fbpx

Un nume adunat pe-o carte – Ce-au unit cartile, să nu desparta oamenii!

de

Nu scapam de umbrele lecturilor noastre, orice am face. Bunaoara eu, in dimineata aceasta de iulie. Vreau sa-ti scriu ce nu s-a mai scris, sa-ti pregatesc o potiune din frunze de tei (teiul meu cel ciumpavit isi framânta vlastarii care i-au dat din trunchi, la doi metri de mine, e un erou si nici nu stie), tipete de pescarus (daca se mai strecoara si-o cioara, sa nu te superi, au invadat orasul si simt impulsuri de Nica a lui Stefan a Petrei, cand le vad sau, mai ales, cand le aud) si cateva scoici de la Marea Mia. Adica din “ce-i mai mandru pe la noi”. S-o inchid in sipul textului si sa ti-o trimit, de ziua ta.

Cum nu mi-e foarte clar ce-ti voi scrie, sa-ti spun ce nu-ti voi scrie sigur. Niciun “La multi ani frumosi”, nicio felicitare “de suflet”. Nicio floare care sa dea din petale, nici macar un maracine din “gradina Facebook”, careia i-au sarit gardul nepermis, ingrijorator de multi. Nostalgii invocate, melancolii sterpe, regrete care incep cu daca si continua cu un blestemat de conditional trecut. Aluzii la varste trecute, “Varstele Fara”(fara riduri, fara vertijuri, fara amnezii).

Nimic din toate acestea, de ziua ta. S-a luminat deja.

“Ce bine daca am avea un prag pe care sa-l trecem impreuna”. Tocmai il pritocesc din ganduri fara diacritice – am muls laptopul, dar e venetic, da numai accente si semne spaniole -, menite sa imbrace un Acum care creste ca un cozonac pus la cald, din tot ce ni se intampla in timp ce-ti scriu. Nu din gura, ci din carte, caci…

Scot o carte din biblioteca, Borges. Ce gasesc scris pe ea e mai mult decat fermecatoarea strofa cu care voiam sa-ti mangai obrazul si sa-ti sterg cearcanele. (Telefonul meu e bleg si face poze tulburi, altfel ti-as fi trimis si raza acelei autodedicatii). Scrisesem asa: “Intr-o zi de marti, / zi de noroc, / când Alice a venit / la mine, în “6 Martie”…/ – 27 noiembrie 1990” Si semnatura mea, adunata din literele mamei. (Am iubit-o atat, incat am vrut s-o pastrez in caligrafia cu care m-am zbatut sa-mi oranduiesc lumea, dupa ce ea n-a mai fost. Aceste porniri calpuzane i-au fost de folos si fiicei mele, cand m-a pus sa imit semnatura unui profesor pe o copie a unui document betegit de greseli. Dar asta e povestea altei dimineti.)

Ce s-a intamplat in acea zi norocoasa de noiembrie nu mai stim nici tu, nici eu. S-o legam, mai bine, cu un fir de leustean, ca in cantecul lui Zavaidoc, de ziua de azi, Ziua Ta, nemuritoare in trecerea ei.

Ti-am spus, oare, “La multi ani”?

“(…) La voz del ruiseñor en Dinamarca. / La escrupulosa línea del calígrafo. / El rostro del suicida en el espejo. / El naipe del tahúr. El oro ávido. / Las formas de las nubes en el desierto. / Cada arabesco del calidoscopio. / Cada remordimiento y cada lágrima. / Se precisaron todas esas cosas / Para que nuestras manos se encontraran.” (Jorge Luis Borges, Las causas).

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *