fbpx

Aurora Liiceanu: Romantism si comert

de

Doi prieteni de-ai mei, antropologi din Franta, au venit de curand la Bucuresti sa tina o conferinta la Academie, despre globalizare. Evident, s-a discutat mult despre piata, despre ce se ofera pe piata si cum se descurca oamenii cu nevoile lor materiale si cele psihologice, inclusiv casatoria si amorul.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ei stau de multa vreme impreuna, nefiind, cred, sot si sotie, – dar ce importanta mai are astazi? – sunt cercetatori si duc un stil de viata academic, calatorind mult. Au virusul terenului, vor sa cunoasca lumea, viata, comportamentul din diferite societati si tari. Au fost mult in China, si cand am discutat despre cum se cupleaza oamenii, cum se casatoresc, ea mi-a spus ca in China exista o „piata a parintilor“. Adica, se aduna intr-un loc multi parinti de tinere si tineri si tocmesc casatoriile copiilor lor. Parintii tinerelor poarta o floare roz la piept, cei ai tinerilor poarta o floare bleu. Deci, se recunosc repede si discuta, cautand fiecare cea mai buna alegere. Adio iubire, totul se reduce doar la aranjamente, ca pe vremuri, cand erau petitoare.

Care-i cauza? am intrebat-o eu. Lipsa de timp si faptul ca totul este de vanzare. Se vand nu numai obiecte, ci si dorinte. In acest caz, dorinta de a intemeia o relatie, o familie. Dupa ce parintii cad de acord – copiii lor nu participa, ei doar deleaga satisfacerea acestei dorinte parintilor lor – incepe discutia despre logistica nuntii, unde fiecare vine cu propria oferta financiara. Pentru ca o nunta costa mult, stim cu totii ca exista o industrie a nuntii, atat de sofisticata, atat de bine organizat este orice detaliu al nuntii, la care cei specializati gandesc orice amanunt si propun celor interesati ceea ce nici nu le trece acestora prin cap.

Ba chiar am citit, intr-un jurnal englezesc, o observatie plina de haz: exista nunti a caror logistica poate intrece invazia din Irak. Exista si un marketing al romantismului, care poate mima sentimentele cele mai romantice. Imagini de la televizor fac ca mintea sa o ia razna, manipuland astfel dorintele cele mai ascunse.

Mai este ceva care este discutabil: cum arata sau ce continut are iubirea astazi? Mai exista astazi mari iubiri? La aceasta intrebare, cei doi prieteni ai mei au adus doua idei. In primul rand, marea iubire de altadata era asociata cu sacrificiul. Nu exista atatea basme in care iubirea se arata doar prin obstacolele pe care cel care iubeste – de obicei barbatul – le trece pentru a-si cuceri iubita? Nu stim cu totii ca in Anglia printul a renuntat la tron pentru a se casatori cu femeia dorita? Cine mai accepta astazi obstacole, sacrificii, intr-o lume in care lacomia, dorinta de confort a devenit un scop suprem al unei vieti bune? Nimeni – adica nicio femeie – nu asteapta un barbat ca sa se imbogateasca, cand ai de unde alege dintre cei deja bogati. Exista, deci, iubire, dar ea are alt sens, cel al potrivelii, al convenabilitatii.

A doua idee era legata de internet. Chiar ea, prietena mea, spunea ca s-ar putea vorbi despre „amor pe internet“ sau de „iubirea internautilor“, cu alte reguli, cu alte expresii, cu alt ritm de viata. Si, mai ales, cu un mare evantai de alegere, cu oferta foarte larga.

Si, totusi, romantismul, acea invaluire a mintii si a trupului, acel fosnet interior care-ti misca viscerele, exista, dar el este dictat din afara eu-lui, el vine din exterior, din ceea ce vedem, auzim, aflam. Acest lucru face dificila alegerea, si de aceea exista atatia tineri singuri si atatea tinere singure. Ei sunt bine financiar, sunt bine profesional, dar singuri. Ele sunt bine financiar, sunt aratoase, sunt bine plasate pe piata muncii, dar sunt singure. Si aceasta constatare uimeste si ingrijoreaza pe parintii dornici de a-si vedea copiii „aranjati“. Nu iubesc, se intreaba ei? De ce nu fac pasul catre stabilitate? Ce asteapta? Ce vor de la viata? De ce nu se mai indragostesc asa cum ne indragosteam noi?

Am vazut de curand nunta unui barbat cu o „Video Girl“, cred ca in Japonia, si m-am gandit ca cei care gandesc ca, in viitor, candva in 2050, vor fi relatii amoroase, asa cum le avem noi in cap astazi, cu un robot, poate ca stiu ceva despre viitorul iubirii. Imaginea unei femei imbratisand cu mare amor un robot, sub care scria cuvantul fericire, m-a uimit. Oare este cineva care nu este uimit cand vede un asemenea cuplu fericit? Desigur, ma gandesc la ea. La femeie, nu la robot. Totusi, in acel articol, eram asigurata ca si robotul era fericit, si el o iubea asa cum isi inchipuia ea ca trebuie sa fie iubita.

Dar toate aceste ganduri par de domeniul fictiunii, de domeniul unei lumi care s-a lepadat de traditie si de tot ceea ce era iubire in alte vremuri, chiar si cele de acum, din prezent.

Daca citim literatura despre psihicul uman, ramanem ancorati in ideea ca oamenii, femeile si barbatii, isi doresc o relatie de iubire. Ce cred ei ca este iubirea este alt subiect. Dar o urma a sloganului „imi caut jumatatea“ cred ca exista si va exista. Cine este jumatatea este o alta problema. Sa fie un „convenabil“, sa fie un „ratacit pe internet“, sa fie un robot, nu conteaza. Omul nu este facut sa traiasca, sa fie pe lume, sa suporte conditia umana de unul singur. Acest lucru ramane ceva permanent, poate in „hard-ul“ uman si poate chiar in „hard-ul“ unor specii apropiate de specia umana. Mi-amintesc ceea ce spunea Tudor Arghezi: „Cum poti fi singur si fericit in acelasi timp?“ Recunoasteti ca aceste vorbe inca tulbura oamenii.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.