fbpx

Andrei Plesu – In cautarea fericirii

de

Ce e fericirea? Cum o gasim si cum reusim sa o pastram? Care sunt cauzele nefericirii? Sunt doar cateva intrebari la care Andrei Plesu si cei 300 de invitati ai evenimentului „In cautarea fericirii” au incercat sa raspunda. Intalnirea de la Hotelul J W Marriott a fost initiativa Revistei Cariere, in parteneriat cu Terapia Ranbaxy. Andrei Plesu– filozof, carturar, eseist, jurnalist, critic de arta si una dintre cele mai fascinante minti romanesti – a reusit ca, timp de doua ore, sa electrizeze audienta printr-un discurs din seria „Dialoguri necesare”.

 

„Inca de la inceput m-a speriat acest titlu, pentru ca din el rezulta faptul ca oamenii au probleme, au nelinisti si se asteapta sa gaseasca la mine raspunsurile pentru a le rezolva. Or, eu nu pot sa va garantez asta. Nu va pot spune care sunt factorii nefericirii, cum sa scapati de teama, cum sa nu invidiati, cum sa va dozati bine viata privata.
In numele carei competente vorbesc eu despre fericire? Am un aer fericit?! Nu stiu cum vi se pare dumneavoastra, dar eu va spun sincer: nu sunt foarte fericit. Nu sunt nici duhovnic, nu sunt nici psihoterapeut, nici mama, nici trainer, asa ca nu pot sa fac mare lucru pentru dumneavoastra. In cel mai bun caz, pot sa va povestesc ceva din experienta confruntarii mele cu tema asta – cum m-am izbit si ma izbesc eu de tema fericirii. Dar de invatat ceva, in mod concret, ma tem ca nu pot sa fac nimic pentru dumneavoastra. La «invata-ma cum sa fiu fericit, invata-ma cum sa ma indragostesc», nu se poate raspunde. Raspunsurile apar ca niste solutii de parcurs, ca niste intamplari provocatoare, ca niste lucruri ale sortii. Despre fericire se vorbeste din Antichitate. Pe de alta parte, acum a devenit monden sa vorbesti despre fericire. Sunt o multime de carti de retete – «Cum sa fii fericit, in 6 pasi», «Cum sa ajungi la iubirea de sine». Greu! Si cu rezultate negarantate. Exista tot felul de incercari de a pune in ecuatie aceasta problema. M-am gandit sa va rog ca aceia care sunt fericiti sa ridicati mana. Ma intreb ce s-ar intampla daca v-as spune «cei nefericiti sa ridice mana». Sunt doua variante, deci. Aceia care sunt fericiti sa ridice mana si, daca ati ridica toti, n-as avea ce sa va spun. Ori sa ridicati toti mana la «nefericiti» si sa ridic si eu. Si atunci mai bine ne-am duce in alta parte, sa facem altceva decat sa vorbim despre fericire.

Cand mi s-a facut propunerea sa fac aceasta discutie am avut sentimentul ca punctul de plecare a fost o carte aparuta de curand, scrisa de Bertrand Russell, «In cautarea fericirii». Bertrand Russell, Premiul Nobel pentru Literatura…  Titlul in original este «The Conquest of Happiness». Varianta in limba romana nu mi se pare o traducere prea inspirata, pentru ca cel care cucereste ceva stie ce cucereste. Nu?! De exemplu, «vreau sa cuceresc pozitia de manager» – ai o reprezentare clara asupra a ceea ce vrei sa cuceresti si problema e sa te duci glont catre tinta. Cel care cauta, insa, nu are o reprezentare la fel de clara a lucrurilor…

El este un om foarte inteligent, are lucruri remarcabile in carte, dar am avut cateva dezamagiri serioase, care mi-au dat nelinisti. Zice, in Capitolul 10, cred «Am intalnit doua tipuri de oameni fericiti. Unul dintre ele era tipul omului sapator de fantani. Un om inalt, pe care il cunoscuse in copilarie, un om plin de muschi, care iradia fericire. Toata ziua sapa in stanca si era fericit. Pe acelasi model era tipul gradinarului – un gradinar care isi facuse un scop in viata din a urmari iepurii de casa care se duceau pe plantatie. Si raportul lui cu iepurii de casa era un scop in viata: se trezea dimineata cu problema asta, iar seara adormea cu misiunea implinita. Asta e un tip de fericire. Nu as zice ca as aspira la acest tip de fericire – eu cred ca, pentru a fi fericit, trebuie sa stii sa esti fericit. Eu nu cred ca baiatul ala musculos care sapa fantani avea vreo interogatie in legatura cu aceasta problema. E si asta o fericire – sa n-ai interogatie. Dar e o fericire de vietate, mai curand, decat de om. A doua categorie de oameni care i s-au parut fericiti lui Bertrand Russell sunt oamenii de stiinta, pentru ca au certitudini si pentru ca au senzatia ca sunt utili. Asta le da o suficienta aproape adormitoare. Ei merg pe lucruri sigure, nu ca scriitorii sau artistii. Ei stiu bine niste legi si mai stiu ca din aceste legi obtin rezultate care sunt necesare umanitatii.  Marturisesc, din nou, ca nici la acest tip de fericire nu as aspira. Trec peste ceea ce, in cartea lui Russell, sunt niste alunecari caracteristice pentru Stanga Occidentala de dinainte de Razboi. Pentru ca el spune, de pilda, «Tinerii rusi sunt astazi mai fericiti decat celilalti din restul lumii – suntem in 1930 – pentru ca au țel. Construiesc o lume noua. In aceasta lume noua, toti vor fi mai fericiti». Noi, astazi, stim cum a aratat lumea noua si fericirea in anii ’30 si dupa, in Uniunea Sovietica, asa incat nu putem decat sa suradem melancolic cand vedem ca un om atat de inteligent a cazut in aceasta capcana. Dar nu a fost singurul.

Pe de alta parte, apare intrebarea «Cat de liberi suntem sa fim fericiti? Depinde fericirea de noi?» Exista foarte mullti intelepti care spun «da, fericirea e in dumneavoastra» si exista o intreaga serie de declaratii care ar putea fi facute in discursul despre fericire. «Fericirea e in voi» – pai, se poate, dar daca nimeresc un razboi, daca nimeresc o criza, o catastrofa, daca am o educatie proasta, daca ma loveste o boala, daca traiesc in Romania in 2013 nu e atat de simplu sa spun «astea sunt accidente, eu am fericirea in mine». Se pune si problema destinului. Se pune problema ce mostenesti si ce patesti. Sunt patanii pe care nu le poti anticipa si care te marcheaza. Parerea mea este si ca esti ceea ce ti se intampla. Ca ti se intampla anumite lucruri intr-o foarte stransa legatura cu destinul tau, cu personalitatea ta si e bine sa te obisnuiesti sa gandesti tot ceea ce patesti. E o expresie a unei coincidente intre ceea ce patesti si ceva din tine care a dus la patania aceea. M-am plans odata Parintelui Andrei Scrima ca sunt prea obosit, ca sunt tras in toate partile si fac prea multe lucruri, iar asta ma risipeste. Mi-a spus «draga, gandeste-te ca atragi tipul asta de solicitare, prin ceva vicii de comportament, printr-o greseala a miscarii tale publice. Nu e nimeni vinovat. Esti una cu aceste solicitari bezmetice». Si m-am resemnat.

 

Daca «Gandeste pozitiv» pare ca inseamna sa ne facem plante, prin «Detasaza-te!” ni se cere sa devenim nori.

 

Exista si raspunsuri la moda la problema fericirii, care pe mine ma exaspereaza. Un raspuns la moda este «gandeste pozitiv!». Mi-aduc aminte de o foarte buna replica la asta a marelui scriitor maghiar Peter Esterhazy, care a spus «gandirea pozitiva e opusul gandirii». Nu poti sa ai un mecanism care arata non-stop surasul. Nu poti sa intampini totul intr-o stare orgasmica, fara intrerupere. Viata-i mai vasta, mai complexa! Sa nu ai resentimente, sa nu te enervezi, e usor de zis «priveste pozitiv; orice ti se intampla, surade, ia-o ca fiind un lucru bun, indeparteaza de la tine supararea si melancolia!». Trebuie sa fim realisti, lucrurile nu merg asa! Nu se poate ca de maine sa te hotarasti sa gandesti pozitiv si, chiar daca iti cade un pietroi in cap, inainte sa intri la Floreasca ai sa faci un gest de intelegere empatica a problemei.

«Gandeste pozitiv!» este, mai degraba, pentru Occident. Avem si un echivalent in Orient. In Orientul apropiat si indepartat – «Detasaza-te!», adica «Lasa-te purtat, lasa-te dus!».Daca «Gandeste pozitiv» pare ca inseamna sa ne facem plante, prin «Detaseaza-te!” ni se cere sa devenim nori. Sa ne lasam dusi, sa nu ne facem probleme, sa nu ne punem intrebari. Asta e varianta pe care am vazut-o la un initiat cu mare succes in toata lumea – Osho. El a zis asa «Cand te simti bine?! Cand nu simti ca ai corp! Cand simti ca ai corp, esti bolnav». Ei bine, comportati-va, deci, ca si cum nu simtiti ca existati?! Suntem ditamai fiarele, avem tot felul de broboane in organism, tot felul de ispite, de agitatii mentale. Nu merge sa spui «de maine incolo ma fac nor».

Exista si varianta «nu mai umblati dupa fericire, sunteti deja fericiti! Dar nu stiti. Incercati sa vedeti in ce fel sunteti fericiti». Exista si o parabola – un chinez se duce la un calugar sa-l intrebe ce inseamna «zen» si calugarul ii spune «inainte sa pleci, ai dat de mancare la pasari?» «Nu.» «Du-te, da de mancare la pasari si vino inapoi». Se repeta intrebarea si a doua oara «inainte sa pleci, ai facut ordine in ograda». «Nu». L-a trimis inapoi. A treia oara «inainte sa pleci ti-ai imbratisat familia?» «Da.» «Asta e zen!»

«Zen» are ceva care mi-e foarte simpatic fiindca «zen» se organizeaza in jurul lui «zazen» care inseamna sa stai. Asta este si in ortodoxie. Este o tehnica spirituala tipic ortodoxa, care pleaca de la ideea de liniste si are ca postura statul. Noi trebuie sa invatam sa stam. Asta, din motive subiective, imi place, fiindca toti doctorii imi spun sa ma misc. N-am gasit un singur doctor care sa-mi spuna «stai, nu te misca!». Ei nu stiu ce beneficii poate sa aiba un episod de statica destinsa si ce dezavantaje poate sa aiba un episod de agitatie musculara. Pentru mine vestea ca inventatorul jogging-ului a murit facand jogging, la 62 de ani, e o victorie personala.

Cate tipuri de fericire exista? Ce inseamna pentru fiecare din noi un moment de fericire? Sunt si fericiri care par triviale, dar care sunt foarte aproape de un concept al fericirii. Si sa ma iertati pentru ce voi spune, dar, de pilda, cine n-a simtit o fericire euforica cand a reusit sa faca pipi dupa ce s-a abtinut trei ore?! Este o minune! Este un extaz, e si asta o forma de fericire. Dar sunt si fericiri complicate.

Exista si in politica un tip de gandire care incearca sa ne explice ca fericirea nu e treaba noastra. «Lasati ca ne ocupam noi». Asta este ideea centrala a comunismului – «sunteti condamnati la fericire, noi stim cum sa va facem fericiti si pe voi, si pe copiii vostri si pe copiii copiilor vostri. Trebuie doar sa renuntati putin la libertate, la bunastare excesiva si la prea multa autonomie individuala». Asta am simtit-o in Gemania, cand am mers si la cantina de acolo erau o multime de sortimente de bere. Cand le-am spus ca noi, in tara, nu avem… mi-au replicat «da, dar noi nu suntem fericiti». Asta in legatura cu statul. Statul nu are datoria sa te faca fericit. Buthanul e un stat mic, care nu numara realizarile statului in Produs Intern Brut, ci in Coeficient National de Fericire. E un risc sa te arunci la asa ceva, dar e un fapt ca s-a gandit cineva sa faca aceasta substitutie care mie nu mi se pare usor de indeplinit cu mijloacele statului. In orice caz, problema fericirii se pune cand ai tot ce-ti trebuie. Restul nu e problema fericirii, e problema luptei pentru existenta, a nivelului de trai… Problema fericirii se pune cand ai tot ce-ti trebuie (adica atunci cand conditiile exterioare ale fericirii sunt indeplinite), si te trezesti ca esti nefericit. Aia e problema fericirii, nu «cum sa obtin un job, cum sa obtin o avansare»…

 

Crestinismul a gasit o solutie problemei fericirii: «fericirea vine Dupa»

Episodul cel mai intens din istoria europeana in care s-a pus problema fericirii a fost filozofia antica greaca, care se ocupa cu problema terapiei sufletesti. Apoi s-a delegat aceasta problematica religiei. Dar, pana atunci, Platon si Aristotel se ocupau de problema educatiei interioare care sa te duca la o stare de confort, stabilitate si omogenitate interioara. Problema filozofului grec era cum sa faca amestecul asta, sa nu se trezeasca cu spontaneitati care tulbura. Se vorbea de terapeutica pasiunilor, de o conduita de viata, de nevoia de a te integra in ansamblul social si cosmic in care functionezi.  Stoicii veneau cu retete, cu tehnici, cu exercitii spirituale – «sa nu doresti ceea ce nu poti obtine» – un element de fericire garantata. Sau «sa nu te fortezi sa eviti inevitabilul». De obicei asta ne face pe noi nefericiti. Vrem lucruri pe care nu le putem atinge si vrem sa evitam ceea ce e inevitabil.

Simplificand foarte mult, Crestinismul a gasit o solutie problemei fericirii: «fericirea vine Dupa». Daca in timpul vietii indeplinesti anumite conditii, atunci dupa o sa fie totul in ordine. Fericirile din Predica de pe Munte… si cei care indeplinesc anumite conditii… vor mosteni Imparatia. Acum, lucrurile sunt mai complicate. Pe de o parte, trebuie sa marturisesc ca, daca am intalnit vreodata in viata oameni fericiti, de obicei erau oameni credinciosi. Oamenii credinciosi reusesc, prin asumarea credintei lor, sa obtina un tip de echilibru existential, o buna reactie la ceea ce traiesc, pe care oamenii care nu sunt credinciosi o obtin mai greu. Si, pe urma, exista si in plan profan ceea ce am putea numi o fericire de Dupa. Ati vrea sa fiti Van Gogh sau Eminescu? Astia au fost niste nefericiti. Teribil de nefericiti. Dar…Dupa… au dat lovitura! Deci nu trebuie neaparat sa fii crestin ca sa beneficiezi de asta. Sigur, in acele conditii, tu insuti nu te mai bucuri de asta, dar daca traiesti cu un presentiment al succesului de Dupa, atunci exista o compensatie a fericirii. Beatitudinea, care este profesiunea sfintilor, e o forma de fericire. In romaneste «beatus» a dat «biet». Pentru ca fericitul, sanctificatul era un ascet. N-avea nimic. Era un sarac. Si de aici alunecarea de la «beatus» la «biet». Cu specificarea ca tot in crestinism avem profesiunea de «Fericit. Preafericit». Patriarhului asa i te adresezi – «Preafericite». A venit la mine cineva care trebuia sa discute ceva cu Patriarhul – nu cel de acum –, cum ar trebui sa i se adreseze. «Preafericite» am spus eu. Iar omul respectiv, aflandu-se fata in fata cu Patriarhul, i-a spus «Preafericitule». Exista, deci, o meserie gata facuta.

Un episcop din America a spus ca lumea crestina uita ce inseamna cuvantul «Evanghelie».«Evanghelie» inseamna «Vestea cea buna». Or, majoritatea crestinilor se comporta ca si cum aceasta carte contine foarte multe vesti proaste: pedepse eterne, iad, o stare de incertitudine, cainta. Vestea Evangheliei e buna, trebuie sa te bucuri!

 

E un miracol ca putem trai, putem sa ne bucuram, putem rade, putem manca, putem iubi stiind ca toate acestea se termina

 

Dati-mi voie sa fac o lista a ceea ce inseamna piedicile fericirii de azi, asa cum le intalnesc eu. Exista piedici obiective. Ca oameni, suntem niste fiinte vulnerabile. Suntem expusi suferintei, bolilor, catastrofelor. Suntem expusi mortii. Ar trebui sa ne oprim, cand vorbim despre fericire, fie si la un singur lucru – cum sa fii fericit cand stii sigur ca mori?! In mod normal, ar trebui sa fim tot timpul innorati, mahniti, loviti de aceasta perspectiva fatala. E un miracol ca putem trai, putem sa ne bucuram, putem rade, putem manca, putem iubi stiind ca toate acestea se termina. Si nu stim ce inseamna, de fapt, ca se termina. Se termina de tot? E foarte greu de raspuns la aceasta intrebare si cei care cred ca stiu ceva nu sunt cinstiti. Eu sunt de parere ca sinucigasii nu stiu ce fac. Adica pleaca de la convingerea ca, dupa moarte, ai scapat. Ca te omori si ai scapat. Ca si cum

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • Minunat discurs. Totuși, m-au descumpănit două rețete pentru descoperirea fericirii: ”Cine n-a simțit o fericire euforică atunci când a reușit să facă pipi, după ce s-a abținut trei ore?!” nu prea ține cu îndemnul ”Un călugăr spunea că în lupta cu lumea, cu viața, cu nefericirea, cu păcatul… – chiar și cu păcatul! – vine un moment când trebuie să poți să te dai bătut. Dă-te bătut! Fă o pauză, nu te îndârji, nu sta tot timpul înarmat până-n dinți și concentrat sa ieși victorios. Ceva s-ar putea sa nu iasă bine – nu-i un capăt de țară!” … Mie îmi pare că se cam contrazic. Pe care din două să o aplic? 😀

    Habarnam aprilie 6, 2013 11:32 am Răspunde
  • Felicitari Andrei Plesu! Felicitari revistei Cariere pentru exceptionalul eveniment organizat ieri. Bravo! Bine ca se mai preocupa cineva si de hrana spirituala!
    http://www.cariereonline.ro/articol/dialoguri-necesare-cautarea-fericirii-cu-andrei-plesu

    poppsq aprilie 5, 2013 11:29 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui poppsq Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.