Daca ar fi sa numeri pe degete femeile care si-au gasit fericirea din prima, cred ca tot ar mai ramane vreun loc sau doua de ocupat. Cred ca femeile, in imensa lor majoritate sunt campioane ale iubirilor neimplinite, nestiute decat de ele. Probabil ca este unul din putinele locuri medaliate cu aur la care este atata aglomeratie pe metru patrat.
Si ca un facut, toate iubirile astea sunt mistuitoare, unice si intotdeauna ultimele. Dar ce te faci ca ultima se transforma in penultima si parca jarul e la fel de incins sau si mai si, iar el e mult mai poleit cu aur decat anteriorul.Si tot asa… Trec anii si cand te uiti in urma, descoperi cu mirare colectia de iubiri extraordinare si fireste ‘unice’ pe care ai fi putut sa le traiesti sau le-ai trait noaptea in vis, sau ziua in amiaza mare pandindu-l pe dumnealui de la un colt de fereastra cum vine si cum pleaca la scoala ori serviciu sau mai stiu eu pe unde.
Cu siguranta, cum spuneam, pentru femei iubirile nestiute si de cele mai multe ori neimplinite (ca daca nu-i spui, nu-i dai de inteles, bietul om nici n-are de unde sa afle… si poate asa sa se infiripe ceva… ca altfel nu poti decat sa speri ca este telepat, ghicitor in stele sau ii spune vreo vecina!) sunt sport greu, practicat cu ravna la scara planetara. Probabil ‘darul’ acesta l-om fi capatat tot de la biata Eva, care atunci cand a cazut din rai, a luat cu ea si-o salba de defecte de care pur si simplu nu avem cum sa ne scuturam
Trec anii si, de cele mai multe ori, stai sa te miri ce o fi avut domnul X de ti se parea asa de frumos, de inalt si de destept? Habar nu ai! Ca doar l-ai revazut zilele trecute pe strada, si, sincer, nu aveai ce remarca la el. Sau pe Y? Mai stii ce fioruri, ce nebunie, ce trairi aveai? Ei bine a avut treaba pe la tine pe la serviciu, si daca nu-i vedeai buletinul, nu credeai ca e el. Doamne unde s-a dus tot sclipiciul? Cine este strainul acesta?
Traim in tara in care femeile inca fac rating bun la telenovele. De ce oare? Simplu pentru ca acolo exista un Jose Armando sau mai nou, Suleiman, galant si cuceritor, superb normal si fireste prosper. Te uiti la el zi de zi, si simti cum toate grijile dispar, si descoperi ca esti si tu frumoasa, desteapta si devreme acasa…si ii zambesti fericita chipului de pe sticla (ori fotografiilor cu el lipite in dormitorul tau pe usa sifonierului!) si iti spui ca doar kilometrii geografici fac imposibil amorul vostru perfect. Dar viata bate filmul…rau de tot. Telenovele din viata noastra de zi cu zi sunt mai complicate, mai surprinzatoare si uneori chiar mai dureroase. Fiecare din noi, traim serialele noastre… cu cate un Suleiman numit cand Costica, cand Vasile, cand Luca ori Nicholas.
In cazul meu, ca doar fac si eu parte din familia de bipede pe tocuri aflata in discutie, (nu sunt nici mai cu mot, nici mai cu stea in frunte decat restul!), totul decurge conform retetei universale. Il vad, il plac, ma informez despre impricinat si apoi il poleiesc cu aur…din ce in ce mai mult cu cu cantitati din ce in ce mai mari de aur. Si mai fac ceva..ce facem toate: ii sterg cu buretele toate defectele posibile, chiar daca ele se pot vedea si din avion sau chiar de pe luna. E clar, nu? Cum sa-l las asa, cu pete? Mi-ar strica frumusete de poleiala! Apoi astept in tacere si in emotie, ca EL, de acolo de sus, de la inaltimea maretiei sale (la care tot eu l-am cocotat!), sa ma remarce. Trece o zi, trec doua…apoi poate o luna…si (asta este!) mi s-a intamplat sa fie si ceva ani din calendarul meu, si el tot nu ma vede. Ce s-o mai lungesc! In final, plictisita, uitand de ce naiba si pe cine astept de fapt, ma apuc si ii trantesc o poezie! Mai lunga, mai scurta depinde de inspiratie si de cat de sifonata ies din chestia asta! Cu metafore , cu profunzimi cu bla..bla… si blo…blo..blo.. ii trantesc tot adevarul in fata si simt cum mi se mai netezesc cutele. Desigur el nu ajunge niciodata sa citeasca poezia eliberatoare. El nu, dar eu, incet incet, ma aleg cu un minunat volum de versuri, pe care poate am sa-l si public intr-o zi, ca sa inteleg si eu ceva din atata iubire sincera risipita pe fistecine!
Atentie mare: painea se taie pe randuri, si fiecaruia intr-o zi ii vine randul la cutit!
Si uite asa, vine ea si ziulica aia, in care unul dintre Ei, ca parca mai tii minte care era cel mai EL dintre toti, apare cu flori si bomboane la usa ta si vrea iubire fara sfarsit si multe stelute pe cer. Are in buzunar soarele si luna, doar intentii bune si un foc mistuitor Totul pentru tine: cea mai frumoasa, cea mai desteapta si cea mai devreme acasa! Si tu? Ce faci atunci? Recitesti poezia ? Cauti in resturile de poleiala ramase pe farasul versurilor? Te mai apuci sa ii stergi petele din caracter? Nici gand! Ca esti fata desteapta si stii ca povestea cu renasterea din cenusa are doar scop educativ pentru stimularea gandirii pozitive si ca din cioburi nu mai iese lucru nou chiar daca pretind unii ca aduc totusi noroc. Asa ca, oricum cu gandul la un nou EL ( nici nu mai conteaza de cat timp!), ii spui pretendentului, de la inaltimea maretiei tale: draga daca n-ai vrut cand am vrut si eu, acum e tarziu. Ciao! A fugit puiul cu ata!
Asadar, iubiti frumos, ca vine Dragobetele!
