Raluca Kisescu – Dupa despartire, potopul

Copiii, aceste gadgeturi universale
Din seria casatoriei pe termen limitat, astazi prezentam de acelasi autor – pentru care sincer incep sa-mi fac mustrari, caci il citez prea des pentru ineptiile vehiculate – copiii gadgeturi. in viziunea lui post modernista, copiii sunt un fel de device-uri, pentru  care interesul este mare la inceput, asemeni oricarui ipod, iphone sau ipad pe care ti-l achizitionezi in urma unui curent al maselor interesate si pe care il abandonezi dupa ce se instaleaza rutina de a-l folosi zilnic, in acelasi mod, cu schimbare de Pampers, trezit dimineata si jucat dupa cheful lui, nu al tau. De gadgeturile lui – doua la numar – s-a invrednicit sa se plictiseasca repede, cat i-a facut cu ochiul perspectiva boem solitara alaturi de un gadget mai in varsta, cu service incorporat si garantie limitata, pe care s-o amortizeze doar cat va fi in chef, fara obligatii. intrebarea mea este daca domnisoara Bovary, unduios invartindu-se dupa soarele lui se gandeste vreo secunda la clipele rapite cu buna stiinta din viata de tata neimplicat si nepasator si daca se amageste publicitar ca dragostea invinge totul, chiar si nesimtirea genetica. Copilele, vizitate prea rar si scurt de acest Steve Jobs al puericulturii, isi intreaba mama daca pot cumpara de la doamna din piata un tatic care sa stea cu ele. Mai departe, comentariile sunt de prisos, sper ca inteligenta mostenita exclusiv de la mama sa le tina departe de un tata accesoriu. Ele vor razbate in viata, caci vor sti sa-si aline suferintele de mici, dinainte sa vorbeasca. Nu eu sunt mama copiilor autorului, asa ca revolta mea este mai degraba rodul solidaritatii feminine si umane, decat al frustrarii personale si egoiste.

Cu un copil in plus si un barbat in minus, ai devenit automat mai boccie, mai balcaza si mai buna
Amagirea barbatilor ca femeile cu copii in dotare au sanse reduse sa-si regaseasca linistea si iubirea langa alti barbati, mai potriviti si mai dornici sa le stea alaturi, este o lema. Brusc, dupa divort, mamele singure devin bocii si balcaze si singura lor alinare sunt copiii care, vrand nevrand, vor sa le accepte. Cam asa se amagesc fostii soti degraba gasitori de indulcitoare artificiale la gandul ca nevestele inca parguite in ale iubirii isi vor gasi masculi care sa le aline trupurile si inimile. isi compun o imagine idilica formata din mamele inconjurate de copii, preocupate doar de ei si dezinteresate de alte exemplare masculine mai evoluate. Ce nu stiu barbatii in cauza este ca ele sunt mai frumoase, mai sigure pe ele, mai infloritoare si mai doritoare sa traiasca frumos, pentru ca potopul tocmai a trecut. si pentru ca fiintele micute pe care le cresc singure sunt cel mai de seama imbold al feminitatii, care le dau zambete, putere si seductie. Pentru care au un motiv serios sa fie frumoase, sa iasa in lume, sa traiasca si sa construiasca relatii, case si vieti. in felul acesta, copiii lor vor trai iar dulcea minune a casei pline cu iubire, intelegere, mama si tata, fie el si vitreg. in egoismul lor, copiii spun raspicat ca pe mami si tati
nu-i vor decat unul cu celalalt. Cand viata ii separa fara drept de apel, iar mamele gasesc un barbat jumatate iubit si jumatate tata, copiii cedeaza imediat la vazul ferestrelor inimii luminand loc prielnic de mancat, de dormit, de jucat si de iubit.

Stii, cand eram eu mic,
tata statea cu noi
Suferinta unui copil te loveste naprasnic in moalele capului cand se materializeaza intr-o remarca aparent nevinovata si nepotrivita contextului prin care iti arata ca el stie, simte, intelege, chiar daca abia a invatat sa vorbeasca. Cateodata e nervos, arunca totul, se tavaleste pe jos, iar adultii se grabesc sa puna diagnosticul de rasfatat, sa-i aplice pedepse, care ii accentueaza supararea pentru care gaseste cai explicite de a o arata. E o durere pe care o resimt ambii parinti, dar mai ales cel abandonat, care trebuie sa-si inghita nodurile nefericirii pentru ca puiul sa nu vada, sa nu simta, sa nu traiasca nefericirea parintelui suprapusa peste propria-i nefericire. Dorinta lui de a-si revedea parintii impreuna nu moare niciodata, va incerca sa-i alipeasca imaginar sau real, pentru ca viata lui simpla se imparte intre mama, tata si restul. Iar mama sau tata nu pot face casa cu restul, stau cu el si pentru el. in orice decizie adulta, de sufletul copilului separat sa aveti grija mai mult decat orice ideal de fericire.

Administratori de bloc si de vieti,
sa injumatatim timpul
Cand iubirea pare sa nu aiba timp, divortul pare sa-l imparta. It’s complicated. Primul semn este tabelul cu intretinerea, aparent se reduc cheltuielile, dar cresc complicatiile administrative. in cazurile normale, poate mai rare decat ar trebui, parintii se implica in mod egal in cresterea, educarea si bucuria copiilor lor, chiar daca nu mai impart aceleasi cheltuieli de apa, curent si gaz lacrimogen. Pentru a nu-si ameti vietile mai rau decat erau inainte de decizia separarii, incearca sa planifice, organizeze si detalieze zilele, orele, sarcinile, astfel incat programul copiilor si al lor sa fie perfect mixat, un fusion de indatoriri si distractii. in cazul nefericit in care o parte din problemele casniciei tineau de lipsa armonizarii vietii casnice, sa te tii potop dupa, caci complicatiile logistice devin cu adevarat complicate: cine il duce la scoala, cine il ia de la scoala, unde il aduce, cu cine merge in weekend, cine si unde ii lasa bagajul, aoleu, e luni si n-are cizmele de ploaie, au ramas la celalalt, fir-ar sa fie, cine a vorbit cu educatoarea si cui i-a spus cand e sedinta cu parintii, am zis ca ajung la 6 si ajung la 8 si pe cine sun acum sa-l ia de la taica-su, iar lista n-are niciodata sfarsit. Pentru ca interesul primordial e al copilului, desi niciun psiholog sau parinte trecut prin experiente similare nu-ti poate confirma ca e mai bine sau mai rau sa procedezi intr-un fel sau altul. si uite asa tatii, putini la numar, care se preocupa in continuare de odrasle si nu le lasa de izbeliste pentru altele cu pedigree mai tanar, se agita cu mamele in itele administrative mai salbatic decit in itele dragostei de pe vremuri.

Si mama vitrega era
cea mai buna prietena din tara
A fost odata ca niciodata un caz izolat sau nu, cand mama vitrega nu era preocupata sa fie nici cea mai frumoasa, nici cea mai iubita din tara, ci sa inteleaga cum i-ar putea fi aproape unui adolescent cu inima tandari, calator in propria familie. Povestea e lunga si parerile sunt ca intotdeauna impartite, caci subiectivismul se interpune destoinic in subiectele la care se pricepe toata lumea. Unii ar comenta malitios ca i-a fost de folos in administrarea casei si a treburilor, altii ar spune laudativ ca s-a luptat cu tarele si nefericirile lui pentru a-l intelege si a-l apropia, eu am oscilat intre cele doua extreme si am decis ca cel mai bine este sa vad realitatea. Realitatea este ca ea este cea mai buna prietena din tara a fiului ei vitreg, e cea care il intelege si influenteaza asa cum poate in multe cazuri de mame naturale si baieti indaratnici nu s-ar intampla cu usurinta. si atunci mi-am zis ca nu este o pura intamplare, ci multa rabdare si fire albe se vor fi cules si ales in aceasta relatie. O experienta greoaie, dar cu certitudine aducatoare de satisfactii si liniste de ambele parti. Ceea ce inseamna ca si cea mai crunta naufragiere poate aduce la mal un parinte-prieten care sa-ti recompuna cu tact si rabdare, in intelesul lui simplu, dar preocupat, linia vietii.

Copiii tai, copiii mei, copiii nostri
Daca pecetea divortului ar fi la vedere, asemeni unui avatar al celor trecuti prin foc, atunci regasirea sufletelor dezradacinate de jumatatile lor, ar fi mai usoara. si-ar intinde sforile sperantei unele catre celelalte pentru a prinde fericirea proprie, dar mai ales fericirea puilor din cuib. in oferta matrimoniala a desperecheatilor, exista din ce in ce mai multe combinatii de copii. Copiii mei isi vor da mana cu copiii tai si vor forma o familie cu copiii nostri. N-are ce sa fie rau aici, caci multi copii inseamna multe sarcini si timp mai putin de refulari, vedem doar agitatia multi-bone a Brangelinilor. in plus, copiii nu se simt stingheri cu parinti vitregi si vitregiti de soarta, caci fiecare contribuie la fel de diferit la identitatea familiala. Multi se intreaba de ce familiile reunite astfel mai vor inca o serie de copii, de parca productiile anterioare n-ar fi de ajuns. M-am intrebat si eu uimita, deopotriva cu gandul la aspectele logistice, dar mai ales la suferintele copiilor, pentru care garantiile devin si mai limitate o data cu primul esec al parintilor. E probabil cea mai frumoasa chemare a naturii de a impamanteni o noua iubire cu rod, ferind-o de alte vicisitudini. Astfel, ca sa vedem si partea plina a golului din stomac si din inima, la fiecare divort nefericit, indicele demografic are sanse sa sporeasca vertiginos, angrenand societatea la munca, cheltuieli si prosperitate.

Cand toate drumurile duc la divort,
sa ne mai gandim o data
Pentru mine divortul este inca un subiect tabu si, in ciuda oricaror argumente de nepotrivire si neregasire in cuplu, pledez ipotetic pentru gasirea familiei decat pentru alergatul prin campuri de iluzii. Dizertatia se intinde si mai abitir cand la mijlocul nemultumirilor stau suflete nevinovate de copil, pe care cu constiinta curata sau nu, le-au adus pe lume, de bunavoie si nesiliti de imprejurari nefaste, aceiasi nefericiti de astazi. Un copil este afectat de divort – potrivit specialistilor in psihologie infantila – cel putin zece ani, unii raman cu sechele pentru intreaga viata, in timp ce tu mai ratacesti prin idealuri, suflete pereche si imperecheri nereusite. Societatea nu este si nu va fi niciodata pregatita sa aiba delicatetea sa-si urmeze cursul identic pentru copiii cu familia intreaga si pentru cei cu familia injumatatita. Copiii traiesc in medii, care, Slava Domnului, pastreaza inca emblema firescului intre o mama, un tata si niste copii pe care cartile, filmele si realitatea ii asaza in acelasi cuib, la aceeasi masa, visand impreuna. Copilul de 25 de ani al unor amici ai parintilor mei, divortati de peste 20 de ani, isi explica trist refularile si imposibilitatea atasarii de o femeie prin prisma separarii parintilor si implicarii minimale a tatalui in educatia lui. si atunci, chiar daca toate drumurile duc la divort, inainte sa sunam avocatii si sa ne impartim vietile, sa ne mai gandim o data pentru  o suferinta pe care o lasam mostenire copiilor nostri, inainte sa paseasca in viata.