Barbatul impuscat de politia din Miami in timp ce devora fata unui alt barbat a fost identificat, iar incidentul ar putea fi rezultatul consumului unui drog de tip nou, denumit “sare de baie” sau “noul LSD”, relateaza CBS Miami.
Barbatul, identificat ca Rudy Eugene, in varsta de 31 de ani, nu ar fi avut domiciliu in momentul atacului, ultima sa adresa cunoscuta fiind in North Miami. Eugene a crescut in South Florida si a ajuns in North Miami Beach High la sfarsitul anilor ’90, unde a jucat pentru echipa de fotbal a scolii. El s-a casatorit cu Jenny Ductant in 2005 si a divortat dupa doi ani.
Principala intrebare cu privire la acest caz este insa de ce Eugene a atacat un alt barbat, de ce erau dezbracati si de ce totul s-a transformat intr-un act de canibalism.
Presedintele Miami Fraternal Order of Police, Armando Aguilar, crede ca incidentul a fost provocat de un nou drog care a condus la alte cateva incidente similare. Doctorii de la sectia de urgenta a Jackson Memorial Hospital au declarat ca si ei au remarcat o crestere importanta a cazurilor legate de drogul numit “sare de baie” sau “noul LSD”.
In multe cazuri, explica doctorul Paul Adams de la Jackson Memorial Hospital, temperatura consumatorilor creste extrem de mult, iar acestia devin foarte agresivi. Unii si-a folosit falcile ca arma in timpul atacurilor. Adams sustine ca pacientii erau in stare de delir. “Sunt extrem de puternici, a trebuit sa am grija de un individ de 68 de kilograme despre care ai fi zis ca are peste 100 de kilograme. A fost nevoie de sase ofiteri pentru a-l imobiliza”, a adaugat el.
Adams sustine ca puterea neobisnuita si violenta pacientilor care au consumat “sare de baie” a devenit o amenintare pentru cei care au misiunea de a-i ajuta pe cei aflati sub influenta acestui drog care, spre deosebire de LSD, este un stimulant.