DOMNICA PETROVAI: Tot despre cea mare era vorba, ea mi-a oferit cele mai mari provocări. Are o biologie mult mai sensibilă. După ce am născut-o, până la nouă luni, singurul fel în care se liniștea a fost să doarmă pe burtica mea, față de sora ei care a dormit în pat patru ore și nu îmi venea să cred că un copil poate să doarmă așa de mult. Ea are o sensibilitate cu care s-a născut. Aceasta o face uneori să reacționeze într-un fel în care mie, în trecut, mi-era greu să mă controlez. Prima palmă pe care i-am dat-o a fost că era foarte complicat cu ea cu mâncarea. A aruncat mâncarea. Eu am o sensibilitate cumva, probabil din cauza sărăciei, nu îmi place să arunc mâncarea, mi se pare o risipă. Atunci m-am înfuriat și i-am dat o palmă la fund și țin minte că a fost incredibil de dureros pentru mine faptul că am putut să fac acest lucru, că nu am putut să îl controlez, să spun că e problema mea și nu a copilului, că nu are nicio legătură copilul cu insecuritatea pe care o simt eu aruncând mâncare. A fost și un moment în care mi-am dat seama că nu este în regulă. Era o chestie banală, ea nu merita ca eu să o lovesc, indiferent de ce ar fi făcut.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Și cum te-ai iertat? De obicei, și asta ne ia foarte mult… .
DOMNICA PETROVAI: Cred că foarte mult cu ajutorul ei, învățând-o pe ea să fie mult mai deschisă cu mine. Când era mică, dacă o deranja sau o supăra ceva, obișnuia să scrie pe bilețel ce o supăra, nu putea să vină să îmi spună în față. Îi era foarte greu să ducă durerea discuției. Asta are legătură cu felul ei de a fi, dar avea legătură și cu felul meu de a fi de atunci. Dacă copilul nu poate să îmi spună ce îl doare, ce rost mai are? Ceea ce făceam eu și o rănea pe ea – asta îi era foarte greu să îmi spună. Am învățat-o să aibă ea încredere că îmi poate spune orice și că, indiferent cât de dureros este, eu o accept, o iubesc și nu o să i se întâmple nimic rău. Făcând acest lucru, ea a căpătat foarte multă siguranță.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci nu ai recidivat niciodată cu violența?
DOMNICA PETROVAI: Nu. Dacă se întâmplă să fiu foarte obosită sau stresată, atunci îi spun că am un moment foarte greu, că lucrul pe care le face mă irită și am nevoie să mă odihnesc sau să mă liniștesc, ca să nu o pedepsesc pentru că mi-e greu mie. Ea a căpătat ușurința de a împărtăși durerile ei. De aceea a fost și o altfel de trecere în perioada divorțului, pentru că a vorbit despre toate fricile, îngrijorările, spaimele ei, că poate o să îmi fie rău cu un alt om, că o să mi se întâmple ceva sau o să mă rănească, toate gândurile pe care le poate avea un copil a putut să le spună uitându-se în ochii mei. Mie mi-a lipsit, copil fiind, acest lucru. Simțeam că nu pot vorbi cu mama, în primul rând pentru că o întristam. Mi-am dorit să nu se mai întâmple acest lucru și cu copiii mei, ci ei să îmi poată spune orice pentru că eu sunt acolo să îi sprijin, eu sunt mai puternică decât ei, nu invers, cum am trăit eu.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce putem să folosim la al doilea copil din ce am învățat la primul copil? Ce devine mai simplu?
DOMNICA PETROVAI: A fost diferit, poate uneori mai simplu. Sofia este un temperament foarte ușor, este un copil incredibil de ușor de iubit, foarte iubitoare, foarte calmă, foarte caldă. Îmi seamănă foarte mult mie și atunci o înțeleg foarte ușor. Pe de altă parte, Alexia îi seamănă tatălui ei. Lucrurile pe care eu cu tatăl ei nu le-am putut rezolva, le am de rezolvat acum cu ea. De asta nu am scăpat cumva. Se înfurie ușor, este foarte irascibilă, critică ușor dacă are un disconfort. La toate aceste lucruri am nevoie să răspund diferit. Nu neapărat că a fost al doilea copil, ci doar a fost mai ușor ca fel de a fi. Le-am întrebat dacă ar fi să denumească o emoție supărătoare pentru ele, care ar fi aceea. Alexia a spus „furia”, iar Sofia a spus „tristețea”. Ea are tendința să ascundă durerea, la școală nu intră în conflicte, evită să supere pe cineva, chiar dacă poate ea pierde. Pe ea am învățat-o să fie mai directă, dacă ceva o deranjează sau o supără, să spună în cuvinte, să nu mai țină în ea. Pe de altă parte am crescut mult ca om și în relația cu cea mare, pentru că am învățat că răbufnirile și critica nu sunt personale, că de fapt este un moment de mare sensibilitate al ei, cum i-a spus și sora ei: „pe tine, când te doare ceva, tu devii critică”. Este foarte ușor de observat. Atunci pot să fiu calmă și să o sprijin când ei îi este greu și are cea mai mare nevoie. Ea are cea mai mare nevoie de mine.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ți-ai fi dorit sau îți dorești și un al treilea copil?
DOMNICA PETROVAI: Nu, îmi doresc să am energie și atenție pentru ele, pentru noi. Nu mă văd mamă din nou, am alte priorități.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce știi acum, la patruzeci și doi de ani, legat de păstrarea relației în care ești, legat de felul în care te porți cu celălalt, ce lucru care să te facă să știi că nu o s-o pierzi niciodată?
DOMNICA PETROVAI: Un lucru esențial este că fiecare dintre noi este responsabil pentru fericirea sa. Dacă așteptarea mea este ca partenerul să îmi aducă fericire, asta duce mai degrabă la eșec. Dacă ar fi un lucru pe care l-aș face diferit dacă aș avea din nou optsprezece ani, acela ar fi mult mai mult timp pe care să îl petrec eu cu mine, nu neapărat într-o relație, să mă cunosc pe mine mult mai bine, ca să fiu mai pregătită pentru ce înseamnă o relație. Fiecare relație are provocările și greutățile ei, dar ca să le poți duce este nevoie să ai cât mai multe resurse, cunoaștere, putere, maturitate, ca să faci să fie bine pentru amândoi.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ne cunoaștem pe noi înșine? Unde ne găsim?
DOMNICA PETROVAI: Nu cred că este vorba de un spațiu sau de experiențe în afara noastră, ci mai degrabă mă cunosc pe mine în momentele grele. Când mi-e greu, când am o suferință sau o durere, acesta este cel mai bun moment de cunoaștere. Afli și despre lucrurile pe care poți să le faci și afli și neputințele tale sau lucrurile care îți sunt grele, pe care le mai ai de depășit. Din punctul meu de vedere este cea mai bună experiență de autocunoaștere, reflecția asupra momentelor dificile.
Marea Dragoste / revistatango.ro: După ce înțelegem, cum facem să nu repetăm aceeași cădere în suferință, într-o situație similară?
DOMNICA PETROVAI: Esențial este să și schimbăm, ca să nu repetăm greșelile. Vezi care este suferința, durerea, tristețea sau furia și ce îți comunică ea. Orice moment greu sau dureros îți comunică o nevoie, ceva ce îți lipsește. Suferința vine pe fundalul a ceva ce îți lipsește, de care nu erai conștient. Cum se întâmplă evoluția noastră? Noi avem o nevoie, de exemplu nevoia de afecțiune sau de apreciere, pe care nu o primim și apare o condiționare foarte simplă între afecțiune și durere sau apreciere și furie. Eu acum simt numai furie și nu îmi dau seama ce este cu ea, nu îmi dau seama ce îmi lipsește sau ce am nevoie să fac. Foarte multă lume greșește că se uită la suprafață. De aceea este foarte bună experiența asta de reflecție. Dacă, de exemplu, am nevoie de mai multă afecțiune, atunci calea este să încep să dau mai multă afecțiune. Dând mai multă afecțiune, o să primesc mai multă afecțiune, dar ceea ce simt este furie, pentru că nu am primit-o. Noi când simțim furie, mai degrabă îl atacăm pe celălalt în loc să-i oferim afecțiune. Așa pare logic, dar este absolut irațional.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar este un exercițiu foarte greu. Putem să îl facem pentru copiii noștri, dar pentru un om care nu este copilul nostru, chiar și pentru soțul nostru, este foarte greu să faci acest exercițiu.
DOMNICA PETROVAI: Uneori poate ai nevoie să pui o limită. În toate experiențele mele în relația cu ceilalți, mai ales experiențele dureroase, în care m-am simțit trădată sau am simțit furie, dezamăgire, este și o contribuție a mea. Poate a existat un moment în care puteam să spun ceva și nu am spus, am tăcut, asta ține de mine, nu mai ține de celălalt. Celălalt face ce face în funcție de interesele lui. Eu nu am știut să îmi apăr interesele mele. Cel mai înțelept pentru mine sau ce fac eu este că iau momentele grele ca experiențe în care îmi dau seama ce mai am eu de depășit. Este greu, pentru că am nevoie de tine. Dacă nu aș avea nevoie de tine, nu m-ar răni, dar mă rănește cel de la care am nevoie de ceva. Momentele foarte dificile în relații sunt momentele în care îmi dau seama care sunt lucrurile pe care eu le mai am de făcut. Dacă stau să fac o analiză a relației, îmi dau seama care au fost momentele în care ceva din mine nu a fost complet.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Tu, ca psiholog, poți, dar un om simplu poate să facă acest exercițiu de introspecție, poate să înțeleagă de unul singur aceste lucruri?
DOMNICA PETROVAI: Da, dacă o privești ca pe o responsabilitate și ca pe o mare șansă. Întâlnirea cu omul care m-a scos din minți este o șansă pentru mine să văd de ce anume m-a scos din minți, de fapt. Poate că pare complicat, dar odată ce ai exercițiul în care începi să îți asumi tu responsabilitatea și cumva să îți pese cu adevărat de tine, devine simplu. Nu te poate răni doar cel care are puterea de a te răni, tu ai cedat puterea. În momentul în care tu ai cedat puterea, înseamnă că ești dependent de validarea celuilalt, de ce îți oferă celălalt, de aceea te rănește. În realitate, o emoție dureroasă ține cam un minut și jumătate, două minute în creierul nostru, atât. Deci nu ar trebui să ne afecteze, dar ne afectează pentru că avem nevoie de celălalt. Care sunt așteptările pe care eu le am de fapt? Care a fost de fapt intenția mea în relația cu tine, pe care nu am făcut-o explicită sau poate nici mie nu îmi este clară? Poate este amestecată, și atunci trebuie să îmi clarific eu ce vreau de fapt. Odată ce mi-am clarificat lucrurile, nici nu mai apar dezamăgiri. Suntem dezamăgiți pentru că avem multe așteptări și multe interese care nu ne sunt clare, care sunt în afara noastră. Odată ce îmi este clară intenția mea și o fac explicită, nu mai apar dezamăgiri și suferințe.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Mi-ai spus deja că nu ai înșelat în relația ta de dinainte. Pentru fiecare dintre noi însă există în permanență această tentație. Cum trecem peste ispita de a înșela, de a ne revalida farmecul față de altcineva?
DOMNICA PETROVAI: Ce am încercat eu să fac în relații și la ce am fost eu foarte atentă a fost în primul rând să fiu loială partenerului, loială înseamnă acest lucru simplu, că apăr interesele lui și nu ale celorlalți. Asta înseamnă, de exemplu, că a avea un prieten de sex opus, care devine confesorul tău, este una dintre cele mai frecvente și mai ușoare căi către infidelitate. Ea este denumită tehnic „infidelitate emoțională”. Îmi este foarte comod. Dacă am un prieten, care nu este partenerul meu, și cu care încep să vorbesc, încep să primesc atenția lui, începem să împărtășim el din viața lui, eu din viața mea, deja nu mai sunt loială partenerului și deja îl înșel. Ori de câte ori mă deschid emoțional față de un partener de sex opus deschid calea către infidelitate. Și pentru că îmi oferă calea cea mai ușoară de a rezolva problema cu partenerul. Caut în altă parte ce poate nu am fost eu în stare să rezolv în relația cu partenerul. Ce avem de învățat este să depunem efortul ca relația să funcționeze, iar dacă ea nu funcționează, atunci îi pui punct, dar fără să rănești. Mi se pare mult mai dureros pentru că, atunci când e vorba de infidelitate, este vorba de trădarea încrederii. Mi se pare mult mai grav să înșeli încrederea cuiva. Majoritatea persoanelor pe care le-am cunoscut și care au ajuns la infidelitate au avut ori o nevoie de atenție din partea altcuiva sau o nevoie de validare și atunci a venit un alt partener, care părea perfect, care părea că răspunde nevoilor lor, dar era ceva fals. Eu nu am întâlnit relație cu amantul sau cu amanta care să funcționeze, chiar dacă ei au divorțat și s-au căsătorit. Și statistic, trei la sută dintre ele funcționează. Este doar o evadare dintr-o realitate.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci în momentul în care îmi înșel soțul nu este vorba despre el, îl înșel pentru că are acel defect și eu, din cauza acelui defect, îl înșel pe el…
DOMNICA PETROVAI: Este vorba despre mine. Fie că îmi lipsește bucuria de a trăi, fie că am o viață prea monotonă sau plictisitoare, responsabilitatea este a mea. Este adevărat că și partenerul are o contribuție, dar contribuția lui vine doar în momentul în care eu vorbesc despre ce am nevoie și, totuși, după o lungă perioadă de timp, partenerul nu poate răspunde nevoilor mele. Dar dacă noi nu vorbim de tulburări de personalitate sau tulburări de sănătate mintală – pentru că sunt asemenea persoane care nu au niciun sentiment de vină că înșeală – , în celelalte situații este o neîmplinire personală. Este o zonă de neîmplinire pe care mi-o satisfac printr-o altă relație, doar că asta rănește pe toată lumea. Este calea ușoară, dar și cea mai nesănătoasă și toxică pentru ambii parteneri.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Chiar și când rămâne la nivel emoțional?
