fbpx

Teleencefalograma: Insecte rare pe blogul pamantesc

de

Am citit mai putine reviste glossy luna asta, va previn. M-am menajat cat am putut, fiindca amenintam sa trec la un spirit prematur de sacrificiu – total inutil, de altfel. Titlurile se aduna continuu si, daca nu nesocotesc in fiecare luna cateva marci pompoase, ajung la balamuc. Cel mai mult m-a induiosat o fraza din Elle: „Lectura revistei Elle aduce dupa sine nefericire. Mai ales daca e vorba de articolele mele atat de prost scrise“. Evident, chipurile e un plesnet ironic peste mutra cui a scris vreodata ca, in textele revistei ‘mnealor, gasesti tot felul de purici enervanti. Culmea e ca Elle n-a fost niciodata ciuca batailor in rubrica asta. Fata de alte publicatii, si-a pastrat ortografia la un nivel direct proportional cu discursul plicticos.

Primul presedinte rosu al Americii
Avantaje ne da cu reteta-n cap, ca de obicei: „Pentru ca se prepara usor si sunt hranitoare, obisnuieste-te sa gatesti supa de cel putin doua ori pe saptamana“. O intrebare as avea: cine „sunt hranitoare“? Supa? Oooof, pana cand nu vom trage fir direct de la creier la tastatura, va fi foarte complicat, va spun…
„E joi si in weekend vrei sa arati bine?“, ne mai plimba Avantaje sacul cu ovaz pe sub nas. „Incearca un regim de trei zile, care te ajuta sa elimini apa, toxinele si 2-3 cm din surplusul de pe talie“. Ma, al dracului regim de trei zile! Pai stai, ca nu ne iese la socoteala: daca-i joi si abia atunci te-apuci de regim, am calculit si-am calculot ca trei zile (adica 72 de ore) se fac duminica. Si-atunci cum vrei, fata, sa arati bine-n „weekend“?
Ca sa nu mai spun ca regimul-minune e o porcarie nociva, elimini apa si cam atat, in rest nu elimini decat faptele bune ale metabolismului, pe care-l faci chiselita.
N-aveti bani destui sa tocmiti un nutritionist pentru rubrica asta?
Probabil raspunsul e „nu“, din moment ce mai vad o circoteca gastronomica in aceeasi revista: pe o pagina, portiile de alimente sunt comparate cu forma si marimea obiectelor din jurul tau, in caz ca esti imbecil si nu pricepi din vorbe si nu stii cat inseamna 100 de grame. Adica: ai voie sa mananci ciocolata doar in cantitate egala cu cheile de pe brelocul tau. Poti sa mananci caise uscate doar cat sa-ncapa in celularul tau – sau sa aiba acelasi volum, ma rog, tot aia. Daca nu stii cate boabe de strugure sa hapai, vezi sa nu fie ciorchinele mai mare ca pudriera. Si niciun piept de pui din castronul tau sa nu depaseasca dimensiunile ochelarilor de soare. Asta seamana mai degraba cu o dresura decat cu o dieta, dar ma rog. Pagina respectiva e un tablou suprarealist nereusit, ceea ce se intampla mai rar, avand in vedere ca, in arta moderna, orice tata mov din care se adapa un contrabas verde e considerata capodopera.
Incepe dansul in Harper’s Bazaar, cu „extravaganta a iconicul Karl“. Tot la ei, „versatilitatea mantoului este nelimitata“, la fel ca si neglijenta prin care cuvantul „versatil“ este folosit in prostie, fara a i se cunoaste sensul in limba romana – m-am si plictisit sa ma mai rastesc pe tema asta. Mai ales ca ei au descoperit si „mantoul decapotabil, in forma de S“. Nu, multumesc, poate altadata.
„Acum totul se declina la XXL“, mai spune Bazaar. Pai noi abia declinam la acuzativ, vorb-aia, ne mai lipsea declinarea la marimi exceptionale.
Revista Elle preia ce-a spus un scrantit cu aplecari artistico-daltoniste: „Noul negru este rosul, spunea (…) Rei Kawakubo“. Cand s-o incheia vreun business de miliarde sau s-o incorona vreo fata regala in rosu turbat, sa ma anuntati si pe mine, aveti adresa de e-mail in revista. Pana una, alta, bine ca a fost ales primul presedinte american rosu, traiasca democratia!

Urmeaza la barna Hortensia Papadat-Bengescu
Dar stati, ca nu stiu cum se facu, dar se salta deodata nivelul palavragelii din Elle: „Deconstructivism, minimalism, de fapt greu de categorizat, intrucat Margiela a transgresat deja toate conventiile“. Cred ca, atunci cand l-au angajat, astuia i-au spus foarte clar: ma, ori scrii in asa fel, incat sa parem geniali, ori valea, te duci sa scrii la Cosmo, ca astia n-au probleme de constiinta. Papusa, foarte frumos din partea ta ca faci trafic de termeni cu dunga la pantaloni, insa stradania ta era demna de o cauza mai buna decat o revista pentru muieri cu moate si mofturi.
Mai, dar de ce ne impiedicam noi de buturugi bombastice, cand avem material suculent destul, in Elle? Cica (ha, ha): „In 1956, Nadia Comaneci a obtinut primul zece din istoria gimnasticii“. Cu ocazia asta, cred ca a obtinut si primul zece din istoria geneticii, pentru ca e o premiera mondiala ca o entitate care n-a ajuns nici in stadiu de embrion sa ia zece la paralele. Nadia Comaneci s-a nascut in 1961, mai, tata, si abia in ’76 lua zecele, dar asta e un detaliu nesemnificativ, se pare. De altfel, sunt cam multe cazaturi de pe aparat, in articolul asta, fiindca vad mai jos „Daniela Silvas“. O cheama Silivas, dar asta se pare ca stiu numai ea si, poate, batrana doamna Nadia care, potrivit Elle, are vreo 67 de ani. Se tine bine, mm?
„Nu este prea amuzant sa faci baie si sa nu ai cu cine sa discuti“. Asta in ideea ca, de cate ori faci baie, iti trebuie o tagarta dupa tine, un suflet blestemat sa asculte ce clabuci faci, la propriu si la figurat. Toata lumea vrea intimitate in ritualul tesalarii, iar voi va plangeti ca n-aveti anturaj in cada.
Pe aceeasi pagina, vad ceva despre „cladiri constructiviste extravagante“, o contradictie caraghioasa, avand in vedere ca stilul constructivist propunea tocmai dezgolirea de extravagante fara sens si revenirea la linia pura, fara complicatii. Stiu, stiu, era vorba despre cladiri si v-a venit „constructivism“ in cap, dar oricat ar parea de ciudat, constructivismul si constructia nu fac parte din acelasi transport de beton.
„Daca organizezi si-un ring de dans in bucatarie, nici nu mai trebuie sa iesi in club“, propune cineva foarte destept o simplificare a programului. Si, cred eu, daca iti organizezi o redactie in dormitor, nici nu mai e nevoie sa vii la serviciu, ceea ce ar fi o eliberare pentru toata lumea.

Couture in doua luntri
Revista Elle ataca pe flancuri: „Sunt doua: una stanga si una dreapta. (…) E vorba de asistentele Renatei Weber.“. Asta sub titlul „Mainile Renatei Weber“. Pai daca una e mana ei dreapta, aia isi merita leafa. Dar a spune despre o asistenta ca e mana ta stanga miroase cel putin a concediere. Ca sa nu mai spun ca, in cazul doamnei Weber, care e politician de dreapta, a avea o „stanga“ in cabinet e deja o poveste trista cu un cal troian. Bine, si daca e sa ne luam dupa ce se vorbeste in targ, ar trebui sa ne exprimam corect, adica „mainile lui Renate“, fiindca e un prenume strain si asa am invatat la scoala, ca se spune „casa lui Peggy“, nu „casa Peggyei“.
„Istoria COOL-ului romanesc“, titreaza Elle. Asta ne mai lipsea. Scria mult si stufos si am citit la intamplare ceva ce parea din alt film, dar citez: „Marturiile istorice din aceasta perioada sunt destul de vagi, asemeni unor fildesi de mamut depesar“. Autorul acestui aluat nu sta rau cu imaginatia, desi tinde catre un teribilism care, asemeni tipului cu minimalismul, nu-si are locul in revista cu prea multa mascara si prea putina substanta.
Revista Joy afuriseste, mai nou, moravurile usoare. Pentru fetele care se lasa ademenite de diavol si necinstite de barbati, se publica un pasaj care scapara chibritul langa buteliile de aragaz ale iadului: „In clipa in care faci dragoste cu un tip, iti este greu sa-l mai privesti obiectiv. In plus, el nu te va mai respecta la fel de mult“. I-am citit fraza asta bunicii unei prietene si-a ras cu lacrimi. Doctrina potrivit careia, daca te culci cu unul, nu te mai respecta facea prozeliti in Evul Mediu, dar se vede treaba ca vestigiile sunt inoxidabile. Ei, si nu va spun ce respectate o sa fiti daca nu va culcati cu tipul… O sa spuna: uite o femeie minunata si frigida, o habotnica desteapta, o nebuna cu caracter integru, pe care am s-o iau de nevasta si-o sa avem copii… desi stai, ca nu stiu cum o sa-i facem, deoarece, daca ma culc cu ea, n-am s-o mai respect…
„Pielea noastra este speriata de frigul cu care se instaleaza iarna“. Lasa ca-i toarna cositor si-i trece la vara care se instaleaza cu caldura.
Revista The One sprijina aceasta rubrica printr-un frazoi odios, din care n-am inteles nimic: „J-Lo, cu un corset ceva mai suferind, pe considerente post-natale, dar mai ales, pe cele de prietenie cu designerii, mi-as ingadui sa sper, toate s-au lasat suprinse (sic!) de o colectie atat de couture pe alocuri, incat multi s-au intrebat daca au nimerit unde trebuie“.
Doamne, de ce s-or baga ei in tufa de scaieti si, dupa ce ca si-au prins deja puloverul de lana-n ciulini, se mai si zbat, ca sa inrautateasca situatia? Cam asta sugereaza pasajul valvoi de mai sus.
Pe langa teoria creationista si teoria evolutionista, The One inventeaza una noua, teoria ortopedista: „Piciorul uman s-a perfectionat in 4 milioane de ani de evolutie“. Mai degraba involutie, as zice, fiindca cercetatorii spun ca australopitecii erau capabili nu doar sa mearga-n doua membre, ci si sa se catere repede-n copaci. Ceea ce noi, astazi, nu mai reusim – cu rarele exceptii in care suntem motivati de dulaul Bismark, scapat din lant.

Me happy, you Jane, me Tarzan
„Daca n-ai vazut un film de animatie de zece ori, inseamna ca nu l-ai vazut“, conchide The One. Daca n-ai recitit de trei ori articolul pe care l-ai scris, inseamna ca l-ai scris degeaba. Sau, si mai grav, nu degeaba, ci cu scopul subversiv de a ne scoate pe noi din minti.
Aceeasi revista delireaza sarmant: „Un colier ce danseaza liber in jurul gatului din turmalina neagra si spinel negru este decorat cu o funda de diamante“. Cu alte cuvinte (fiindca astea nu sunt bune), pe gaturile noastre de silicati si de magneziu, topaie un colier pe care sta un diamant in forma de pampon. Ei, asa mai merge!
Revista Tabu isi scoate ghiveciul cu bloguri la soare: „Cristina Bazavan, Pink Diva, Suzi si Liza, eroina Romanului Tabu, s-au aliat de dragul interactivitatii pentru a va pune la curent cu recomandari, insight-uri din redactie, experiente, gossip“. O mana de redactorite, care inca nu s-au decis carei varste se adreseaza, au dat-o pe un surogat de atitudine „cool“ (ca sa ma asortez cu pasareasca lor romano-engleza, ca-n liceele de secaturi cu bani), potrivita mai degraba cu revistele pentru adolescentii prosti, da’ multi.
Si daca tot m-au starnit, am dat clic si pe blogurile lor, unde am receptionat urmatoarele compuneri libere. Mai intai, spicuiesc din jurnalul Cristinei Bazavan, redactor-sef la Tabu:
„Motiv d mindrie – fottorino part 2.
de azi, directorul le monde, eric fottorino, are un tabu acasa. „ il iau cu mine. il vreau acasa. „me happy.
a fost curtenitor si mi-a turnat ceai intr-o canutza ca de lut cu desene albastre. rozmarin & yogurt.
si s-a amuzat cind am povestit ca dupa ce am citit prima pagina din cartea lui, am cautat pe google numele fotografului din poveste, sa vad daca a existat in realitate.
are un background al concretului prin meseria lui si ma gindeam ca se folo d realitati. „acasa evadez“ …“
Si acum, doamnelor si domnilor, file de aur din gandirea lui Suzi, alta bloggerita cu care Tabu se mandreste:
„reminded me of the chemical brothers concert, i mean la atmosfera…
ii mai vazusem si acu 3 sau 4 ani la Sziget, dar acum mi-au placut mai tare pt ca am fo mai atenta (acolo nu prea ai cum sa fii atent, la sziget ma refer) 
si a fost super frumos la Underworld, cum ziceam…
n-am ce sa povestesc m-am distrat, a cantat tot ce-am vrut si eu si Costel… deci multumita ;))
frig acolo, frig rau, deci iar probleme cu ??lili
song of the day and night
2 months off“
Acum intelegeti ce vreau sa spun? Tabu, revista care se recomanda ca avand „continut editorial puternic, un mélange inteligent de fashion, informatii culturale si reportaje si anchete despre viata femeii din Romania“, prolifereaza o activitate retardata pe bloguri, din motive pe care nici nu pot, nici nu vreau sa mi le explic.
De altfel, in revista Tabu gasesc nenorociri de genul „s-au debutat“ si „corpuri denudate“, asa ca incep sa ma obisnuiesc cu necazurile. „Te pup pe botucul tau tepos“, mai tocane ei, ca sa definitiveze astfel mucul infern.

Sfioasa, Scherscezaraza tacu
Si luna asta, parada tastaturilor si-a cunostintelor defecte aduce un plus de farmec si, nu-i asa, candoare peisajului media scump si colorat. Revista Joy ne plesneste-n cap cu „Scheherazada“, o varianta ortografica in premiera absoluta.
The One isi scapa limba-n strungareata: „se plimba ci jeep-ul pe plaja“. Si-o virgula-n oala cu ciorba: „este, fara indoial,a Jardin du Palais Royal“. „S-au lasat suprinse“, ne mai incanta ei cu un cuvant stirb.
Tabu se face de ras cu un „Moullen Rouge“ penibil, dar si cu „trebuie educatie a gustului si mesei“ sau „cerd ca toata lumea a auzit de caviar“ (nu, darga, nmuai voi cerdeti ca macnati caivar!).   
„Strazile n-au unde sa se extindasi“, relateaza Elle, cu sufletul la gura. Si „cu numele, asta e greu sa treci frontiera“, baga ea o virgula intr-un orificiu gresit.
Dar luna asta titlul ii revine detasat revistei Unica, un adevarat spectacol ortografic: „Dan Puric, acest tiran al scenei romanesti“ (misto!), „aceasta aparitie a Loredana Groza“, „sa gesesti un ajutor ca Andra“, „La Tour Eiffe“, „m-am minutnat de spati“, „pentrucalucrulcumainiletefaceunommaibun“, „le poarte atasa pe pantofi“, „bandaa audio“, „purificatoarelel de aer“, „un sat din zilele noastre, ale carui uilite sunt populate“.
Revista Unica nu straluceste numai atunci cand pierde sirul literelor in cuvant, ci si cand scoate capastrul talentului si acesta necheaza pe unde vrea el – de obicei pe campii pe care-i bate. „Cristinei, filolog de profesie, i-a trecut prin cap… un pantof“. Parca-i si vad tocul iesit dintr-o ureche, saraca. „La fel pateam si eu pana sa-mi aterizeze pe birou masca de picioare cu menta racoritoare“, initiara ei o poezie. Va dati mari? Eu am si masca de chiuveta cu aroma de menta, daramite masca de picioare… „Un adevarat cameleon al culorii“, scoase Unica o figurina de stil. Normal ca al culorii, ca – din cate stiu – cameleonul mirosului n-a iesit pe piata, inca. „Dupa micul dejun se recomanda o siesta, dopuri in urechi, o perna sub genunchi si o compresa de ierburi pe ochi“. Si un CV bun, fiindca-ti va trebui curand un alt loc de munca, daca dimineata, in loc s-o stergi la lucru, te indopi si pe urma dormi cu ochii si urechile astupate si cu cracii-n sus pe perna. „Mergi numai cu masina si urci scarile cu liftul?“ Sincera sa fiu, eu urc doar etajele cu liftul, n-am vazut niciun lift care o ia pe scari, satul sa se fataie-n catacomba de beton. Din seria: n-avem nicio logica, dar nici nu ne intereseaza aspectul, o fraza dospeste-n Unica, imperturbabila: „Daca nici egiptenii nu se pricepeau la dragoste… ca doar au avut o regina pasionala tare – stiau ei ceva !“.
Tot Unica deschide portile cunoasterii: „Domnul Penis te asteapta sa-l descoperi“. Pai sa nu mai astepte cu mainile-n san (pardon), ci sa ofere show-uri pe strada, fiindca asa sunt descoperite marile talente, in fond.
Revista Viva (care, printre altele, spune ca Lee Strasberg este o celebra „profesoara“ – el fiind un celebru regizor, actor si profesor de arta teatrala) defineste cel mai bine, involuntar, selectia mai mult sau mai putin naturala: „Ei, bine, tocmai asta e fascinatia televiziunii: lucreaza cu personaje de serie mica, facute in atelier, nu luate din magazinul de oameni care sunt liceul si facultatea“. Si ca dovada ca redactorii Viva n-au pierdut vremea prin magazinele de oameni, si au absolvit cu succes scoala vietii, avem parte de nestemate: „Iulia e buna de stat in preajma ei“. Si aeroterma mea la fel, doar ca nu i-am pus nume, biata de ea. Cred ca am s-o strig Rex.

 

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *