Felix Alexa: Sunt o combinatie intre vulnerabilitate si forta

Eveline Pauna: Tatal tau, marele regizor Alexa Visarion, era student la regie-teatru cand ai venit pe lume. Avea 20 de ani cand a devenit parinte. Mai apoi, in copilaria ta, familia a locuit, o vreme, intr-o cabina de la Teatrul Giulesti. Cum a fost perioada aceea?
FELIX ALEXA: Am stat in cabina aceea cateva luni, pana cand tatalui meu i s-a repartizat un apartament. Tin minte foarte bine apartamentul acela, pentru ca in el am prins cutremurul din ’77. Cand am locuit in cabina, tata era deja un regizor destul de cunoscut. Da, cand m-am nascut eu, el avea 20 de ani, iar mama 19. S-au grabit ai mei! Anul acesta eu am implinit 46 de ani de viata, iar ei 46 de ani de casnicie. Nu am amintiri puternice legate de teatru de cand eram foarte mic, dar tin minte ca, intr-o zi, cei din teatru au venit la usa cabinei si au rugat-o pe mama sa ne lase – pe mine si pe fratele meu – sa jucam intr-un spectacol, pentru ca se imbolnavisera copiii din figuratie. Nu ca n-am vrut, dar am tipat cu disperare refuzul! Nimeni nu intelegea de ce baietii lui Alexa nu vor sa intre nici morti pe scena!
Tango-Marea Dragoste: Si de ce nu voiau „baietii lui Alexa”?
FELIX ALEXA: Nu stiu. Eu, pana sa intru la Facultate, la Regie, nu am avut niciun fel de atractie pentru scena. Poate chiar am dezvoltat o reactie contra, pentru ca tatal meu era destul de rar acasa. Nu prea avea timp… trebuia sa mearga sa monteze spectacole, sa intretina familia. Cred ca am simtit teatrul ca pe ceva care imi „fura” tatal. Simteam ca teatrul mi-a acaparat tatal si eu nu am avut parte de el foarte mult. Asta e explicatia pe care adultul care sunt acum o citeste in reactia copilului care eram atunci. Altfel… eu n-am discutat niciodata despre asta… Nu am fost vreodata la vreo repetitie a tatalui meu!
Tango-Marea Dragoste: Tatal – celebru, mama – intr-un val de discretie…
FELIX ALEXA: Mama e persoana cea mai importanta din familia noastra. Ea ne-a sustinut pe toti trei: pe tata si pe noi, cei doi frati. Din pacate nu a avut vreo cariera, dar ea s-a implinit prin noi.
Tango-Marea Dragoste:  Dar a avut vreun vis pentru vreo cariera?
FELIX ALEXA: Cred ca a avut un vis pentru noi trei. Si pe acesta si l-a implinit cu prisosinta. Mama e o persoana foarte speciala, un om de-o finete si de o profunzime cu totul aparte. Familia asta a rezistat sudata atata timp datorita ei.
Tango-Marea Dragoste: Cu ce se ocupa fratele tau?
FELIX ALEXA: Fratele meu este de vreo 20 de ani stabilit la New York. A terminat Arte Plastice la Bucuresti si este directorul unei importante galerii de arta.
Tango-Marea Dragoste: In clasa a XII-a ezitai intre Filologie, Arhitectura si Regie. Ai ales-o pe ultima. Erau numai sapte locuri – 13 candidati pe loc. Chiar spuneai despre admiterea la Regie „atunci eram prea multi, acum sunt prea putini”. N-ai intrat de prima data…
FELIX ALEXA: …Iar privind din perspectiva de acum, cred ca a fost un noroc. Atunci, insa, a fost o drama pentru mine, desi era clar ca meritam sa pic. Eram complet nepregatit.
Tango-Marea Dragoste:  O drama in fata tatalui tau?
FELIX ALEXA: Nu. M-am simtit brusc foarte vulnerabil. Unii dintre colegii mei de liceu intrasera la facultate, eu nu. Eu nu m-am gandit foarte mult la… povestea cu tata. Doar atunci cand am intrat in facultate ma enerva foarte mult la inceput ca eram prezentat „baiatul lui Alexa”.
Tango-Marea Dragoste: Anul urmator ai intrat primul.
FELIX ALEXA: Da. M-am pregatit, dar nu cu tata. Toata viata am avut o relatie foarte tensionata cu tata, si in bine si in rau. Nu prea ne-am inteles in discutiile despre profesie. Aveam totdeauna pareri diferite. Eu cred ca si dintr-un spirit de… fronda. Dar, cu varsta, cred ca ne apropiem din ce in ce mai mult.
Tango-Marea Dragoste: Primul tau spectacol de la Casandra, „Pe cheiul de vest”, in 1991, putea sa fie preluat la Teatrul Mic. Tatal tau era director acolo. Ai refuzat, de teama ca lumea sa nu spuna „l-a luat taica-sau”.
FELIX ALEXA: Spectacolul de la Casandra a fost o intamplare foarte fericita din viata mea. A contat foarte mult, era debutul meu. A fost un spectacol special si curajos. Am luat premiul Criticii pentru debut, toata lumea buna a teatrului romanesc venea sa-l vada. Dupa acest spectacol, Andrei Serban m-a invitat imediat la Teatrul National. Tatal meu era director atunci la Teatrul Mic. A angajat o parte din actorii din spectacol si a spus ca toata lumea apreciase spectacolul, deci il puteam juca acolo. Dar am refuzat. Am fost totdeauna un spirit foarte independent si orgolios.
Tango-Marea Dragoste: La primul spectacol, cine a fost in sala din partea familiei?
FELIX ALEXA: Toti din familie. Din sensibilitate, din panica sau din emotie, nu prea imi place sa-mi invit familia la premiere. Ei vin… la un moment dat. Dar tin mine ca Lucian Pintilie si Andrei Serban au vazut productia aceea. A fost un soc pentru mine cand Andrei Serban, atunci director al Teatrului National din Bucuresti, m-a invitat si mi-a spus sa-mi aleg orice sala si sa montez orice piesa vreau. Am ales, cu putina inconstienta, Sala Mare si piesa „Vrajitoarele din Salem” de Arthur Miller, cu vreo 20 de actori, multi dintre ei vedete. A fost un mare pariu, foarte riscant, dar care a cimentat in timp colaborarea mea cu acest teatru unde acum am facut cel de al 13-lea spectacol, „Revizorul”. Mie 13 imi poarta noroc.
Tango-Marea Dragoste: Cand esti intrebat de glorie spui ca pentru Romania ai facut cam tot ceea ce se putea. Dar ca unul dintre regretele tale este ca nu ai ramas la Paris, dupa ce ai avut bursa din 1992.
FELIX ALEXA: Am spus asta mai demult. Acum regret mai putin. Lucrurile sunt mai amestecate pentru mine, in momentul acesta. Aveam sansa sa raman la Paris dupa ce am lucrat cu Peter Brook, dar nu stiu daca ar fi fost alegerea cea mai buna. In viata am avut perioade in care am regretat ca n-am ramas, acum nu regret. Intr-un fel ciudat, ma simt foarte legat de Romania. O detest si o iubesc, in acelasi timp. Prin spectacole incerc, la o scara mica, ce-i drept, sa-mi gasesc locul intr-o Romanie profunda care sa-mi semene macar intr-o anumita masura. In Romania pe care o vedem in fiecare zi la stiri nu ma simt bine.
Tango-Marea Dragoste:  CV-ul tau este impresionant. Foarte multe spectacole in Bucuresti, in tara dar si peste hotare. Cu toate acestea, inca esti vazut ca un regizor tanar desi spuneai ca te simteai la maturitatea artistica inca de dinainte de a ajunge la varsta matura.
FELIX ALEXA: FELIX ALEXA: Ma bucur ca inca mai sunt vazut ca fiind un regizor tanar, e semn de vitalitate. Acum am studenti care sunt considerati „tineri regizori”, asa ca generatia mea a trecut la „maturi”. Cred ca povestea cu tineretea in teatru e relativa. Am incercat sa montez texte cat mai diferite, clasice si contemporane, sa lucrez cu actori mari, care, intr-un fel, m-au format. Am avut sansa sa colaborez cu unii dintre cei mai importanti actori romani, din toate generatiile si, recunosc, sunt fascinat de aceasta relatie subtila si speciala, uneori tumultoasa, care se creeaza intre regizor si actori.

Teatrul inseamna traditie. Fiecare generatie se catara pe umerii celei de dinainte

Tango-Marea Dragoste:  Dar tineretea in performanta este o problema a Romaniei? Ma gandesc la tine, la putin peste 20 de ani, in fata actorilor… si la faptul ca trebuia sa te impui.
FELIX ALEXA: Nu m-am speriat atunci, a fost chiar un soc si mi-am dat seama ca e o lupta mult mai grea decat credeam eu. In final, din fericire, am castigat-o. E ceva foarte schimbat la atitudinea Romaniei fata de tinerii de acum, in raport cu ce se intampla in ’90. Atunci toata lumea cauta tineri, in toate domeniile. Acum constat cu tristete ca tinerii sunt acceptati, dar nu suficient ajutati. In ultimii ani am incercat sa aduc tineri actori in spectacolele mele. De pe bancile scolii, chiar. Sistemul nu ii mai ajuta. In teatru acum e sistemul din anii ’80, un sistem care nu incurajeaza performanta. Eu sunt foarte dezamagit ca nu se schimba ceva radical in sistemul teatral.
Tango-Marea Dragoste: Si despre actorii in varsta se spune ca pot fi inlocuiti de cei tineri, imbatraniti din machiaj… Actorul in varsta ar trebui sa iasa la pensie si sa nu mai urce pe scena ca sa-i faca loc celui tanar?
FELIX ALEXA: Sunt foarte multi actori in varsta care au iesit la pensie dar joaca in continuare. De un actor bun va fi intotdeauna nevoie, indiferent ce varsta are. Nu cred in ruptura dintre generatii, cred ca intotdeauna exista actori valorosi, in fiecare generatie. Eu nu sunt atat de transant in privinta generatiilor care trebuie sa vina sa le „omoare” pe cele dinainte. Pana la urma, teatrul inseamna si traditie. Fiecare generatie se catara pe umerii celei de dinainte. E pacat sa ne trezim in aer sau sa avem senzatia ca suntem primii…
Tango-Marea Dragoste: : „Important este sa iti pui problema ratarii”, spui tu. Consideri ca ai gresit in vreun spectacol?
FELIX ALEXA: Da, sigur ca da. Evident, am mai gresit, da. Am gresit, dar involuntar. Dar intotdeauna am refuzat sa fac un compromis constient. Compromisurile se razbuna, in teatru, foarte clar.
Tango-Marea Dragoste: Regreti acum vreun titlu? Sunt toate trecute in CV sau este vreun titlu care nu iti mai place si pe care il omiti?
FELIX ALEXA: Nu. Nu regret nimic. Uneori nu trec in CV toate titlurile pentru ca sunt prea multe. Sincer, nu regret nici esecurile. Cand am plecat de la Paris, Peter Brook, mi-a spus „du-te in Romania si fa cat mai multe spectacole din toate genurile, pentru ca nu au cum sa-ti iasa toate la fel de bine”. Meseria de regizor e fascinanta, cere toata energia, dar rezultatul nu este niciodata garantat. Sunt si lucruri care tin de experienta si pot spune ca, in ultimii ani, mult mai multe spectacole mi-au iesit foarte bine.
Tango-Marea Dragoste: Cel mai bun spectacol?
FELIX ALEXA: Mi-e greu sa spun. In orice caz, „Revizorul” a avut un impact extraordinar si pentru cei din teatru, si pentru public. „Proiectul Gogol” pe care l-am facut in anul acesta – „Insemnarile unui nebun” de la ArCuB si „Revizorul”, la Teatrul National din Bucuresti – e foarte important pentru mine.
Tango-Marea Dragoste:  Ai tinut workshop-uri la Sydney, New Delhi, Beijing, Shanghai si Seul. De ce nu mai aproape?
FELIX ALEXA: Am tinut de curand un workshop la Conservatorul din Paris, care a avut ca subiect piesa „Pescarusul”, de Cehov. Workshop-ul a fost cu studentii de la Master, de la Conservatorul din Paris, actori extraordinari… E fascinant sa vezi cum aceleasi scene din Cehov pot fi atat de diferite in interpretari diferite…
Tango-Marea Dragoste: Spui asa… „Fac spectacole ca sa ma salvez din lumea in care traiesc”. Acum cativa ani considerai ca „sistemul teatral romanesc e putred pe dinauntru si cel mai rau e ca incepe sa miroasa a hoit”.
FELIX ALEXA: Nu s-a schimbat nimic de atunci. Probabil ca aceste cuvinte nu sunt prea usor de inghitit de toata lumea, mai ales de cei care se simt vinovati. Eu intotdeauna am fost adeptul atitudinii directe, transante. Da, fac spectacole ca sa ma salvez din lumea in care traiesc. Venind la teatru, facand repetitii, traind in lumea teatrala care, de multe ori, nu e foarte… simpatica, ma izolez cumva de ce vad pe strada, la televizor si nu-mi place: vulgaritate, mediocritate, lipsa de politete, de bun gust. Sunt foarte vulnerabil la lucrurile astea si incerc sa ma izolez cat pot de ele.

Uneori detest teatrul pentru ca am senzatia ca mi-a acaparat prea mult viata

Tango-Marea Dragoste: Uneori simti nevoia sa fugi de tine insuti si de realitate. De ce?
FELIX ALEXA: Pentru ca uneori nu-mi place realitatea, iar alteori nu ma suport nici pe mine insumi prea bine. Cred ca toti fugim uneori de realitate. In special artistii.
Tango-Marea Dragoste:  Si unde te ascunzi?
FELIX ALEXA: …Ma ascund greu. Ma ascund greu de mine, dar eu, ca artist, ma hranesc din asta. Exista un fel de voluptate de a te vedea, uneori, foarte „la rece”. In teatru lucram cu zone umane foarte sensibile si foarte vulnerabile. De fapt, lucram cu vulnerabilitatile oamenilor. Iar asta cere si o strategie logica, dar, intr-o masura, si un fel de comportament dictat de instinct. Cand te amesteci, in fiecare zi, prin zonele acestea, devine greu sa ai intimidate absoluta cu tine insuti. Uneori detest teatrul pentru ca am senzatia ca mi-a acaparat prea mult viata. Dar dupa ce am o perioada in care nu repet, imi dau seama cat de mult imi lipseste. In viata e bine sa te mai detasezi din cand in cand si sa iti dai seama ca lucrurile pot fi si relative.
Tango-Marea Dragoste:  Lucrurile mici iti provoaca insomnii. Ce inseamna „lucruri mici”? Oamenii, in general, au insomnii atunci cand e vorba de probleme mari!
FELIX ALEXA: Eu sunt un regizor foarte atent la detalii. Si dincolo de scena sunt la fel. Sunt atent la tot felul de lucruri si incerc sa construiesc tot felul de detalii care, adunate, creaza atmosfera unui spectacol. Cand spun ca lucrurile mici imi dau insomnii, ma gandesc la acele „lucruri mici” pentru lume, dar importante pentru mine.

Si in teatru si in viata privata imi plac lucrurile intense

Tango-Marea Dragoste: Decat sa fii mediocru, mai bine nu esti”. E tot un principiu de-al tau. Te referi la profesie sau la viata, in general?
FELIX ALEXA: Pentru viata, in general, e o fraza cam dura. Ma refeream in special la profesiile artistice in care ratarea este mai evidenta, e mai greu sa te pacalesti singur. Mie mi-a fost frica multa vreme – si, intr-un fel mi-e si-acum – si de ratare, si de mediocritate.
Tango-Marea Dragoste: : Invingatorul e intotdeauna singur… E intotdeauna singur? Frica aceasta nu duce la oboseala in goana aceasta continua?
FELIX ALEXA: …In ceea ce ma priveste, frica aceasta duce la o lupta continua cu mine insumi. Imi da energie. Sunt un luptator si reactionez foarte bine in situatii conflictuale,de criza.
Tango-Marea Dragoste: Ce inseamna viata pentru tine, dincolo de repetitii, de teatru, de spectacole?
FELIX ALEXA: Imi dau seama din ce in ce mai mult ca teatrul are un loc foarte important in viata mea si ca fara el nu m-as simti intreg… Altfel, ca toata lumea, am nevoie de iubire, de relaxare.
Tango-Marea Dragoste: Ce ramane dintr-o zi atunci cand nu te gandesti la teatru?
FELIX ALEXA: Raman bucuriile mici, simple, care, intr-un fel, pot fi foarte profunde: ascult muzica, gatesc – imi place sa gatesc, ma relaxeaza – stau alaturi de persoana iubita. Dar cred ca important este sa pot sa imi traiesc viata intens. Pentru mine, lucrurile „caldute” sunt dezastru absolut! Si in teatru si in viata privata imi plac lucrurile intense, chiar daca te storc de energie. Prefer sa simt ca traiesc intens!
Tango-Marea Dragoste: Intr-un moment aniversar spuneai ca simti ca viata te obliga sa-ti pui intrebari, nu intotdeauna comode… si ca, tie insuti, iti pui intrebari directe si dure. La ce nu ti-ai raspuns pana acum?
FELIX ALEXA: Mai importante decat raspunsurile, sunt intrebarile! Important este sa iti pui intrebari, chiar daca nu ai un raspuns imediat. Sunt foarte multi oameni care nu-si pun intrebari. Si cred ca, aparent traiesc mai fericiti. Dar, la un nivel superficial de existenta. Poate punandu-mi intrebari si fiind nemultumit uneori de mine insumi, alteori fiind fericit, am macar senzatia ca viata are multe culori si e facuta din multe nuante. Drumul prin viata este sinuos, dar cu atat mai interesant atunci cand nu vezi acelasi peisaj.

O mare dragoste te poate face, in acelasi timp, foarte puternic si foarte vulnerabil

Tango-Marea Dragoste: Stiu ca te caracterizezi ca fiind sensibil, trist, dar si cinic. Uneori iti ascunzi sensibilitatea sub cinism, de teama de a nu deveni vulnerabil. In ce masura te face vulnerabil o mare dragoste?
FELIX ALEXA: Cred ca o mare dragoste te poate face, in acelasi timp, foarte puternic si foarte vulnerabil! Iti da o forta extraordinara si, in acelasi timp, te poate face vulnerabil in contextul ei, daca incepe sa se distruga. Si mi s-a intamplat lucrul asta. In timp, insa, ramasitele acelei experiente pot sa actioneze pozitiv, chiar daca abia te-ai recompus din bucati.
Tango-Marea Dragoste: Esti un barbat destept. Poate prea destept pentru multe femei pe care le poti complexa cu mintea ta. Cum e femeia care reuseste sa-ti stea la brat?
FELIX ALEXA: In relatii am fost intotdeauna foarte simplu si direct. Mi-au placut intotdeauna femeile inteligente, dar nu am fost niciodata intr-o competitie. Intr-o relatie adevarata esti egal cu persoana de langa tine. Daca nu, nu functioneaza. Deci nu cred ca in relatiile mele am complexat vreo femeie.
Tango-Marea Dragoste: Cauti iubirea Aceea? Iubirea care sa-ti dea raspunsuri la unele intrebari, care sa-ti puna, la un moment dat verigheta pe deget?
FELIX ALEXA: Da, cred ca inconstient o caut. In legatura cu dragostea, sunt multe lucruri pe care, acum ceva timp, am spus ca nu o sa le fac vreodata! Si viata mi-a demonstrat contrariul. In viata incerc sa ma las surprins. Cu cat avansez in varsta imi dau seama ca viata e mult mai surprinzatoare decat credeam eu atunci cand voiam sa-mi organizez totul. Surprizele pe care ti le rezerva viata pot fi mult mai interesante decat cautarile logice. Uneori atunci cand cauti sa faci un spectacol foarte bun sau atunci cand cauti o mare dragoste, cu dorinta intensa de a o gasi, poti sa gresesti drumul. Nu atingerea scopului e placerea cea mai mare, ci intensitatea cautarii. La un spectacol de teatru, majoritatea regizorilor spun ca marea placere e data de repetitii, adica de „cautarea” spectacolului. Eu m-am simtit intotdeauna putin frustrat cand am vazut spectacolul pe scena si am avut senzatia ca nu mai pot sa intervin, cand spectacolul incepe sa-si traiasca „viata”, iar regizorul e, intr-un fel, exclus.
Tango-Marea Dragoste:  Te-ai gandit la un moment dat sa ai un copil?
FELIX ALEXA: Da, m-am gandit. E un lucru pe care pot sa-l trec la capitolul „neimpliniri” pana in momentul asta.
Tango-Marea Dragoste:  Mama copilului ar putea fi ultima cautare in dragoste? Ar putea face un copil ca mama lui sa fie Aceea?
FELIX ALEXA: Cred ca lucrurile acestea depind de un moment. In viata ni s-a intamplat tuturor sa avem senzatia ca o persoana e cea mai importanta si apoi senzatia asta… a trecut cumva. O relatie de ani intregi, o casnicie, trece prin suisuri si coborasuri. Nimic nu este in acelasi fel continuu. Din fericire! Cred ca important e cum te raportezi la celalalt, cat de adevarata, pe o distanta lunga in timp, poate fi relatia respectiva. Intelegerea profunda, comunicarea, conteaza foarte mult. Experienta de viata de pana acum mi-a aratat ca intensitatea conteaza foarte mult la inceput, iar comunicarea… mult mai mult dupa.
Tango-Marea Dragoste: Revenind la sala de spectacol, ce simti atunci cand o piesa regizata de tine e pe scena, oamenii sunt in sala si tu poate ca esti umar la umar cu ei, dar nu te recunosc.
FELIX ALEXA: N-am nicio problema ca nu ma recunosc. Regizorii, in general, sunt persoane mai putin publice decat actorii. Chiar sunt surprins ca ma recunosc mai multi oameni decat credeam eu…
Mi s-a intamplat de multe ori sa-mi spuna cineva – ca un compliment indirect – „dumneavoastra sunteti Felix Alexa, am avut senzatia ca sunteti mult mai in varsta dupa cate spectacole ati facut”.
Tango-Marea Dragoste: Care a fost cel mai frumos gest pe care l-a facut vreun spectator pentru tine, un gest, care sa intoarca practic, generozitatea actului tau artistic?
FELIX ALEXA: Sunt niste spectatori care mi-au vazut spectacolele de vreo zece ori. Si lucrul acesta ma impresioneaza! Si eu rezist greu a zecea oara la un spectacol, chiar al meu! (Rade)

Uneori mi-e greu sa traiesc cu mine insumi

Tango-Marea Dragoste:  Cel mai cumplit viciu?
FELIX ALEXA: Nu pot sa-ti spun… Dar nu fumez, nu beau, nu pierd noptile in cluburi.
Tango-Marea Dragoste: Atunci… femeile?
FELIX ALEXA: Asta nu pot trece la „vicii”. Ar fi vulgar.
Tango-Marea Dragoste:  Culisele spun ca au trecut foarte multe femei prin viata ta. E o legenda?
FELIX ALEXA: Nu stiu ce inseamna „foarte multe”… Eu am avut relatii stabile in general, nu am fost afemeiat, in sensul superficial. Deloc. Am plecat, s-au rupt relatii atunci cand intensitatea nu a mai fost atat de mare. Dar marturisesc ca ma fascineaza aceasta descoperire continua a naturii feminine, a vulnerabilitatii si fortei unei femei.
Tango-Marea Dragoste: Cea mai frumoasa zi?
FELIX ALEXA: Una in care esti atat de fericit incat nu realizezi trecerea ei.
Tango-Marea Dragoste: De dragul cui ai opri timpul spunand „clipa, esti atat de frumoasa, opreste-te!”?
FELIX ALEXA: Nu as spune vreodata asta. Sunt mult mai cinic.
Tango-Marea Dragoste:  E adevarata vorba ca si baietii plang cateodata?
FELIX ALEXA: Absolut. Am plans de multe ori in viata, de nervi, de emotie, de disperare. Sunt un om emotiv.
Tango-Marea Dragoste:  Si timid?
FELIX ALEXA: Acum mai putin, dar eram foarte timid. Meseria asta m-a obligat sa ma schimb, intr-o masura, lucrand cu oameni pe care, intr-un fel trebuie sa ii conduc. Dar, in interior, am ramas emotiv. E bine, eu ma hranesc din emotivitatea asta. La inceput poate ca functiona ca un complex, dar acum emotivitatea e un teren care ma ajuta sa fac spectacole.
Tango-Marea Dragoste: Cine sau ce ti-a naruit pana acum cele mai multe vise?
FELIX ALEXA: Cu adevarat, in profunzime, niciodata, nimic! Au fost de multe ori momente de criza, in care am avut senzatia ca multe lucruri s-au rupt, ca sunt foarte vulnerabil si la pamant. Dar, de fiecare data m-am reconstruit pe mine insumi. Si dupa fiecare experienta in care am avut senzatia ca sunt la pamant, am devenit mai puternic. Eu cred ca sunt o combinatie ciudata intre vulnerabilitate si forta. Uneori mi-e greu sa traiesc cu mine insumi!
Tango-Marea Dragoste: Ti-e frica de Timp?
FELIX ALEXA: Uneori. Dar nu ca trece, ci mi-e frica sa nu treaca inutil!

FOTOGRAFIILE AU FOST FACUTE LA THOMAS ANTIQUES