fbpx

Domnica Petrovai – A trăi pentru a-ți înțelege viața

de

DOMNICA PETROVAI: Ne pasă unul de celălalt în continuare. N-a fost nicio clipă niciun mesaj negativ la adresa celuilalt părinte. Aproape toate deciziile le luăm împreună. Nu am avut nicio durere sau suferință împotriva lui.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar el nu a avut împotriva ta?

DOMNICA PETROVAI: Cu siguranță că a fost o durere, dar nu s-a manifestat printr-un atac sau prin lucruri urâte. Sunt norocoasă. Dacă au fost lucruri pe care a vrut să le încheie cu mine, a făcut-o cu mult suflet. Și-a cerut iertare pentru ce nu a putut fi ca noi doi să fim fericiți și să rămânem împreună. Acesta este lucrul pe care l-am făcut, să ne iertăm unul pe celălalt pentru toate promisiunile pe care ni le-am făcut și pentru toate speranțele, fără să fi dat vina unul pe celălalt. Pe mine m-a ajutat foarte mult iertarea lui. M-a ajutat să păstrez în suflet un gând foarte bun pentru el, să nu mai am nici povara sentimentului de vină. A venit către mine cu un mesaj de iertare care a fost eliberator, fără niciun fel de resentiment și fără nicio furie sau durere.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci perioada de care cele mai multe femei se tem și se plâng, în care ai rămas o mamă singură, cu doi copii, nu a fost o perioadă cumplită, ci una în care s-au schimbat lucruri?

DOMNICA PETROVAI: S-au schimbat lucrurile în bine. Profesional am crescut foarte mult în perioada respectivă. Am avut spațiu să cresc. Nu am avut teamă de singurătate. Nici nu îmi făceam planuri că o să îmi refac viața, dar nici nu îmi era teamă că sunt singură, deși, până atunci, tot timpul fusesem cu cineva, în grija cuiva. A fost prima perioadă din viața mea în care am avut spațiul meu. Încetul cu încetul am crescut și am evoluat. În mod surprinzător, acum fetele sunt mult mai relaxate, mult mai împăcate cu ele, nu neapărat pentru că înainte ele ar fi avut o problemă, dar le văd mai înfloritoare pentru că eu m-am schimbat mult.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ulterior ți-ai și refăcut viața alături de altcineva. Cum a fost să întâlnești altfel de iubire, la altă vârstă?

DOMNICA PETROVAI: A fost neașteptat, neplanificat. El era prieten cu o fostă colegă de facultate din Cluj și mergeau împreună la un club de filme, într-un grup de adulți care mergeau și vedeau filme. Ea i-a povestit că are o prietenă așa, pur și simplu. Divorțase și el. M-a sunat, dar cu niciun fel de gând anume. Țin minte că am vorbit la telefon trei ore, el fiind un străin pentru mine, iar eu o străină pentru el. Eu nu sunt o persoană foarte comodă în spațiul public, mereu am fost mai privată, mă deschid mai greu, nu sunt așa prietenoasă din prima. Dar cu el am avut un sentiment de încredere și de siguranță absolut uimitor. De aceea am și vorbit ore la telefon, dar fără niciun gând legat de vreo relație, aveam amândoi alte priorități. El îmi povestea de visele lui, eu, de visele mele. După niște luni bune, m-a sunat și m-a invitat să mergem în concediu. Noi nu ne văzuserăm până atunci. Am zis Da, fără să mă gândesc ce se întâmplă. Mamei nu i-am spus, că nu cred că ar mai fi dormit toată noaptea. A fost iarăși ceva în afara felului meu de a fi. Eu sunt o femeie foarte așezată. Nici măcar nu am visat la el între prima dată când am vorbit la telefon și până când ne-am cunoscut fizic. Nici nu am avut vreo fantezie sau vreun gând anume. Dar el a venit și a fost dragoste la prima vedere, ceva absolut uimitor, o experiență foarte diferită de tot ce am trăit până atunci. Pentru prima dată am simțit ce înseamnă pe deplin să fii iubit, cu maturitate, gingășie și tandrețe. Și pentru el a fost uimitor, cum să facă asta dacă nu mă cunoștea? A și zis că, pentru el, eu sunt zâna lui bună. Așa este și el pentru mine, un om foarte bun, foarte cald și tandru, foarte responsabil, extraordinar de iubitor, dar trecut și el prin necazurile lui. Și el a învățat, cu siguranță, că sunt lucruri pe care ai nevoie să le schimbi.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci dacă v-ați fi întâlnit la douăzeci de ani …

DOMNICA PETROVAI: Cred că nu am fi fost pregătiți unul pentru celălalt, pregătiți să facem relația noastră frumoasă.

Pentru prima dată am simțit ce înseamnă pe deplin să fii iubit, cu maturitate, gingășie și tandrețe. Pentru el, eu sunt zâna lui bună.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum a fost cu fetele, cum le-ai spus și cum au acceptat?

DOMNICA PETROVAI: Pentru cea mare a fost ceva mai dificil. Ea este mai apropiată de tatăl ei. Am simțit teama ei că mă pierde, că atenția mea nu mai este doar pentru ea, ci și pentru altcineva. A avut o perioadă de câteva luni bune destul de dificile pentru ea, de adaptare, de acomodare, multe spaime, spaima legată de cum o să fie relația cu tatăl ei și cu el, ce va însemna asta. Din fericire, Ion, fostul meu soț, ne-a ajutat foarte mult, cu el a vorbit. Le-a asigurat pe fete că asta nu este o amenințare pentru relația lor, nu este o amenințare pentru relația cu mine, a fost foarte încurajator. Asta a ajutat-o foarte mult pe Alexia, că a putut să vorbească și cu el, nu doar cu mine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: A fost greu să vă mutați în aceeași casă? Cum a fost la început?

DOMNICA PETROVAI: Lucrurile au evoluat treptat. Noi avem o casă în Corbeanca și o casă în Cluj. În primii ani a venit el în Corbeanca și atunci a fost mai simplu pentru fete, pentru că aici este spațiul în care se simt ele familiaritatea.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Fetele unde sunt la școală?

DOMNICA PETROVAI: Au fost la „Jean Monnet” și le-am transferat în Cluj. Ne dorim să ne facem o casă a noastră la Cluj. Am cumpărat acolo un pământ și probabil că acolo ne vom stabili. Acolo e și familia mea, și fratele meu. Mă simt mai acasă acolo. Perioada cât am locuit și am trăit numai în București a fost una foarte bună pentru mine, pentru că, până la urmă, toate experiențele dureroase mie mi-au făcut foarte mult bine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De ce te-ai recăsători cu acte? Mai este importantă instituția căsătoriei în zilele noastre?

DOMNICA PETROVAI: Cred că este cel mai profund angajament pe care poți să îl ai față de celălalt. Nu cred că este vorba despre acte sau despre bunuri. Nici măcar acum nu mai este vorba de siguranță financiară, ci pur și simplu de angajamentul pe care îl ai doar față de un om. Cred în continuare că cel mai valoros lucru este relația cu partenerul. De aici pornesc toate celelalte. Mi-a fost ușor să văd cum cresc și evoluează copiii mei în funcție de mine, de cât de bine sau de greu mi-a fost.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum s-a construit relația cu fetele tale?

DOMNICA PETROVAI: Dintre toate, asta a fost poate cea mai ușoară dintre relații, pentru că mi-a fost foarte ușor să le iubesc necondiționat. Toate alegerile pe care le-am făcut în viață le-am făcut având în minte acest lucru, faptul că le iubesc și îmi doresc foarte mult ca ele să fie fericite. Momentele grele au fost când au avut probleme de sănătate. Am avut momente în care am crezut că am pierdut-o pe cea mare. N-a fost grav, doar spaima a fost foarte mare. Ea a venit de la grădiniță, s-a ascuns în garajul casei, mama era la noi și ne-a sunat că nu o găsește. Nici paznicii din cartier nu știau pe unde este. După o oră, m-a sunat că a dispărut copilul. Eram la Organizația Mondială a Sănătății, la o conferință. Am văzut că sună mama, care nu sună decât dacă e ceva important. M-am ridicat brusc și am ieșit. Oamenii erau stupefiați. Am plecat și țin minte și acum spaima că poate i se întâmplă ceva rău. Ea și-a dat seama că a făcut o glumă și că a fost nepotrivită și i-a fost frică să iasă din garaj, deja era agitație. A început să plângă și, în momentul în care am ajuns eu acasă, a ieșit. În mine are încredere că nu o pedepsesc, nu o cert. Tatăl ei, când a aflat, nu a mai putut să conducă, a rămas blocat în mașină. Fiecare reacționăm diferit. Din fericire, alte greutăți mari nu au fost.

Marea Dragoste / revistatango.ro: În interviul nostru de mai înainte mi-ai mărturisit că ai lovit-o o dată pe una dintre fete. Cum s-a întâmplat așa ceva?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3 4 5

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.