Adrian Păunescu – Dincolo de prăpăd

de

Tot mai cumplit şi mai urât îmi este,
Printr-un tunel înzăpezit trecând
Să mă înec, plângând, în propriul gând,
Nemaiaflând de tine nicio veste.

Aud că vei ajunge-ntre neveste,
Între suferitoarele de rând,
Definitiv am să te pierd curând,
Sunt inutile lacrimi şi proteste.

Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt,
Şi cum coboară lacrimi să mă spele,
Te caut într-un cuib de rândunele,
Mi-e dor, măcar în poze, să te văd.

Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd,
Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele?

Comentarii

  • Alice, si mainile mele raman pentru totdeauna intinse spre tine…

    Cristina_Socaciu75 mai 21, 2010 10:00 am Răspunde
  • Cristina, nu pot sa mint si sa spun ca nu stiu, ca nu inteleg, ca nu am trait, ca nu traiesc, zi de zi, aceeasi intrebare.
    Si, totusi, dincolo de-acest prapad,
    Tu ce mai faci, motiv al vietii mele?
    Intind mainile spre tine, Cristina mea.

    AliceNastase mai 20, 2010 11:14 pm Răspunde
  • Alice, ades simt si eu asa. Asa ca in poezia aceasta… si e cumplit sa iti fie atat de dor…
    Te imbratisez, Alice!

    Cristina_Socaciu75 mai 20, 2010 6:20 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *