Cine iubeste gelozeste

Gelozia, specialitate masculina

Pe vremuri, despre o femeie geloasa se spunea ca era „zuliara“, iar despre un barbat gelos, ca era „zuliar“, acesta fiind motiv de divort. Am vazut acest lucru intr-un act de divort de acum vreo 170 de ani, zuliara numindu-se Eleneaki Hartulari, de origine greaca, probabil. La acea vreme, femeile erau mai zuliare ca astazi, pentru ca barbatii pare ca-si faceau de cap mai mult decit ele. Acum esti liber sa fii zuliar sau zuliara, pentru ca libertatea in cuplu este acceptata democratic. In zilele noastre, gelozia ramine mai ales o specialitate masculina, asa cum vom vedea mai incolo.
Gelozia, invidia si rivalitatea seamana intre ele, ele reunindu-se in categoria sentimentelor negative, autodistructive, care macina si pe cei care le traiesc, si pe cei din jurul lor. Considerata un pacat, asa cum este betia, de pilda, sau orice alt defect care face ca relatia de iubire sa devina un iad, gelozia este adesea o constanta a felului in care se comporta cineva.
Se spune ca mai ales barbatii sint gelosi, dar nu este intru totul adevarat. Si femeile dezvolta asemenea sentimente. Dar barbatii care controleaza o femeie – vor sa afle cu cine si ce vorbeste, de ce si cu cine se vede – si care ii interzic orice contact cu un barbat strain sau care nu suporta nici cele mai inocente si firesti relatii cu barbatii, nu sint, de fapt, gelosi. Ei par sa se comporte asa din gelozie, dar nu o fac decit din dorinta si dreptul lor, ca barbati, la putere. Ei vor sa demonstreze ca puterea e a lor, ca ei sint stapini. Femeia este tratata ca un copil care nu are dreptul la nimic. Acesti barbati sint adevaratii „proprietari“ ai femeii. Ei sint insa asociati, inclusi in categoria gelosilor, cind, de fapt, gelosii adevarati sint altfel. Ei nu sint proprietari, ci posesori. Este o diferenta intre a avea un drept – cel de proprietate, de putere – si a nu accepta ca ceea ce este al tau sa se piarda in favoarea altuia. Gelosii adevarati, imaginari sau reali, se comporta de obicei violent, pentru ca se simt amenintati. Orice individ masculin este pentru el un dusman potential, un predator posibil. Uneori femeia nici nu gindeste adulterul, nici nu flirteaza, nici nu-si da ochii peste cap, dar el o vede ca fiind gata oricind de asemenea rele.
Am cunoscut un gelos adevarat. Era actor si toata ziua facea scene de gelozie. Cind mergea cu amanta lui la circiuma alegea o masa si o plasa pe ea cu fata la zid. El, insa, avea vedere la oameni. Am baut multe beri impreuna, la „Cina“, cind eram studenta. Ea se consolase, nu voia scene, se aseza cu resemnare cu fata la un zid plin de iedera. I se urise de atita verde, dar si de scene. La inceput ii placusera manifestarile de gelozie, care sint uneori exagerari voite. Ele flateaza, sint semne de iubire. Cu adevarat. Cine vrea sa i se fure iubita? Sau iubitul? Flateaza pentru ca sint opusul indiferentei sau nepasarii. Vorba „cine nu iubeste nu este gelos“ nu este chiar neadevarata.
Gelozia nemasurata este un calvar, adesea suportat, adesea asociat cu violenta si rareori previzibil. Si, cel mai frecvent, aceasta gelozie este imaginara.

Despre gelozia-combustibil a cuplului

Ce zic psihologii? Ca gelosii au o imagine de sine negativa, ca nu sint siguri pe ei – stiu ei sau banuiesc ca ceva le lipseste, ceva ca un drob de sare.
Nu prea exista barbati aratosi gelosi. Ei stiu ca oricind isi pot gasi pe cineva, ca oricind o femeie ii va dori. Femeile geloase sint mai degraba suspicioase si intr-o masura egala lipsite de incredere in sine. Nepercepindu-se ca avind feminitate, sarm, ele seamana cu barbatii gelosi. Si despre ele se poate spune ca, atunci cind sint frumoase si aratoase, nu sint prea geloase. Au ce le trebuie ca sa inlocuiasca un barbat cu altul. Au libertatea de a alege.
Pe vremea cind femeile maritate stateau pe acasa, nici frumusetea nu era o valoare pe piata iubirii pentru ca ele nu o puteau exploata. Nu se puteau arata oricind li se nazarea. Dar ele erau geloase pentru ca barbatii plecau de acasa si cine stie cine punea ochii pe ei.
Gelozia poate sa fie si un ritual mutual adoptat, folosit intr-un cuplu pentru a produce sau intretine o atmosfera excitanta. Aceasta este gelozia-combustibil a cuplului. Ambii consimt  sa-si faca scene reciproc, mimind conflictul, apelind la ingredientul „ura“ in doze extrem de mici, pentru a realimenta sentimentul de iubire. Este un efect paradoxal cunoscut: daca odata cu un somnifer, iei si o marunta cantitate de cofeina, cofeina va potenta starea de somnolenta, adaugindu-se somniferului si pierzind efectul specific. In cazul nostru, cofeina este ura, iar iubirea este somniferul. Sau invers. Doar proportiile conteaza. De aceea se spune „hate and love“ in cazul unor relatii de amor.
Gelozia cistiga treptat legitimitatea ca o reactie umana „normala“ la amenintari reale, potentiale sau imaginare privind cuplul. Atita vreme cit ea exprima interesul de a pastra pe celalalt si nu indiferenta sau nepasarea pe solul carora capata teren tentatia disponibilitatii sau chiar disponibilitatea insasi, aratata unei a treia parti, gelozia este fireasca. Totul tine, pina la urma, de masura.