Este corporate affair & communication manager la JTI, dar am reîntâlnit-o, cu bucurie, la toate evenimentele lui Gigi Căciuleanu și la mai toate întâmplările culturale valoroase, începând desigur, cu Întâlnirile JTI la a căror realizare are o contribuție definitorie.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai plecat de foarte mulți ani din presă, dar încă oamenii te asociază cu jurnalismul. Nu ți-e dor și ție, câteodată, de perioada aceea?
GILDA LAZĂR: Ba da, au fost cei mai frumoşi ani… Eu am început în primăvara lui ‘90, la primul ziar privat – se numea Observator, după care m-am angajat la Dreptatea, şi după aceea la România Liberă şi apoi la Europa Liberă, la Lumea Liberă, şi la tot ce era liber în lumea asta… (râde) Nu-mi vine să cred că au trecut 20 de când am plecat. Dar nu am plecat de tot, căci nu pot să trăiesc fără să citesc ziarele. Acum le citesc online, dar nu pot să mă desprind de presă şi, din când în când, simt aşa furnicături în degete şi mai scriu, dar cu pseudonim, ici-colo… Căci am învăţat că nu poţi să ai trei pălării în acelaşi timp, mai ales că jurnalismul e o muncă devoratoare, nu poţi să mai faci şi altceva bun, dacă vrei să faci jurnalism de calitate.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dar de scris pentru plăcerea ta? Ții jurnal?
GILDA LAZĂR: Nu, nu ţin. Pentru mine scrisul e sfânt şi nu poţi să îl amesteci cu altceva, după cum ziceam. Aşa că sunt într-o perioadă de pauză prelungită. Mi-am dorit întotdeauna să scriu o carte, dar pentru mine cartea e ceva extraordinar de preţios şi cred că merită dedicare totală.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi atunci cum îţi imaginezi că va fi, când vei scrie, totuși?
GILDA LAZĂR: Nu ştiu, când mă voi hotărî să spun Stop muncii, chiar dacă voi spune stop pentru o perioadă sau de tot, atunci probabil că mă voi dedica scrisului, pentru că este ceea ce mă face pe mine să mă simt întreagă. Şi poate că e bine să rămân aşa, la stadiul de deziderat, pentru că, dacă nu ai speranţă, eşti un om înfrânt, or eu sunt un om foarte pozitiv.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce înseamnă pentru un om ca tine să spună Stop?
GILDA LAZĂR: Fiecare are momente în care ia decizii şi, de obicei, deciziile le iei în funcţie de împrejurări. Eu am descoperit că am luat marile decizii sub presiunea evenimentelor, a factorilor externi, dar, odată ce s-a întâmplat schimbarea, a fost un nou început şi toată energia mi-am pus-o în acel proiect, chiar dacă nu întotdeauna proiectele le-am determinat eu, ele au fost cele care mi-au determinat parcursul. Că nu eu am pornit Revoluţia, nu eu am vrut neapărat să mă mărit la 17-18 ani… S-au întâmplat lucruri, şi le-am acceptat aşa cum au fost şi am trăit întotdeauna mai mult în prezent decât în trecut sau în viitor.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai învăţat asta, ai făcut cursuri, ai citit sau ai avut acest dar, de a ști să trăiești în prezent?
GILDA LAZĂR: Aşa am devenit, aşa mi s-a întâmplat, nu am luat cursuri speciale. Am colegi care, într-adevăr, învaţă, vor să fie mai pozitivi, dar eu am ajuns singură la un anume grad de energie pozitivă, poţi să stai de vorba cu colegii mei sau cu oamenii care îmi sunt aproape şi toți îţi vor spune că eu de obicei zâmbesc, sunt calmă şi merg mai departe!
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi aşa erai şi în adolescenţă?
GILDA LAZĂR: Da, sunt un om echilibrat, ce e înăuntru nu se vede întotdeauna, dar asta transmit, echilibru.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Asta ți s-a insuflat din familie ?
GILDA LAZĂR: Familia mea a fost total dezechilibrată, de aceea, pentru mine, a avea propria mea familie şi a fi pe propriile picioare au fost năzuinţe şi simboluri ale împlinirii.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și toate s-au întâmplat aşa cum ai vrut?
GILDA LAZĂR: Lucrurile s-au întâmplat repede, m-am măritat la 18 ani, la 19 s-a născut Mihnea, în prima mea sesiune de vară, căci eram studentă. El s-a născut în ‘83, deci într-o perioadă dificilă, apoi a venit Revoluţia, am intrat în presă, el a intrat la şcoală şi, uite aşa, am crescut împreună, amândoi de mână.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum a fost să creşti un copil în anii ăia de mare sărăcie, fără scutece, fără lapte praf?
GILDA LAZĂR: Nu ştiam altceva, nu ştiam că poate fi şi bine, şi atunci încercam să facem bine din ceea ce aveam, să avem acel trai în prezent despre care îţi spuneam. Dacă noi aveam căldură în bucătărie, în timp ce în restul casei nu aveam, însemna că aveam un loc în care să ne fie cald. Nu a fost uşor, dar aveam de partea mea vârsta, tinereţea, inconştienţa şi mai ales dorinţa de a merge mai departe.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Şi cu facultatea ai putut merge înainte după ce ai născut?
GILDA LAZĂR: Nu am pierdut nici un an, am mers mai departe. Nu am mai fost chiar prima din an, dar am terminat facultatea la timp, am fost în primul sfert, printre cei care au prins repartiţie în sate cu tren. Am fost profesoară de limba şi literatură română – iar specialitatea a doua era limba rusă. Dar nu am predat niciodată rusă, doar română am predat, foarte puţin.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: De ce doar puțin?
GILDA LAZĂR: Atunci când am terminat eu facultatea, Mihnea avea aproape patru ani, era la Bucureşti cu străbunica şi cu soţul meu, iar eu trebuia să merg la şcoală într-un sat de lângă Miercurea Ciuc. Aşa că am înterupt activitatea pentru creşterea copilului, ca motiv oficial, dar neoficial ne-am depus actele pentru emigrare. Şi am stat acasă aproape patru ani, o perioadă îngrozitoare în care am adunat enorm de multe frustrări, pentru că a fi tânăr, la 20 şi ceva de ani, şi a fi inutil este cel mai cumplit lucru care i se poate întâmplă cuiva. În perioada aceea, dacă depuneai actele să emigrezi, nu mai aveai voie să predai.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Unde voiaţi să plecaţi ?
Pagini: 1 2
