fbpx

Aurora Liiceanu – Insistenta sau incapatanare

de

Indiferent de situatie, deci inclusiv in amor, exista, se spune, doua atitudini. Prima este o forma de pasivitate, a doua este legata de un comportament activ. Prima este o asteptare. Cineva asteapta sa se intample ceva. Doar asteapta. Nu este indiferent, este doritor, dar nu face nimic. Gasim aceasta atitudine in proverbul indian: „Stai linistit si asteapta pe malul raului. Cadavrul dusmanului tau nu va intarzia sa apara”. Transpusa in iubire, aceasta atitudine ar insemna: sa stau, sa iubesc, sa astept. Cel iubit nu va intarzia sa ma iubeasca.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

A doua atitudine inseamna sa faci ceva, sa intervii, iar interventiile sa fie strategii de cucerire, de aducere a iubitului langa tine. Ea inseamna insistenta, incapatanare si deloc renuntare. In care dintre aceste doua atitudini ne intalnim cu adevarata iubire? Este greu de spus, pentru ca apare ceva care contribuie mult la alegerea unei atitudini. Apare timpul. Vedem, adesea, oameni care nu pot astepta, care vor ca ceva sa nu intarzie. De cate ori nu auzim spunandu-se: Vreau rezultate imediate, vreau repede ceva. Grecii au o expresie foarte frumoasa cand vorbesc despre rabdare. Ei spun „fa rabdare” si nu „ai rabdare”, asa cum spunem noi, romanii. Rabdarea se face, este ceva pasiv si activ, in acelasi timp.

In amor, se spune ca ai noroc atunci cand iti place un barbat si el iti da si el semne ca te place. Drumul este liber, chiar daca el se poate inchide la un moment dat, iubirea unuia sau a amandurora poate disparea. Dar ce faci atunci cand el, barbatul, nu pare interesat, cand el nu da semne ca raspunde la iubirea unei femei?

Am adaugat timpul, dar ar trebui sa adaugam si atractivitatea femeii. Dar, aici, lucrurile sunt relative, pentru ca gusturile nu se discuta. Asa ca voi renunta la acest aspect. Voi spune doar povestea unei femei incapatanate, care nu s-a lasat pana nu a obtinut un barbat care nu dadea deloc semne ca ar dori-o.

Erau colegi la slujba, se cunosteau, vorbeau vrute si nevrute. El era casatorit, se cam vorbea ca nu era prea buna casatoria lui, ca prefera prietenii, ca pierdea timpul cu ei, ca nu prea statea pe acasa, ca juca carti si bea cu ei. Nu dadea, insa, deloc semne ca s-ar uita dupa alte femei.

Ea a pus ochii pe el, el nu realiza deloc interesul ei. Parca era orb, dar ea nu se lasa. Ea adoptase atitudinea activa, cea a interventiei, a strategiilor. Nu se poate spune cu siguranta ca-l iubea. Poate doar il voia, poate doar voia sa se casatoreasca cu el. Dar, se stia si ca pe el si pe sotia lui ii lega o mare drama. La cutremurul din 1977, le murise fetita, care avea doar sase ani. Colega de la slujba stia acest lucru.

Incet, incet ea se insinua in viata lui, observandu-l neincetat si cautand sa-i arate iubirea. Si iar ma intreb: era iubire sau numai dorinta de a avea un barbat? Greu de spus. Sigura este, insa, insistenta si incapatanarea ei.

Aproape seara de seara, el isi aducea prietenii acasa, sa bea si sa joace carti. Ea stia, pentru ca la slujba se aranjau intalnirile. Si, seara de seara, ea aparea in fata blocului lui si statea mult, sub un pom, langa un felinar, in fata geamului apartamentului lui, unde se vedea lumina si de unde cei din camera puteau vedea pe strada. Prietenii au observat si i-au spus, dar el parea indiferent. La slujba, ea aducea covrigi, pentru ca lui ii placeau, facea cafea, pentru ca lui ii placea sa bea cafea, facea prajiturele, pentru ca lui ii placeau dulciurile. Si, la un moment dat, i-a spus ca-l iubeste, ca nu se poate abtine de a-l iubi, ca nu vrea decat s-o lase sa-l iubeasca. Evident, nu se prea poate crede asa ceva!

Timpul trecea, iar privirea ei, tandretea ei, capatau forme din ce in ce mai intense, dar si din ce in ce mai stabile. El incepuse sa se obisnuiasca cu prezenta ei binefacatoare, atenta, grijulie, cu disponibilitatea ei totala fata de el. Încet, incet ea se infiltra in viata lui, depasind granita intre timpul petrecut la slujba si cel de dupa programul de lucru. Se intindea ca o pata, fara agresivitate, dar agresiv pasiva, cum se poate spune. El a inteles ca ea este o persoana sigura, ca nu va fi inselat, pentru ca ochiul ei era mereu indreptat spre el, pentru a-i ghici dorintele. Treptat, treptat au inceput sa-si faca confidente si ea a trecut la alt statut. Îi era aproape sufleteste, il intelegea, il aproba.

Asa au devenit, la un moment dat, amanti. Ea nu era frumoasa, dar, cum spun unii barbati, „era fata buna”. Timpul trecea, ea parea ca nu-l preseaza cu nimic. Si, la un moment dat, el s-a decis sa divorteze si, dupa divort, s-au casatorit. Ea a fost cea care s-a ocupat de tot, ea gandea mereu cum sa aranjeze un spatiu unde el sa fie cu totul la dispozitia ei, cu totul la a trai in grija si framantarea ei activa de a-i face viata cat mai comoda, cat mai buna. Si asa s-a si intamplat. Prietenii lui s-au rarit, nu o placeau, dar ea in mod discret s-a situat in pozitia de victima a invidiei lor. Nu-i barfea deloc. Ba, dimpotriva, ii intelegea. Si el iarasi a apreciat bunatatea ei.

Pana la urma ea a vrut un copil. El s-a lasat dorintei ei si au facut o fetita. Copilul rezolva, e drept, nu total, nefericirea lui, frustrarea lui, iar ea cu multa grija i-a bagat copilul in minte, l-a facut sa fie responsabil de soarta viitoare a noii fetite, i-a susurat idei de a le merge mai bine, de a nu uita ca are un copil. Fosta sotie, afland, l-a acuzat de tradare. Evident, o tradare paterna fata de copilul pierdut. Degeaba i se spunea ca fetita moarta exista in mintea si sufletul lui. Ea vorbea despre inlocuire si nu altfel.

Timpul trecea. El era din ce in ce mai activ si ea din ce in ce mai apucatoare, mai pusa pe un bine departe de etica, impingandu-l la gesturi smecheresti, aducatoare de profit. Dar ea il convingea ca asa se traieste. De la viata iei, nu dai nimic.

El ajunsese atat de loial celor doua – sotie si fiica – incat oricine simtea ca orice vorba cade pe un teren minat. Nimic nu i se putea reprosa sotiei lui. Odata l-am intrebat cum ii merge. Cu o voce ferma mi-a spus ca „niciun barbat nu se desparte vreodata de o femeie a carei existenta este chiar acel barbat”. Nu mi-a spus ca o iubeste, insa. Ea, cu insistenta si incapatanare a obtinut ce-a vrut. Desigur, rezultatul nu a fost imediat. Dar, ce-a vrut a obtinut. Ma intreb: este ceea ce a facut ea iubire, este orgoliu sau este o traire constienta, un program menit a o face sa aiba un barbat, un copil, o casa?…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.