“Life is fucking precious”, latră revista Unica în titlul editorialului, iar de aici încolo nici nu mai are sens să vă explic în ce constă deliciul unei lecturi alunecoase, prin pagini glossy de reviste topite în arșița unei tradiționale buimăceli. Dar cum nu numai viața, dar și time is fucking precious, m-am surprins regretând curând că, de exemplu, în loc să sparg semințe pe un pod și să scuip cojile-n apă, eu îmi stric ochii citind noaptea presă bizară, care mi-a dezvăluit repercusiunile căldurii asupra unor minți cam prea luminate de soare.
Fată verde cu părul măciucă
De altfel, Unica a luat cuvântul “precious” drept power-play tras de ciuf și, merge, nu merge, îl înghesuie prin toate găurelele accesibile din revistă: “my precious T-shirt”, “luna asta se poartă precious”. Un cuvânt cu care, de regulă, englezii își alintă șoricarii a ajuns aici o pompoșenie ridicolă. “Vorba ceea, unde nu-i cap… nu-i nici păr”, încearcă Unica să-și justifice, pasămite, derapajele, fără să realizeze că “vorba ceea” nu e decât o parafrază trasă de acel păr care nu știu cum există, deci, dacă nu există cap. Mă rog. Cât despre restul aserțiunii, nu putem decât să compătimim realitatea spână din redacția lor, unde se pare că părul răsare doar în cap. Totuși, frustrarea își cere taxa, facem ce facem și tot la fantezii flocoase ajungem: “Și dacă «reușești» să ajungi în situația de «fată verde», aplică ketchup pe tot părul”. M-am oprit din citit, nici nu vreau să știu unde duce acest tunel, fiindcă uneori delirul e contagios și nu risc. Nu știu nici ce-i cu ghilimelăria asta scăpată de sub control, nici cu fata verde și bulionu-n claie, treaba lor, Dumnezeu le vede pe toate și ne apără de rele.
“Rujul roșu este mult mai versatil”, explică aceeași inegalabilă Unica, deși numai în rubrica asta mi-am tăbăcit nervii explicând că, în romanește, “versatil” e ceva cam nasol, înseamnă schimbător, instabil, sucit, pe care nu te poți baza, măi, oameni buni! Și-apoi: “rujul roșu”?! Le rouge et le roș turbat. Și labil nervos. Noi am vorbit cât de cât frumos cu voi, voi de ce vorbiți urât cu noi?
“Fii tu mai deșteaptă decât soarele”, mai zice acolo – ceea ce prin redacția lor nu s-a putut aplica, din păcate. “Aia mică a scos din poșetuța roz un mini-rujuleț și l-a plimbat pe cerculețul ei de mini-guriță”. Dacă nu era mini-versatil și mini-roșu, degeaba, cerculețul de guriță (indiferent ce-ar fi ăla) nu reacționează la timp și am stabilit că life is fucking precious. “Ceai antioxidantum diam in endignis nibh elendipisl eu facipsum dolortio con eumsan utpat lor sequat. Odit vent ut nonsequat”, ni se spune despre un ceai. Serios? Dar asta-i fantastic! Ce veste bună! Nu, nu mi s-a stricat tastatura, deși inițial credeam că mi s-a stricat ceva la ochi. După părerea mea însă, és delikát szaküzlet egy különleges és egyedülálló vállalkozás, amellyel maradandó értéket kívántunk teremteni. Așa cred eu, dar nu e nevoie să am și dreptate. “Nu fi părinții ei”, îi vinde Unica un pont unui tip care nu știe să se poarte cu femeile. Cum să-ți explic eu ție? Dacă nu vrei cârcei de la această revistă, nu fi cititorii ei!
Chiloți golgheteri în optimea de finală
Dacă în Unica n-aveai loc de rujuri, Avantaje are o toană cu sidef: “Pudre sidefate, gloss-uri strălucitoare, rujuri sidefate, creme antirid”. Câte ceva din toate: oleacă de sidef, oleacă de pleonasm, oleacă de pomadă, oleacă de repetiție, oleacă, deci, de mama înțelepciunii. Un redactor de la Avantaje întreabă: “Tu ce copac ești?”. Că el, de exemplu, este un fel de tufă. “Sub tine, muntele tace”, mai găsesc. Te-oi fi așezat chiar pe gura lui, din greșeală.
“Să le oferi șuvițelor tale un desert plin de răcoare”, sfătuiește blajină Beau Monde. Poftim? Mi s-a părut că ai zis ceva. “Și am intrat în programul ei <pe fereastră>”, se mai laudă Beau Monde. Nu știu ce-o fi așa notabil, eu în toate programele intru prin câte-o fereastră, de preferință după ce fac dublu clic. “Își amintește de vârsta de 23 de ani drept una dificilă și spune mereu că acel an a fost unul dificil”. E foarte dificil de citit fraza până la capăt fără să tușești. Cred că redactorul are dificila etate de 23 de ani. “Chiar și plantele par să-și ia o vacanță în iulie”. Păi dacă și facultățile mintale au terminat sesiunea și-au luat vacanță, de ce n-ar intra și fotosinteza în concediu?
Revista Bolero nu poate fi prostită: “Guy Ritchie se chinuie să pară îndrăgostit de Madonna, dar buzele nu ne înșală! Ceva nu merge aici…”. Ce rol are buza în depistarea sictirului conjugal, dragă? “Indiferent în ce zi a săptămânii alegi să îți speli părul, nu uita că razele UV se pot transforma în cel mai mare dușman al lui”. În primul rând, credeam că în mileniul douăș‘unu nu mai avem zi de baie o dată pe săptămână – de obicei joia, așa era tradiția la oraș. În al doilea rând, fraza e lungită și pungită fără rost, ca și cum ne-am fi putut imagina că ultravioletele mușcă mai rău miercurea decât sâmbăta. “Te surprind în momentele în care te aștepți cel mai puțin”, se pleonăsmește Bolero cochetă, cum îi șade bine unei publicații fără prejudecăți. Și mai spune ea ceva amabil: “Ca că te simți ca o sirenă”. Că când ne simțeam sirene urlam ca că știe lumea că căzuse grindina ca calcarul.
“Arată că ești o fată care știe să se distreze: poartă pantaloni scurți”, ne îmboldește Cosmopolitan. Vă imaginați atunci ce fată de gașcă era Nadia Comăneci, care purta costumul ăla așa decupat și căscat? Asta da distracție, n-am mai râs așa la un salt pe bârnă de pe vremea când am încercat să-l fac. “Pentru multe dintre noi, sexul e o activitate extrem de plăcută”, a mai aflat Cosmo din surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Sună dramatic, fiindcă rămân așadar în discuție puținele dintre noi, ca să zic așa, pentru care sexul e sinistru. “Acest model (de chiloți, n.r.) este în domeniul lenjeriei cam ce e David Beckham pentru fotbal și nu numai: cică ar fi cel mai cel…”. Iar această frază este pentru Cosmo cam ce e David Beckham pentru uleiul de rapiță.
Veniți, privighetoarea cântă și bolovanul e-nflorit
“Căldura ne duce la mare sau la piscină”, susține revista Glamour. Și deci, dacă mergi cu căldura la mare, ieși mai ieftin decât cu trenul? “Noile culori îți vor încânta unghiile”, ne asigură aceeași revistă. N-am nevoie, unghiile mele sunt încântate oricum, astea se bucură și dacă le bagi în punga cu făină. “Indiferent dacă ești la birou sau pe malul mării, vara asta e a ta”, mai citesc în Glamour. Mulțumesc, dar nu trebuia. “În Tunisia, chiar și nisipul Saharei înflorește pentru turiști”, cică. De-ai fi tu salcie la mal, m-aș face praf la umbra ta. Sau un fel de pietriș cu petale și sepale și mai ales stamine.
În revista One, editorialista Andreea Esca mai coace un scenariu halucinant: “Dacă dă naiba și ne izbim nas în nas pe plajă cu vreo domnișoară care să arate pe jumătate atât de bine ca Ileana, o să stăm tot sejurul sub cea mai lată saltea, pe care o vom achiziționa de urgență, de la domnul care țipă ca nebunu’: “Vrei la toamnă să treci anu’, fă o poză cu decanu’”. Vedeți ce-nseamnă să scrii fără prompter în față? PRO TV te ascultă ce vezi, dar nu te vede ce faci. Și editorialul se termină ca un e-mail: “Să nu ratați nici o pagină din acest număr. Chiar e bun. Vă pup!”. Pa, tu, și noi te pupăm. Auzi? Era să uit: zic ăștia că acum trebuie să scriem “nicio”. Bine, când citești, nu se simte diferența, dar când scrii, există anumite corpuri delicte. Sau poate se futu tastatura?
One a mai aflat ceva: “Sunt la modă antrenorii. Nu ăia cu părul plin cu gel, să nu le iasă cumva ideile din cap”. Dar de ce-ar fi la modă antrenorii cu idei, când partea esențială a strofocării e să știe să-ți numere ție gâfâielile dintre flotări? “Horea crede că am și eu mintea mea”, scrie altcineva. Horea se înșală amarnic.
Tot în One, bulversa(n)ta Nina Evanghelina țipă ca din gură de rai: “E voie să visezi? Da, tu, ăla, nu vorbesc cu frigiderul”. Da’ de ce nu vorbești cu frigiderul, te-a călcat pe nervi cu ceva? Mare admiratoare a formelor fără fond, Nina are abilități de poet optzecist care mai întâi scrie, apoi se chinuie să înțeleagă ce-a vrut să spună, apoi constată ca tot cenaclul a înțeles, în afară de el. Dumneaei suferă de un dicteu automat cu care nici Stamate nu mai e de acord. Cel mult pâlnia.
Numita revistă ne omoară cu “maieu” în sus și “maieu” în jos. Probabil că, de când am plecat eu din țară, Academia a decis să nu se mai spună “maiou”, că nu reprezintă un adevăr etimologic. “Dar dacă și în loc de ”sursa” se spune “susrsa”, cum văd eu în One, deja am senzația că lingviștii au complexul unui salariu prea mare și vor să-și justifice încasările cu orice chip. “Pantalonii scurți și fustele mini te imploră să le scoți în oraș“. Aaa, asta ziceau? Am auzit trăncăneală în dulap, dar nu înțelegeam ce vor.
Rochie, fii bărbată!
Revista Tabu ridică din umeri: “La ora la care scriu aceste cuvinte, “The Simpson Movie” nu a fost încă văzut de nimeni, așa că nu am argumente reale să vi-l recomand”. Întrebare: atunci de ce scrii? De fapt, stai, că a spus clar “la ora la care scriu”. Probabil după ora închiderii. “Atmosfera de festival este ceva ce nu poți încerca acasă și, de aceea, am ales să vă descriu o zi oarecare de festival”. Eu am încercat odată un festival acasă și mi-a ieșit un festival destul de bun, doar că festivalurile din oraș arată mai bine, că una e să faci festival în malaxor și alta e să organizezi festival cu mâna și cu făină cât cuprinde.
Tabu te mai avertizează onest: “Mulțumește-te să flirtezi în vis cu Clive Owen și nu face acest pas în realitate, în fața iubitului tău”. Eu nu știu ce faci tu în fața iubitului tău, dar nu știu cum o s-ajungi în fața lui Clive Owen în realitate.
“Mă machez”, scrie Tabu. Mda, macheala ar fi o explicație pentru ceea ce se întâmplă p-acolo. Redacția a găsit “un produs care îți face picioarele fericite. Adică ce, picioarele tale sunt nefericite?”. Căce-căce-adicăce? Bine, după ce Glamour mi-a făcut unghiile fericite, Tabu își bagă picioarele-n discuție, așa că drumul spre extaz e deschis. “Când faci sex cu un fost iubit e ca atunci când probezi o rochie mai veche pe care ai îndrăgit-o”, filosofează Tabu, cu adâncime. Iar dacă rochia asta nu te mai încape, te consolezi la gândul că mărimea nu contează.
“Dar bărbații nu sunt rochii și n-au nici volane, nici fermoare”, zice mai jos. Ce dracu-nseamnă asta, “bărbații nu sunt rochii”?! Totuși unii bărbați au volane la mașini, iar majoritatea au și fermoar la blugi. Doar că nu-s rochii, atât, în rest parcă-s vii, nu alta. Și am mai găsit ceva genial în Tabu, un titlu ca o-njurătură citadină: “A nu-ți băga picioarele în frigider”. Argumentat de: “Așa este și cu menta. Ți se răcorește spiritul doar la gândul ei”. Bine, spiritul lor s-a răcorit de mult, nu mai are nevoie de izmă creață.
