Casatorie, divort, singuratate: Ce ne face fericite?

de

Ne place sa fim iubite, admirate, rasfatate, iar, daca am avea de ales, primele clipe de indragostire, acea stare de gratie de la inceputul iubirii, ar deveni una dintre rutinele placute ale vietii noastre. Cititoarele si-au impartasit cu talent si sinceritate povestile de dragoste pe blogul lui Alice Nastase Buciuta, alice.revistatango.ro, si, cu stanjeneala de a fi surprins discutii cu sufletul deschis, intre prietene (chiar si virtuale), m-am straduit sa aduc laolalta, pe de o parte, aceste povesti reale, pline de emotie si, pe de cealalta parte, cifre si procentaje statistice, pentru a incerca sa rezolvam, impreuna, un puzzle al fericirii feminine: casatoria ne implineste, cu adevarat, ca femei? Este divortul intotdeauna cea mai buna solutie? Singuratatea este mai suportabila in doi?

Mitul casniciei perfecte

Din cele peste 21 de milioane de locuitori ai Romaniei, conform ultimului recensamant, cel din 2002, 48% (deopotriva femei si barbati) sunt casatoriti, majoritatea avand mai mult de 30 de ani. Conform unor statistici elaborate de Organizatia Natiunile Unite, in 2001 ne aflam pe locul 4 in lume ca numar de casatorii oficiate anual, dupa Statele Unite ale Americii, Rusia si Cehia.

S-ar spune ca fiecare femeie viseaza, in sinea ei, la clipa sublima in care va imbraca rochia de mireasa si va sta in fata altarului alaturi de barbatul iubit, jurandu-si dragoste eterna, la bine si la greu, iar noi, romancele, chiar avem curajul de a spune „da“ din toata inima, mai des decat femeile altor popoare.

Insa ziua nuntii e rareori asa cum o visam, diafana si desprinsa dintr-un basm cu zane, din simplul motiv ca avem tendinta sa scoatem din ecuatie tot restul lumii, in afara de cele doua jumatati. Fara un strop de optimism, exista sansa sa pornesti pe calea casniciei cu o mie de nervi cauzati de soacra, cumnata si toate noile rubedenii, adesea prea putin binevoitoare. Totusi, rochia ta de mireasa minunata, perspectiva unei vieti tihnite alaturi de omul iubit si mugurele unei familii implinite iti dau putere, energie si o stralucire ce te va insoti la inceputul casatoriei si, daca esti printre cele extraordinar de norocoase, ani buni de acum inainte.

Spre deosebire de dragoste, care poate sa fie traita mult si bine la singular, casatoria este o experienta a carei menire este sa fie impartita (la doi – nu mai mult si nici mai putin). Insa cum socoteala din targ nu se potriveste mereu cu cea de acasa, te poti trezi captiva intr-un vis urzit acum multi ani, ce are doar legaturi sporadice cu realitatea. Uneori, casnicia poate sa arate grozav din exterior, dar simti ca lipseste ceva, un tremur indescriptibil, o foame neostoita de a fi iubita cu adevarat si nu doar in ochii lumii. Chiar daca lipsa senzatiei de a ti se raspunde cu dragoste in casnicie este prea rar motiv de divort, mai ales dupa un sfert de secol in care ati impartit bune si rele, te surprinzi uneori ca tanjesti dupa ceva mai mult, mai intens, care sa rascoleasca mrejele unei relatii linistite, durerea surda a singuratatii in doi.

„Azi este aniversarea casatoriei mele si in loc sa ma bucur, sa celebrez, ma simt tot mai trista si mai singura. Poate ca asta este pretul pe care trebuie sa-l platesc pentru ca am facut ceva nechibzuit, pentru ca n-am mai avut rabdare… Poate va intrebati de ce mai stau in casnicia asta daca ma face nefericita. Acelasi lucru ma intreb si eu, zi de zi. Dar ma uit la copilul meu drag si ma intreb daca am eu dreptul de a-i stirbi fericirea, doar pentru ca nu ma simt implinita? Si apoi ma uit la mine si la visele mele facute tandari, la sperantele mele transformate in cenusa, si ma intreb daca am dreptul de a-mi stirbi propria fericire? De ce resort nebun am nevoie ca sa pot fugi din aceasta inchisoare care imi ucide sufletul cate putin in fiecare zi? Ma simt incarcerata in propria mea viata si incerc sa gasesc resursele interioare de a ma lupta pentru o noua judecata, care sa ma elibereze macar datorita unei lungi, nesfarsite perioade de prea buna purtare. Ma simt foarte trista.“ Ioana

 „Stiti cum e ca dupa 25 de ani de casnicie sa-i iei capsorul obosit in poalele oblojitoare? Sa-l mangai pe fruntea ridata de atatea ganduri? Sa te gandesti cu fiecare fibra la binele lui, sa incerci sa-i faci viata mai usoara, sa iei in maini fraiele vietii si sa te lupti cu toata lumea ca sa ii fie lui mai bine, si toate astea fara sa-i rapesti aparentele de conducator suprem al familiei, ca si egoul lui de mascul sa ramana intact? Si in noptile cu luna sa faceti dragoste ca vulcanii, unii, din nefericire, din ce in ce mai putin activi… Si sa primesti in schimb cuvinte auzite de la cunostinte, de El spuse: „Aaa, nevasta-mea e jos-palaria“… Ceea ce e frumos, dar capul meu este degeaba obosit de griji, sufletul meu degeaba si-ar dori un umar puternic, iar eu niciodata nu am auzit sa ma intrebe:  „Ce te doare, micuta mea?“ Ce pacat sa fii puternica… si totusi femeie. Probabil ca asa e sa iubesti.

Aseara m-am dus acasa dupa o zi intreaga de munca pe tocuri si in tinuta business. El statea plapand in pat si l-am intrebat daca a mancat. El imi raspunde: „Putin… Eram prea obosit…“. Eu:  „Sa-ti aduc la pat ceva bun, ai avea pofta?“ El:  „Pai… Daca imi aduci tu…“ El a mancat in liniste, apoi eu, inca imbracata in hainele business, doar fara tocuri, ma intind peste el in pat si-l intreb: „Pe cine iubesti tu cel mai mult din lumea asta, te rog sa-mi spui acum?“ El: (cu greu) „Pe voi, fireste.“(…) Ok, stim cu toate cum e sa iubim, dar stie careva cu adevarat cum e sa fii iubita? Pentru ca eu asta as vrea sa simt o data.

Desi stiu ca n-o sa mai fiu niciodata fata din vis a nimanui. Si pentru asta as putea sa imi scot inima din piept si s-o arunc la caini… Dar nu pot. Imbracam zi de zi tinuta de birou, afisam zambetul atat de profesional, incat nici noi nu ne mai dam seama ca nu e real, si pornim din nou la lupta cu lumea, cu criza, cu timpurile…“ 18tillIdie

Prima iubire se poate intampla oricand, chiar si dupa un serial de despartiri, divorturi, casatorii, pasiuni navalnice. Mihaela Radulescu


Divortul eliberator

Daca in ceea ce priveste casatoria suntem pe primele locuri la nivel mondial, am putea spune ca romancelor le place sa lege casnicii durabile, pentru ca rata de divort din Romania este una dintre cele mai mici din Europa – doar 19,1% dintre casatorii se sfarsesc printr-un divort (spre deosebire de Suedia, unde 54,9% dintre cuplurile casatorite ajung la divort), aceasta perfomanta fiind depasita totusi de Polonia, Grecia, Spania si Italia. In Romania, exista aproape 500.000 de femei divortate, majoritatea avand peste 30 de ani; numarul de barbati divortati este considerabil mai mic, putin peste 318.000.

Dincolo de statistici, casniciile nu sunt niciodata perfecte. De fiecare data, exista cineva care sa aiba senzatia ca ofera mai mult decat primeste, de fiecare data balanta se inclina in favoarea unuia sau a altuia, aducand cu sine sentimente de vinovatie, resentimente sau pur si simplu indiferenta, dupa caz. Succesul unei casnicii inseamna orele de singuratate pe care inveti sa le traiesti, puterea de a trece cu vederea micile sau marile scapari ale persoanei iubite, clipele de bucurie ce sterg sarea lacrimilor inabusite in perna, insa poate veni o ora de singuratate in care alegi sa pleci si in care iti promiti ca nu vei mai privi inapoi. Divortul este resimtit, de cele mai multe ori, ca o eliberare amara dintr-o joc casnic devenit absurd.

„Singurul iubit din liceu mi-a devenit sot. Era destul de intepat la acea vreme, uratel, foarte sigur pe el si cam arogant, mai ales ca a fost crescut intr-o familie condusa dupa principiul „femeia trebuie sa stea la cratita“. Eu eram anosta, destul de stearsa, cumva intr-un con de umbra fata de el. Destul de tarziu, cand a vazut ca am potential, ca ratusca cea urata se transforma intr-o femeie dornica sa faca ceva in viata, care renunta cu placere la aragaz pentru mastere si un job bine platit, care are idei si dorinte, s-a speriat. A simtit probabil ca ii scap printre degete si, in loc sa isi doreasca sa evoluam impreuna, mi-a dat in cap, pe romaneste.

Numai ca nu a reusit sa ma puna la pamant. Azi are un job care trebuia sa fie al meu, la care eu am renuntat pentru el. Are o iubita care poarta blugi franjurati, asa cum purtam si eu, la varsta la care m-a cunoscut el. Uneori, trec amandoi pe langa mine ducand parca pe umeri greutatea pamantului, iar eu le zambesc eleganta, purtand pantofii cu toc inalt pe care el mi-i arunca la gunoi cand ii cumparam… Are in continuare amante, asa cum avea si cand eram casatoriti, pentru ca acest lucru este nativ la el, face parte din personalitatea lui, insa eu am ramas tot singura, asteptand marea iubire care sa ramana a mea.

Colegele care erau miss in liceu sunt azi maritate, la casa lor, au copii. Le vad uneori pe strada, mai mereu cu sotii de brat si le invidiez, pentru ca imi doresc si eu o familie. Unele imi spun ca eu am ramas la fel ca in liceu si ca arat tot ca la 18 ani, doar hainele sunt mai de soi; si ca ma invidiaza pentru asa-zisa mea libertate si pentru viata lipsita de griji pe care li se pare ca as duce-o eu, pentru ca am casa mea, iar ele stau inca cu parintii si copiii, la gramada… Dar ele nu stiu ca, daca as putea sa schimb ceva azi, as schimba intr-o singura clipa aparenta mea libertate, care imi atarna de glezne, pe un sot drag caruia sa ii fac dimineata micul dejun, sa ii calc tricourile, alegandu-l pe cel rosu, nu pe cel albastru, sa ii fac si vreo doi copii pe care sa ii certe el cand ajunge seara acasa, din oras, la o ora mult prea tarzie…“ Danuta

Femeile sunt mai responsabile si renunta la casnicie cu mult mai greu. Mai ales in momentul in care exista copii, femeile iau o asemenea decizie mult mai greu. Camelia Sucu

Necasatoriti, dar impreuna

Uniunea consensuala devine populara si in Romania, la ultimul recensamant existand aproximativ 800.000 de femei si barbati ce au ales sa locuiasca impreuna fara a fi casatoriti. Dintre femeile ce aleg sa traiasca in uniune consensuala, 17% sunt divortate si, dintre acestea, majoritatea au peste 35 de ani. Restul sunt femei care fie nu au fost casatorite niciodata, fie sunt vaduve. O statistica interesanta realizata in randul persoanelor divortate care traiesc in uniune consensuala arata ca majoritatea femeilor divortate ce traiesc in uniune de comun acord au intre 30 si 34 de ani, pe cand cei mai multi barbati divortati care aleg sa locuiasca impreuna cu o femeie fara a o lua de nevasta au intre 45 si 49 de ani.

Daca uniunea consensuala poate incepe ca o „casatorie de proba“, ca un test al reusitei unei relatii sub acelasi acoperis, impartind cheltuielile, sarcinile si oboseala de la sfarsitul zilei de lucru, uneori ea se transforma intr-o lunga asteptare a faimoasei intrebari „Vrei sa fii sotia mea?“. Alteori, dupa o experienta traumatizanta, nu mai visam la rochii albe si verighete lucioase, ci cautam in persoana iubita echilibrul personal, chiar daca nu poarta pecetea primariei. Din randul faimosilor indragostiti ce au ales sa nu-si oficializeze relatia fac parte Johnny Depp (divortat) si Vanessa Paradis (niciodata maritata), care sunt impreuna din 1998, au doi copii, isi impart timpul intre vila de la Hollywood si casa din sudul Frantei si duc o viata de familie implinita. Insa, in viata reala, lucrurile nu par nici pe departe la fel de sclipitoare ca in lumea vedetelor.

 „Am 29 de ani, sunt necasatorita, dar am o relatie de 9 ani. Mi-am dorit de multe ori sa fiu ceruta in casatorie de cel pe care l-am considerat prezentul si viitorul meu. Dupa 3 ani, primii trei ani, de fericire, descoperire, aparenta compatibilitate, am descoperit ca acel om nu e perfect. Dar l-am acceptat, pentru ca nici eu nu sunt perfecta. Am continuat sa insist, sa incerc, chiar daca disparusera dusurile impreuna, faceam sex doar seara, inainte de culcare, pe intuneric, cate cinci minute brutale. Mi-am cumparat desuuri sexy pentru a revigora pasiunea barbatului meu, pentru ca asta am avut timp de 9 ani, atractie si pasiune. M-a respins, ascunzandu-se in spatele unei masti pudibonde. Era prea obosit si trebuia sa se duca la serviciu dimineata. Intre noi, relatiile intime erau foarte rare, la 2-3 luni, insa el se masturba la dus, ceea ce ma durea enorm. Am hotarat sa-mi schimb viata. Mi-am urmat cariera si am revenit in orasul natal, intr-o unitate cu personal majoritar masculin, si ghici ce? M-am schimbat. Am capatat incredere in mine, am inceput sa ma ingrijesc, sa slabesc, sa socializez, sa gandesc, sa dau sfaturi, sa ascult. Am fost admirata, mi s-a spus ca arat bine, ca miros bine. Eu?! Deci sunt barbati care ma gasesc atragatoare? As fi vrut sa-mi fi spus si el, macar o data, aceste cuvinte.

Au trecut 8 ani si 10 luni. A ramas fara serviciu si a avut timp sa gandeasca, sa vada, sa fie gelos. Pana acum, citez, „Nu a avut timp sa vada“. M-am simtit jignita ca omul caruia i-am acordat 9 ani din tineretea mea nu m-a vazut pana acum. Si imi spune din 5 in 5 minute ca ma iubeste, ca nu vede viata fara mine, dar stiti ce? Nu ma impresioneaza. Nu mai vreau eu. Simt ca daca cedez iar, imi voi pierde si farama de respect fata de mine care mi-a ramas. Vreau in schimb sa va intreb, poate dragostea sa reinvie? As putea eu sa mai simt ceva cand fac sex cu el, daca de ani nu mai am orgasm, daca plang de cate ori se intampla pentru ca ma simt ca o prostituata care trebuie sa-si satisfaca clientul, de dragul cutumelor? Am crezut o perioada ca sunt frigida. Am inceput sa dau curs invitatiilor altor barbati, pentru a-mi demonstra mie insami ca nu e asa, si nu era. Imi placea, era frumos. Am descoperit ca ador sa fiu indragostita, dar oare de el mai pot fi?“ Alianvn

Traiul fara iubire e searbad. Vecin cu boala sau cu tristetea fara de leac. Ca si cand, in fapt, nu ai trai. Nu stiu ce rost au relatiile amoroase lipsite de iubire. Si nici n-as vrea sa aflu. Andreea Marin-Banica


Dulcea pasare a singuratatii

In Romania exista 3.886.049 de femei necasatorite si 4.711.355 barbati necasatoriti, dintre care doar 670.058 au peste 30 de ani. Practic, doar 14% dintre barbatii din tara noastra sunt disponibili si au peste 30 de ani. In ceea ce priveste femeile, 3.886.049 sunt necasatorite, dintre care 436.902 au peste 30 de ani. Este aceasta o statistica a independentei asumate, a fericirii?

 „Cateodata, este infiorator sa astepti. Nopti in care singuratatea urla si se izbeste de peretii goi. Parca si patul tanjeste dupa caldura. Frigiderul e mai tot timpul gol, gol, pentru ca oricum nu cumperi decat foarte putina mancare, pentru tine si atat. Sau momentele grele care te lovesc in moalele capului si stii atat de bine ca, in doi, le-ai suporta greutatea istovitoare un pic mai usor. Eternele intoarceri de la serviciu, in care ajungi un robotel – arunci hainele, zaci un pic in fata televizorului, un raid pe internet, daca ai noroc de o seara cu prietenii, bine, daca nu, incerci sa citesti ceva, dar parca nu-ti arde. Pentru ca tanjesti… Tanjesti dupa un zambet admirativ, dupa doua brate puternice in care ai simti ca poti sa treci si de uraganul Katrina, tanjesti dupa o cearta domestica. Visezi la sentimentul de implinire sau te visezi dand iama impreuna cu cineva prin rafturile de la Carrefour sau te visezi spaland un copchil in cadita. Visezi la tot ce vezi, atat si atat de obisnuit si de banal, in jurul tau. Si atunci te intrebi – eu cand? Cand?“ Lara

Da, vreau tandrete, si intelepciune, si inteligenta, si loialitate, si integritate, si senzualitate. Da, e cam lunga lista… Rad eu, dar sunt decisa sa astept. Mai bine mi-e singura decat cu cineva nepotrivit. Daniela Nane


Ce ne face fericite?

Conform statisticilor, cele mai multe romance sunt casatorite si poarta aceeasi verigheta o viata intreaga, fie ca sunt sau nu fericite. Conform povestilor de dragoste pe care le-am adunat cu grija in paginile revistei noastre de citit si iubit, fericirea nu vine neaparat la pachet cu cererea in casatorie, dar nici nu este intotdeauna tainuita de noptile de singuratate, in care ne repetam ca suntem femeile secolului 21, independente si sofisticate, si ca nu avem nevoie de un barbat care sa ne rotunjeasca existenta.

Tot din povestile de mai sus se desprinde un talc repetat de-a lungul istoriei, atat de omenesc, de specific sufletului feminin: adesea ne dorim ceea ce nu avem, visam cu ochii deschisi si tanjim cu toata inima dupa ceea ce alte femei ar da fara sa stea prea mult pe ganduri pentru acele infime momente de glorie pe care noi le ignoram, pe care le consideram atat de firesti si de neinsemnate pana in clipa in care le pierdem. O femeie ce si-a cladit o cariera impresionanta cu pretul fericirii conjugale ar da orice acum, cand isi vede viitorul asigurat, dar bantuit de singuratate, pentru un sot imperfect, care sa intarzie uneori seara si care sa minta prost, dar care sa fie langa ea, sa o priveasca cu dorinta, chiar si rareori, dar mai bine decat niciodata, sot la care femeia casnica, satula de salata de boeuf si zumzetul copiilor ce inlocuiesc cu brio momentele in care ar fi avut timp pentru ea insasi, ar renunta, poate cu inima indoita, pentru iluzia libertatii.


Daca ti-a placut acest articol, citeste si:


Avortul, crima sau emancipare?


Sclavia secolului XXI: Traficul de femei

Agentiile de fotomodele – escrocherie sau cale spre succes?

 

Categorii:
Reportaj

Comentarii

  • Fericirea este o stare interioara! Nimeni nu te poate face fericit, daca nu ai acest lucru in tine! E foarte mult de spus aici…

    Irina decembrie 7, 2011 9:29 pm Răspunde
  • Foarte adevarat.Stau si ma intreb e ce si-ar dori o femeie sigura si fara batai de cap,o cearta conjugala.Ii dau eu una din acelea aparuta din senin si cand nu ai nici un chef de discutii doar pt ca el e obosit sau stresat.da .ne dorim ce nu avem.sunt cupluri ca ale ioanei din care ti ai dori sa evadezi macar pt putin timp si sa indraznesti sa fi fericita si aprciata.sa ai iar fiorii de incput de relatie cand te simti frumoasa si iubita.si-apoi da…te gandesti ca ai un copil minunat care isi adora tatal si ca fericirea ta e sa ii faci pe ei fericiti.nu stiu daca e pacat sa visezi daca e pacat sa fi egoist uneori dar stiu sigur ca e apreciez pe cele care au curaj sa incheie o casnicie doar pt ca nu mai exista pasiune, doar pt ca nu mai primeste ceea ce isi doreste.eu nu as cred avea curaj sa renunt ca sa nu mai sufar si sa imi acord dreptul sa sper ca intr-o zi o sa intalnesc ce-mi doresc.nu cred ca as avea vreodata curaj sa-mi fac puiul sa sufere doar pt ca eu vreau flori si complimente.dar mai stiu ca si daca nu era el as plecat demult si cine stie cum ar fi fost….

    CRISTINA S decembrie 4, 2011 8:09 pm Răspunde
  • \"Mai bine mi-e singura decat cu cineva nepotrivit.\" Daniela Nane – bine spus. Este foarte trist sa nu ai cu cine imparti bucuriile si viata in general, dar si ma trist sa fi singur(a) intr-o relatie, sa plangi dupa el chiar si atunci cand doarme langa tine. Fericirea e pana la urma in noi.

    andres februarie 18, 2010 9:46 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *