi că vei ajunge aici?
RODICA VICĂ: De când mă știu, am fost pe scenă, am cântat toate genurile de muzică, am cochetat cu teatrul și cu dansul, am urmat studiul viorii și al pianului, am respirat aerul parfumat de butaforie și iata-mă acum tot pe scenă, în teatrele de operă sau în sălile de concert.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În ce context ai ajuns să fii de mică pe scenă? Părinții sunt artiști?
RODICA VICĂ: Tata este inginer silvicultor, iar mama mea a fost profesoară de matematică – informatică şi a fost şi directoare la Palatul Copiilor din Ploieşti. Astfel am ajuns eu să cresc în acest mediu. Eu nu m-am jucat în faţa blocului, eu mergeam la Palatul Copiilor, unde am dansat, am cântat, am făcut limbi străine… Aveam un ursuleţ care cânta şi eu îl imitam, iar într-o zi m-a auzit profesoara de teatru. Apoi, din clasa I, am intrat la Colegiul Carmen Sylva, unde am început studiul viorii şi al pianului. Chiar dacă părinții nu sunt artiști, am fost mereu încurajată și susținută de ei să fac ceea ce iubesc. Dar momentul în care am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun, a fost întâlnirea cu cea care mi-a fost mentor aproape 12 ani, regretata soprană și maestră de canto, Eleonora Enăchescu (1952-2015). O personalitate extrem de exigentă care a știut exact ce implică o carieră de artist și care a clădit în mine dorința de zi cu zi, de a mă autodepăși. Ceea ce dânsa m-a învățat este acum “bagajul” pe care îl port cu mine oriunde.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De aceea ai ales Universitatea din Bucureşti?
RODICA VICĂ: Cumva era şi firesc să vin de la Ploieşti să fac studiile aici, dar eu am venit pentru Eleonora Enăchescu, pe care am cunoscut-o în clasa a XI a, când am venit să dau o probă pentru a vedea dacă pot să devin studentă la Universitate. Iniţial, mi-a spus că nu! Dar, la insistenţele profesoarei mele din liceu, Elena Lungu, mi-a mai dat o şansă şi m-a ţinut la pregătire pentru două luni în care trebuia să am o evoluţie, altfel nu mă primea la clasa de canto. Admiterea am dat-o peste un an şi un pic. Și am intrat prima.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum de nu ai renunţat?!
RODICA VICĂ: Eu de mică m-am văzut pe scenă şi chiar dacă nu m-ar fi luat la clasă, eu tot nu aş fi renunţat. Sunt foarte încăpăţânată. Sigur că am plâns şi am fost deznădăjduită, dar pentru mine lacrimile sunt o modalitate de a mă descărca, plâng şi apoi, gata! Pornesc la drum, nu pierd timpul.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât crezi că te-au ajutat școlile pe care le-ai urmat? Ce lucruri esențiale ai învățat în școli?
RODICA VICĂ: Find o personalitate extrem de curioasă, școlile au avut un rol foarte important în dezvoltarea mea. Totodată m-au ajutat să îmi răspund mereu la întrebarea esențială De ce? Atât la Liceul de Artă Carmen Sylva din Ploiești cât și la Universitatea Națională de Muzică din București, unde am încheiat anul trecut studiile doctorale, am fost mereu în compania unor profesori deosebiți care au știut cum să ne atragă interesul spre cunoașterea neîncetată.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Îți folosește în cariera ta acest doctorat?
RODICA VICĂ: Îmi foloseşte în cariera mea nu neapărat titlul de doctor în muzică, ci tot ceea ce am acumulat ca informaţie. Tema mea a fost unică, nu s-a mai scris despre asta, iar eu practic nu am avut date bibliografice, nu am găsit nicăieri nimic scris mai înainte despre asta. „Influenţele händeliene în creaţia de operă mozartiană”, practic, ce a învăţat Mozart, în mod indirect, de la Händel. Şi a trebuit să iau toate creaţiile lor, să găsesc similitudinile dintre ele şi să le explic. E vorba despre şcolile pe care le-au frecventat, şcolile italiene… Cumva, când mă apuc să studiez aceste repertorii, händeliene şi mozartiene, le tratez oarecum asemănător, lucru pe care nu l-am învăţat în şcoală, pentru că nimeni nu şi-a pus problema așa. Bagajul pe care l-am acumulat în urma acestor studii mă ajută să comunic mai bine cu muzicienii din jurul meu, pentru că un dirijor sau un regizor, atunci când ştie că eu înţeleg foarte bine contextul în care mă aflu şi nu doar am învăţat nişte note pe portativ şi nişte nuanţe, mă tratează cu mult mai mult respect şi sunt poate mai atenţi la necesităţile mele.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: A fost foarte greu să faci acest doctorat?
RODICA VICĂ: Da, a fost foarte greu. Pentru că eu am şi cântat în tot timpul acesta, am călătorit mult, de multe ori am scris pe avion, îmi dictam în telefon când îmi venea câte o idee nouă, pe care nu voiam să o pierd.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Te-au ajutat cei din jur?
RODICA VICĂ: Mama m-a susţinut foarte mult şi m-a ajutat şi cu corecturile, îi ceream şi părerea lui Gabriel, referitor la direcţiile în care mergeam, în rest, profesorii m-au ajutat. Am început cu Eleonora Enăchescu şi am continuat cu Grigore Constatinescu. Am făcut studiile în cinci ani, nu am putut în trei, îmi era imposibil.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Mi se pare uluitor…
RODICA VICĂ: Acum că a trecut şi mie mi se pare la fel (râde).
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât de mult călătorești?
RODICA VICĂ: Foarte mult! Nu renunț niciodată să călătoresc prin lume pentru a participa la diferite cursuri de măiestrie, de interpretare de stil sau de dezvoltare improvizatorică în Baroc și Clasicism. Chiar în această perioadă mă pregătesc să particip la un master-class în Bulgaria cu soprana Krassimira Stoyanova, o personalitate artistică desăvârșită, de al cărei mentorat mă bucur deja din anul 2016.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Deci nu te-ai angajat într-un loc anume după facultate…
RODICA VICĂ: Nu, eu nu sunt angajată permanent în nicio instituţie şi nici nu-mi doresc asta. Sunt o persoană liberă, îmi place să călătoresc şi nu vreau să fiu prinsă într-un singur loc. Poate fi considerat un risc, căci un job stabil conferă confort, dar eu cred că atunci când îţi doreşti să fii cel mai bun, să te autodepăşeşti zilnic, deja nu se mai poate pune problema confortului. El nu are de-a face cu viaţa de artist. Rău nu mi-a fost niciodată, chiar dacă a trebuit să muncesc, poate, mai mult. Călătoriile sunt obositoare, iar eu trebuie să fiu în formă şi după un zbor de 12 ore, dar eu nu îmi doresc confortul unui loc sau al unui job anume, ci mai degrabă confortul unei cariere…Toate rolurile pe care le interpretez sunt parte din mine, mă definesc și mi le asum în totalitate, iar ele construiesc, spectacol de spectacol, un curaj tot mai mare de a merge pe acest drum.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce înseamnă specializarea ta în muzică barocă – din afară, recunosc, pare ceva extrem de dificil, chiar dacă tu faci totul să sune atât de limpede și de luminos… Cum ai ajuns la acest gen?
Pagini: 1 2
Pingback: Soprana Rodica Vică, debut absolut în La Traviata, pe scena Operei Naționale Române din Iași – Marea Dragoste