Este nascut in Basarabia, pe 25 decembrie 1938. Insa parintii lui l-au inregistrat abia pe 1 ianuarie 1939, in speranta ca va fi luat in armata cu un an mai tarziu. Astfel, ni s-a dat sansa de a-l aniversa pe poetul Emil Brumaru de doua ori pe an, chiar in cele mai insemnate zile ale iernilor noastre.
Ii spunem La multi ani poetului drag care implineste astazi 73 de ani. Si ii multumim pentru miracol, pentru uimire, pentru sperantele pe care ni le aduce de-o viata prin versul sau neasemuit.
Marea Dragoste / Tango: Ce legatura este intre poezia dumneavoastra si dragostea adevarata, traita, simtita in toata dezlantuirea ei? Scrieti altfel cand sunteti indragostit?
Emil Brumaru: De pe la 4-5 ani am fost incontinuu indragostit! Si intotdeauna, cam pana pe la vreo 25 de ani, de fete, de femei mai mari ca mine ca varsta. Ca de pe la vreo 35 sa fiu fascinat de femei, de fete din ce mai tinere… Normal, presupun. Desi acum si femeile de peste 50 de ani le consider tot pustoaice! E-n ele o copilarie permanenta, incontrolabila, ce se dezvaluie in cele mai neasteptate situatii. Nu pot sa uit cum maica-mea, la peste 60 de ani, stand pe marginea unui pat, da din picioare exact ca o fetita de gradinita: le balabanea! Cu aceeasi nepasare si pierdere totala a unui sistem de inhibitie matura. E un binecuvantat avantaj de-a fi intruna in anturajul femeilor, afli un alfabet nou, pur, inocent si totodata suav-indecent, un alfabet cu litere prelinse-n meandre infinit delicate, litere buclate melodios spre ceva promis, oprit totusi, litere numai cu care, banuiesc, s-ar putea descrie raiul. Dar si iadul! Partea diavoleasca, vrajitoreasca, rea, chicotitoare-n jurul cazanelor cu smoala-n clabuci, ma atrage la fel de mult, desi ma inspaimanta puterea ei distrugatoare. Cand esti indragostit lulea nici nu mai poti scrie, nu de asta iti arde! Scrisul presupune o anumita distanta, o tanjire catre obscenitatea duioasa a iubitei inamolite-n gandurile tale deloc ortodoxe. Candoarea cheama, provoaca “manjirea”, macar cu magiun daca altcum nu reusesti! O tavalire acceptata, asa cum o are aluatul pentru clatite pe tigaia parjolitoare. O palmuire a suprafetelor crescute intru facerea pufosilor cozonaci de Craciun. Constat tarziu ca nimeni nu mi-a facut cozonaci atat de gustosi ca mama?! De usori, de afanati. Asupra lor legea gravitatiei parea ca nu lucreaza; lasati in aer ar fi levitat rumeni spre pofticiosul ce-am fost dintotdeauna.
Marea Dragoste / Tango: Ce femei v-au stat alaturi de-a lungul anilor? Cine a rezistat alaturi de dumneavoastra fara sa se imbolnaveasca de gelozie? Scrieti ca si cum ati iubi toate femeile lumii si se intoarce catre dumneavoastra toata dragostea deznadajduita a femeilor care au asteptat, vesnic, sa intalneasca un barbat care sa va semene…
Emil Brumaru: Intrebarea, sau ce-o fi ea, mi se pare exagerata. La drept vorbind, eu am fost cel gelos intr-un cuplu. Cu timpul am inteles ca trebuie sa ma abtin. In fond, un elogiu adus femeii pe care o iubesti, o atentie mai insistenta a altcuiva, e ca un compliment pe care-l primesti si tu, titularul, nu? Ce rost are sa te strofoci ca si altul i-a remarcat, ba chiar vrea sa-i “deguste buchetul”? Cu-atat mai bine tarii si ei cu-atat mai bine, ca sa citez din memorie un vers celebru. Un teribil maestru al geloziei e Proust. Nu cunosc scriitor mai dizolvant, descopera oriunde minciuna, falsul, iluzia si deziluzia, expusa intr-o fraza feerica, luxurianta, ghirlandata pe pagini intregi, momindu-ne cu genialitatea textului. Sau unul mai cinic decat Cehov! Cu Cehov nu-i de glumit, vorba lui Lucian Raicu. Alt mare cunoscator al femeii este Shakespeare, stupefiant in iubirile de la prima ochire, daramatoare sau apoteotice, unde femeile sunt si barbati, adorati la randul lor, ca-ntr-un delir, de femei! Oricum, daca toata dragostea deznadajduita a femeilor s-ar intoarce catre mine, as lua-o sanatos la goana prin miriste!
Marea Dragoste / Tango: Celebritatea dumneavoastra o resimtiti ca pe un lucru bun sau rau? Va recunosc oamenii pe strada sau amutesc atunci cand va prezentati?
Emil Brumaru: Nu amuteste nimeni, nu-mi fac probleme de genul asta. Nu-s celebru, Doamne-fereste! In Iasi sunt mai multi care se prefac, nu prea inteleg de ce, ca nu ma vad pe strada, decat oamenii, rari, necunoscuti, ce ma opresc politicosi spunandu-mi vorbe placute. De obicei, insa, sunt intrebat unde e Mitropolia, sau Casa de pensii, sau Muzeul evreiesc… Recunoscut par a fi in mediul taximetristilor! Pentru femei devin straveziu, se uita prin mine ca prin sticla! Ma mir ca nu si pasesc prin mine! Din cand in cand primesc cate un semn de tandrete pe la ghiseele de la posta, invitat fiind sa-mi ling, personal, timbrele pentru recomandate…
