Petre Geambasu: De 50 de ani cant incontinuu

de

Anul trecut, pe 29 octombrie, Petre Geambasu a sarbatorit printr-un concert aniversar 50 de ani de muzica, de frumusete, de viata traita pe scenele lumii. Care e povestea celor 50 de ani de muzica si de iubire? In locuinta sa eleganta si prietenoasa, aflata undeva in afara Bucurestiului, am stat de vorba cu iubitul muzician Petre Geambasu.

Marea Dragoste – Tango: Cine v-a insuflat dragostea pentru muzica?
Petre Geambasu: Surorile mele mai mari aduceau de la scoala ceea ce invatau la cor si, cand le vedeam, eram fascinat. Ele mi-au starnit dragostea pentru cantatul pe voci. Inca de la 9-10 ani prindeam foarte repede. Prima mea orientare a fost catre muzica clasica, pe care am si studiat-o, cantam deja de copil arii de opera. Parintii nu aveau posibilitati materiale formidabile, dar, in masura in care puteau, ma sustineau. Era o singura modalitate de exprimare atunci, o singura televiziune, caci radioul in anii ‘50-‘60 nu era prea dezvoltat. Pur si simplu cantam in casa din ce auzeam la radio. Imi placea cate un cantec si nu aveam de unde sa-i scot cuvintele si nici magnetofon n-aveam, asa ca am convenit cu una din surori ca atunci cand era melodia la radio sa scriem versurile pe rand, eu pe primul si pe-al treilea, ea pe celelalte, in asa fel, incat sa apucam sa notam toate versurile si sa cantam si noi o melodie intreaga. Cumnatul meu a venit intr-o zi la noi si vazand ca sunt talentat, mi-a spus ca auzise la radio de un concurs pentru admiterea in Corul Radio. M-am dus si acolo am gasit vreo 900 de copii si parinti la un loc. Examinarea a durat doua zile la rand, iar eu am ales un cantec patriotic pe care il stiu si acum, “Sub al tarii stindard” se numea.

Marea Dragoste – Tango: Un cantec patriotic…

Petre Geambasu: Cum nu mai exista acum. Fiecare tara ar trebui sa aiba doza ei de patriotism, toti sunt mandri, numai noi ne ferim de asta, probabil ca reactie la ceea ce ni s-a oferit in anii ’80. Eu nu vad care-i problema, sa fii patriot nu inseamna ca esti nici socialist, nici comunist, ci doar mandru de tara ta. In cele din urma, am intrat 25 de copii si, la o luna de la admitere, la doar 11 ani, eram deja solist cu o piesa intitulata “Sunt bucatar marinar”. Am si o poza in pantaloni scurti pe scena Ateneului, cu acel cor in spate. (rade)

Marea Dragoste – Tango: Ce a urmat?
Petre Geambasu:  In liceu imi placeau orele de muzica, pe care le faceam cu o profesoara foarte draguta, si la propriu si la figurat. Desi multi copii trateaza muzica, desenul si sportul superficial, ea ne-a indemnat sa invatam sa solfegiem, ca nu se stie ce ajungem in viata. Am invatat asta inca din scoala, la fel si dicteul, iar pe urma am intrat la Scoala Populara de Arte, unde mi-am desavarsit teoria muzicala prin cursuri serioase. La un moment dat, la Institutul Pedagogic de Muzica, numai pentru anul nostru s-a dat posibilitatea sa dam diferenta la Conservator si asa am terminat eu Ciprian Porumbescu, cum se numea Academia de Muzica de astazi. Pian si canto am facut auxiliar, cu niste profesori extraordinari. Am fost primul elev pe muzica clasica al doamnei Florica Orascu, abia dupa mine au venit Angela Similea si multi altii. Datorita inclinatiei mele spre canzoneta si apoi spre muzica usoara a devenit profesoara de muzica usoara pentru cei din generatia mea. Incet, incet, in facultate te orientai spre muzica usoara, pentru ca toti voiau sa danseze la ceaiuri si asa am facut si eu. Am avut colaborari cu televiziunea in anii ’60, in diverse emisiuni de divertisment. Am avut si o opreliste din partea Conservatorului, de care am aflat de la secretara. Mi-a zis ca s-a primit o scrisoare prin care se dadeau indicatii sa nu mai fiu trimis la televiziune, pentru ca ei voiau sa ma faca cantaret de opera si asa imi stricam stilul. Asa ca nu m-au mai chemat pana cand nu am mers personal sa repar lucrurile.

Marea Dragoste – Tango: Mergeati la concursuri, la festivaluri?

Petre Geambasu:  In ‘69 deja reprezentam Romania la Festivalul Muzicii Politice de la Soci, in URSS, unde participau toate tarile socialiste. Ansamblul UTC-ului m-a trimis acolo, iar in cadrul lui activasera Doina Spataru, Anda Calugareanu si multi altii. Nu mi-au spus ca trebuie muzica politica, asa ca eu m-am dus cu o melodie de dragoste si cu Granada, fiind insotit de George Grigoriu in calitate de membru in juriu si compozitor. Inca de la repetitii, Granada mea era indelung aplaudata, iar la festival a fost nemaipomenit, am fost primul din seara a doua si a trebuit sa fac bis, chiar daca nu se facea de obicei. Din pacate, n-am filmari cu sala aceea de 5000 de persoane aplaudand… Cand a fost jurizarea, asteptam cu infrigurare sa vina fiecare membru al juriului. Eu stiam ce impact am avut, dar nu eram pe domeniul care trebuia, asa ca nu am luat decat premiul pentru cea mai buna voce, un premiu in afara concursului. A fost si o gluma, ca daca titlul cantecului ar fi fost nu Granada, ci Grenada, poate luam trofeul festivalului. Oricum, premiul primit m-a multumit cu adevarat abia dupa mult timp, eu atunci am fost suparat. Am vrut sa plec chiar a doua zi. Se facea, insa, un turneu de doua luni in URSS, iar George mi-a zis: Esti nebun? Asta e mai bun decat premiul festivalului, vezi toata Rusia in doua luni! Ceea ce s-a si intamplat. Am calatorit mult din Siberia, in Letonia, in Lituania si pana jos in Kazahstan. Am avut multe concerte in URSS, iar turneele de acolo pentru mine au fost cele mai interesante, desi am fost aproape in toata lumea.

Marea Dragoste – Tango: Ce s-a intamplat dupa turneul din Rusia?

Petre Geambasu:  Dupa competitia aceea, am activat cu ansamblul UTC-ului si cu ceilalti solisti, am avut turnee in tara, iar in ‘78 mi-am format orchestra mea Star 2000, cu gandul la viitor. Cand am ajuns in 2000, am redenumit-o. Am pornit atunci cand mi-amcreattrua mea pe alt drum si am realizat ca una e sa fii solist si alta e sa ai in mana soarta a 12 persoane. De atunci mentin orchestra la minim 10 persoane. Acest lucru mi-a dat posibilitatea sa imi fac programele cum vreau eu si sa cant unde vreau. Solist fiind, te duci unde te cheama, insa eu mi-am facut contracte in strainatate. Agentia de Impresariat de Stat mi-a dat in 40 de ani doar un singur contract, foarte bun de altfel, la Abu Dhabi in ’81, cand am deschis Hotel Continental si a fost foarte frumos. Restul am facut singur, ei faceau doar formele, iar eu le dadeam si comisionul. Daca asa erau lucrurile, asta e.

Marea Dragoste – Tango: Cum a decurs viata personala in paralel? Cand v-ati indragostit, cand v-ati insurat?
Petre Geambasu: In ’68-‘69 am terminat Conservatorul si in ‘71 m-am insurat cu Cristina, dupa ce ma angajasem deja la Teatrul de Revista Ion Vasilescu, care era al doilea din Bucuresti.

Marea Dragoste – Tango: Asa simplu? Cum ati cunoscut-o pe Cristina?
Petre Geambasu: E destul de nostima intamplarea. Eu stateam pe Mihai Bravu, unde am locuit 27 de ani si, prin ’68, mergeam cu troleibuzul 85 spre oras. In el am vazut o domnisoara imbracata intr-o rochie rosie, cu picioare foarte frumoase. Eu nu sunt indraznet, nu vreau sa fiu penibil, asa ca ma controlez, nu fac tentative, insa imi placea foarte mult si mi se parea ca se uita si ea la mine din spatele ochelarilor de soare. A coborat la Rosetti si mi-a parut rau, asa ca am urmarit-o din troleibuz si am vazut ca a intrat intr-un CEC. De acolo, troleibuzul ocoleste doar statuia si opreste in statie la Teatrul National, asa ca am coborat si m-am intors, eram cu ochii pe CEC sa vad daca mai era acolo. Si a iesit, venea spre mine cu niste carti la subrat si era clar ca ma observase, asa ca i-am zis: Nu vreti sa va duc eu cartile astea? Ea a fost de acord si mi le-a pus in brate. Era studenta la Staco, o scoala tehnica premergatoare facultatii de instalatii electrice si acelea erau cartile de pe care invata. Am condus-o pana la o straduta apropiata si am stabilit sa ma sune peste doua zile.

Marea Dragoste – Tango: Stia cine sunteti, va vazuse la televizor?

Petre Geambasu:  Nu, deloc! Pe urma ne-am vazut si la scurt timp aveam un concert la sala Dalles cu Scoala Populara de Arte, despre care nu-i spusesem nimic. Am mers amandoi si ne-am asezat in sala, iar la un moment dat m-am ridicat si m-am dus pe scena, iar cand s-a terminat totul, mi-a zis: Tu d-asta esti?!! Am dezamagit-o profund, cand eu credeam ca am dat-o pe spate de fapt! Era si este un om foarte direct, deloc complicat. Asa ca, intre noi, lucrurile au mers de la sine. Era foarte draguta, cu mult sarm. Aveam eu un prieten bun pe vremea aia, care ma stia cusurgiu cu fetele si care mi-a si zis: Ei ce defect ii mai gasesti? A contribuit si el la decizia mea cu vorba asta si ne-am insurat intr-o iarna, chiar de Craciun. Am facut nunta acasa, ca aveam apartament mare si au incaput vreo 40-50 de persoane din familie si dintre prietenii foarte apropiati. Eu n-am vrut sa facem nunta cu dar, chiar le-am zis dinainte tuturor invitatilor ca nu vreau nimic, asa ca fiecare a adus un fier de calcat sau ce mai avea prin casa.

Marea Dragoste – Tango: Nu plecati in turnee, nu lipseati mult de acasa?

Petre Geambasu: Eu deja activam in Teatrul de Revista, dar aveam turnee putine, care tineau cateva zile, maxim o saptamana. Uneori cand aveam spectacole, plecam la pranz si ma intorceam seara. Apoi, in ’72, la scurt timp dupa ce ne-am casatorit, am plecat cu orchestra teatrului si cu Valentiu Grigorescu in Republica Federala Germana. Am fost 14 persoane, dintre care doi solisti, intr-un restaurant de 500 de persoane care erau ca la sala de spectacol. Sotia mea ramanea acasa, pentru ca aparea necesitatea vizei, iar pentru vizele persoanelor din orchestra se ocupa dirijorul. Eu nu am avut probleme pentru ca n-am avut niciodata gand sa raman in afara, mi-a placut ce faceam aici si m-am simtit foarte bine. Acolo era foarte frumos, dar si la noi anii ’70 au fost cei mai frumosi ani. Nimeni nu era bogat, nu existau masini si nici griji, toti aveau serviciu, toti mergeau cu copiii la mare sau la munte. Era absolut de exceptie, insa noi nu ne dadeam seama ce traim. Mai presus de asta, conta educatia copiilor, sanatatea, iar la noi totul era gratuit si, cand le spuneam nemtilor, erau tare surprinsi. Tineretul avea ce sa invete. N-am fost elev chiar de 10, dar invatam fara sa fie nevoie sa imi spuna cineva in momentele cheie. Mi se parea normal sa nu uiti de joaca, dar sa faci si scoala. Mi-au placut atat voleiul, cat si joaca pe maidan, erau sporturi care se faceau cu tinerii si care dezvoltau trasaturi de caracter, cum ar fi voluntariatul. Vedeam un batran, ne gandeam cum sa il ajutam din initiativa proprie, lucru ce nu se mai intampla aproape deloc acum. Sunt mandru de anii de tinerete, in care copiii erau puri, deschisi, nu existau vagabondaje sau erau oricum cazuri mult prea izolate. Dupa aceea, lucrurile au degenerat.

Marea Dragoste – Tango: Cand l-ati avut pe Calin?

Petre Geambasu:  In ‘76, in anul in care aveam un contract in RFG, s-a nascut Calin. Eram acolo, in Germania, chiar pe scena si nici n-am apucat sa cant prima piesa ca am fost chemat la telefon. Era soacra mea, care mi-a spus ca am un baiat de 4 kg si 56 de cm. Iar eu, de emotie, n-am putut sa ii spun altceva decat: Ai innebunit? Ulterior mi-a reprosat ca altceva nu am gasit sa spun, dar asa m-a tulburat vestea, ca mi-au iesit pe gura cuvintele pur si simplu. Culmea, era penultima zi de concert, asa ca a doua zi m-am dus in oras, i-am cumparat o haina de blana Cristinei, pentru ca asa am simtit eu sa punctez evenimentul, si m-am dus sa vad baiatul la spital. Nu mi-a fost usor, dar faptul ca plecam des nici nu-mi lasa timp sa ma plictisesc nicaieri.

Marea Dragoste – Tango: Nu putea sa va destrame familia acest stil de viata?
Petre Geambasu: Am mai auzit de cazuri, insa la noi nu s-a pus problema, pentru ca ea e foarte serioasa, s-a ingrijit de educatia lui Calin, totul a mers perfect, chiar daca el n-a fost prea linistit. Ea tinea totul in frau, iar cand veneam eu, ma ocupam de el cu toate, la sport, la muzica, ne completam foarte bine. Ii aduceam tot ce ii trebuie, de aceea a fost unul din copiii care aveau de toate, jucarii, imbracaminte, lucruri care nu se gaseau in tara. Cu muzica am mers in paralel si am descoperit de la 4 ani jumate, 5, ca avea ureche. Isi punea mereu o anumita melodie, lenta, frumoasa, si intr-o zi, cand am venit de la cumparaturi, el asculta melodia si punea acordul potrivit cu ajutorul pianului. Atunci am realizat ca are auz absolut. Eu si Cristina ne-am oprit la usa pana a mai pus-o o data mainile pe clape, am auzit ca a facut acelasi lucru si ne-au dat lacrimile. Foarte usor mi-a fost sa ma ocup de educatia lui muzicala, cum eu orchestram, i-am explicat tot. Ii cantam si il puneam sa repete dupa mine. Intr-o jumatate de ora, ne miscam foarte repede. Am descoperit inclinatia lui si am vrut sa i-o dezvolt. Mi-am dat seama ca drumul e foarte clar. Avea 5 ani si deja aveam program o data sau de doua ori pe zi de intonat, ii aratam notele pe gama, am inceput sa ii cant la pian niste note si el le scria. Si-a dezvoltat foarte usor abilitatile, s-a miscat cu o usurinta fantastica. A intrat la Conservator cu 10 la dicteu, niciodata nu se intrase cu asa o nota.

Marea Dragoste – Tango: Cum v-ati pastrat trupa atatia ani?
Petre Geambasu: Am respectat cateva reguli: atmosfera trebuia sa fie buna, sa fie prietenie, remuneratia sa fie egala pentru a nu crea conflicte. Toti ne straduim egal si oricum, in afara nu te cunoaste nimeni. Garderoba trebuia sa fie extraordinara, pentru ca e primul lucru iesit in evidenta, iar daca mai canti si bine…

Marea Dragoste – Tango: Cum faceati cu garderoba?
Petre Geambasu: Ne-am luat scenograf, ne-am facut camasi din in subtire, cu broderii de mana, cu elemente frumoase, iar cand am iesit pe scena, toata sala a fost surprinsa – si inca nu cantasem. De-asta mereu recomand sa se puna mare accent pe imagine, sa nu canti oricum. Am ramas cam dezamagit de concertul marelui Tom Jones de acum un an. Nu mi-a placut ca a venit ca la o susa, pe scena Salii Palatului, cu o sticla de apa la picior, cand de fapt totul trebuie sa fie stralucitor in jurul lui. Nu canta heavy metal, canta pop si trebuia sa fie atent la tinuta. Spectacolul meu va fi pentru rochii lungi, papioane si sunt convins ca lumea ma cunoaste deja si imi stie stilul, asa ca va veni atent imbracata. Conteaza mult, nu poti sa te duci oricum ai fi dupa serviciu, ai nevoie de o camasa mai frumoasa si o haina speciala. Asa cred eu.

Marea Dragoste – Tango: Si cu ce doamne ati cantat?
Petre Geambasu:  La inceput, cu Margareta Paslaru si cu Acvilina Severin, care locuieste in Germania de mai bine de 20 de ani. Dupa, au urmat Mirabela Dauer si Olimpia Panciu, apoi Olimpia Panciu si Doina Spataru din ’80. Cand s-au mai diminuat fondurile pentru cazari, masa pentru atatea persoane, transport, incet incet impresarii mei au spus sa reducem orchestra de la 14 la 12, apoi de la 10 la 8 si am fost si 6 altadata, dar in 6 deja canti alta muzica. Eu ma bucur ca am reusit totusi in zeci de ani sa mentin nucleul de macar 8 persoane, iar in tara de minim 10 si orchestra mea actuala este de 12 instrumentisti si de 4 fete. Cu 16 persoane si cu echipa tehnica de 4 persoane, mereu suntem minim 20. Daca se vrea si cu balet, asigur si posibilitatea asta la cerere. Programul e facut…

Marea Dragoste – Tango: Cum a fost colaborarea cu doamna Doina Spataru? Lumea credea la un moment dat ca sunteti casatoriti…
P.G.: La atata amar de vreme, e si normal. Au fost speculatii, dar eu ma bucur ca oamenii si-au dat seama cum stau lucrurile de fapt. Toate fetele au fost atasate grupului, dar in momentul in care a trebuit sa renunt am ramas doar cu ea si am avut sansa sa descopar o persoana de o seriozitate deosebita, care avea mult respect de sine. Intotdeauna atitudinea ei pe scena a impus salii un respect formidabil, care se vedea. Cand noi cantam si in restaurante de lux, unde oamenii veneau sa asculte sau sa danseze, mi s-a intamplat de nenumarate ori (si cei din orchestra stiu) ca toti sa isi lase tacamul jos si sa nu mai indrazneasca sa atinga farfuria. Asta inseamna mult. Totdeauna a venit pregatita, eu i-am dat texte, ea a venit cu ele invatate si totul a fost foarte usor de indeplinit.

Marea Dragoste – Tango: Sotia n-a fost niciodata geloasa?
Petre Geambasu:  N-avea de ce, noi suntem in relatii de familie inca de atunci, fetele ei au crescut impreuna cu fiul meu, Calin, mergeam la mare cu totii si copiii celorlalti din orchestra la fel.

Marea Dragoste – Tango: Acum toate trupele se despart, iar dumneavoastra ne povestiti de cati ani cantati impreuna!
Petre Geambasu: Prietenia, seriozitatea, totul ne tine impreuna, pana si aspectul fizic are o legatura… De cate ori le calc eu camasile, habar n-aveti! Ei sigur ca au neveste, dar daca vreau sa schimb garderoba in ultimul moment, le calc eu, or, dupa 14 sau 28 de camasi calcate in ziua spectacolului, sunt gata obosit. Eu consider ca ei ma reprezinta pe mine si sunt atent la detalii. Chiar daca e calcata acasa, atunci cand e pliata, camasa se sifoneaza, ori eu o vreau fara dungi. O sa vedeti si la spectacolul aniversar din 29 octombrie. Mai ales atunci o sa vedeti cat de atent sunt la detalii…

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *