Micul Prinț, cartea lui Antoine de Saint-Exupéry, este o poveste care a făcut milioane de copii și de oameni mari din întreaga lume să viseze, să zâmbească, să plângă. Este povestea unui adult care-și întâlnește copilul din sine sub înfățișarea micului prinț.
Citate selectate de Jeni Plosceanu
TAINĂ : În faţa unei taine prea copleşitoare, nici nu mai cutezi să te împotriveşti.
OAMENII : Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată: „Ce sunet are glasul lui? Ce jocuri îi plac mai mult? Face colecţie de fluturi?” Ci întrebă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci ei cred că îl cunosc.
Dacă le spui oamenilor mari: „Am văzut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş…” ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă. Lor trebuie să le spui: „Am văzut o casă care costă o sută de mii de franci”. „Ce frumoasă e!” vor exclama atunci.
MĂRTURIE : Drept mărturie că micul prinţ a existat într-adevăr stă şi faptul că era o fiinţă încântătoare, că râdea şi că-şi dorea o oaie. Când cineva îşi doreşte o oaie, e o mărturie că există.
BASM : Mi-ar fi plăcut şi mie să încep această povestire în felul basmelor. Mi-ar fi plăcut să spun aşa: „A fost odată un mic prinţ, care trăia pe o planetă doar cu puţin mai mare decât el şi care simţea nevoia unui prieten…” Astfel, acelora ce ştiu ce-nseamnă viaţa, totul le-ar fi apărut cu mult mai plin de adevăr.
PRIETENIE : Dacă încerc să-l zugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre.
DESCOPERIRI : Descopeream în fiecare zi câte ceva în legătură cu planeta, cu plecarea, cu călătoria lui. Lucrul acesta se petrecea încetul cu încetul, pe măsură ce-i scăpa întâmplător câte un gând.
DESFĂTARE : O! Prinţ micuţ, descopeream aşa, puţin câte puţin, taina micii şi însinguratei tale vieţi. Timp îndelungat tu n-avuseseşi, ca să te desfeţi, decât farmecul apusurilor de soare.
FLORILE : Florile-s plăpânde. Sunt neştiutoare. Îşi fac şi ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor…
TRUFIE : Ştiu undeva o planetă pe care se află un Domn roşcovan. Care n-a mirosit niciodată o floare. N-a privit niciodată o stea. N-a iubit pe nimeni niciodată. N-a făcut nimic altceva, niciodată, decât socoteli. Şi toată ziua spune ca şi tine: „Eu sunt un om serios!” şi nu mai poate de trufie. Acela însă nu e om, e o ciupercă!
ÎNTREBARE : De milioane de ani, florile-şi făuresc spini. Cu toate acestea, oile, de milioane de ani, mănâncă florile. Şi oare nu e lucru serios, când vrei să înţelegi de ce-şi dau ele atâta osteneală să-şi făurească nişte spini care nu le folosesc la nimic?
DRAGOSTE : Când cineva a îndrăgit o floare cum numai una singură se află între milioanele şi milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le, să fie fericit. „Floarea mea, îşi spune el, e undeva, acolo”… Dar dacă oaia îi mănâncă floarea, pentru el e ca şi cum, dintr-o dată, toate stelele s-ar stinge!
ALINARE : Pe o stea, pe o planetă, pe planeta mea, Pământul, se afla un prinţ micuţ care trebuia alinat!
TĂRÂM : Nu ştiam cum să-l împac, cum să-i mai intru în voie… Într-atât de tainic e tărâmul lacrimii.
GĂTEALĂ : Floarea, dornică a fi cât mai frumoasă, nu mai isprăvea, la adăpostul încăperii sale verzi, cu pregătirile. Îşi alegea culorile cu grijă. Se îmbrăca pe îndelete, potrivindu-şi petalele una câte una.
DUIOȘIE : Nu trebuie să-ţi pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le priveşti şi să le miroşi. Floarea mea înmiresma planeta, însă eu n-am ştiut să mă bucur de lucrul acesta.
VULCANII : De bună seamă, noi, cei de pe Pământ, suntem mult prea mărunţi pentru a ne curăţa vulcanii. De aceea ne şi pricinuiesc o mulţime de neajunsuri.
NOSTALGIE : Deoarece credea că nu se va întoarce niciodată. Toate acele treburi obişnuite i se părură însă, în dimineaţa aceea, nespus de dragi. Iar pe când stropea, pentru cea din urmă oară, floarea, şi se pregătea să o pună la adăpost sub clopotu-i de sticlă, se pomeni că-i vine-a plânge.
DESPĂRȚIRE : Am fost o proastă, îi zise ea în cele din urmă. Îţi cer iertare. Caută să fii fericit.
ÎNȚELEPCIUNE : Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe raţiune.
PORUNCA : Vei avea şi-un asfinţit de soare. Voi da această poruncă. Dar cunoscând legile ocârmuirii, voi aştepta până când împrejurările vor fi prielnice.
JUSTIȚIE : A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti cu-adevărat un înţelept.
LAMPAGIUL: „ Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se mai nască o stea sau o floare. Când îşi stinge felinarul, îşi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat folositoare de vreme ce-i frumoasă.”
PLANETA PĂMÂNT : Ca să vă puteţi face o părere despre întinderea Pământului, am să vă spun că, înainte de născocirea luminii electrice, trebuia întreţinută acolo, pe întreg cuprinsul celor şase continente ale sale, o adevărată armată de patru sute şaizeci şi două de mii cinci sute unsprezece lampagii. Dacă te uitai la el ceva de mai departe, aveai în faţa ochilor o privelişte încântătoare. Mişcările acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet de operă. Venea mai întâi rândul lampagiilor din Noua Zeelandă şi din Australia. Apoi, după ce-şi aprindeau felinarele, aceştia plecau la culcare. Intrau atunci în dans, la rândul lor, lampagiii din China si Siberia. Apoi şi ei se furişau pe nesimţite în culise. Atunci venea rândul lampagiilor din Rusia şi din Indii. Apoi, al celor din Africa şi Europa. Apoi, al celor din America de Sud. Apoi, al celor din America de Nord. Şi niciodată nu stricau rânduiala intrării lor în scenă. Era măreţ!
STEA : Mă întreb, dacă nu cumva stelele sunt luminate numai pentru ca astfel fiecare, cândva, să poată găsi propria lui stea.
ÎMBLÂNZIRE : Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora.
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!
RITURI : Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Şi cu cât va trece timpul, cu-atât mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă va cuprinde un frământ şi o nelinişte: voi descoperi cât preţuieşte fericirea! Dar dacă vii la voia întâmplării, niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul.
RĂSPUNDERE : Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor, spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
– Numai timpul împărţit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă.
– Numai timpul împărţit cu floarea mea… făcu micul prinţ, ca să ţină minte.
– Oamenii au dat uitării adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
– Eu sunt răspunzător de floarea mea… spuse după dânsa micul prinţ, ca să ţină minte.
FARMEC : Fie că e vorba despre o casă, fie despre stele sau pustiu, ceea ce le dă frumuseţe rămâne nevăzut.
GÂND : Ceea ce mă înduioşează atât de mult la acest prinţ adormit e credinţa lui faţă de o floare, e icoana unei flori ce străluceşte înlăuntru-i, ca flacăra-ntr-o lampă, chiar şi atunci când doarme… Şi bănuiam în el o gingăşie şi mai mare. Trebuie să ocrotim cu grijă lămpile: orice adiere e în stare să le stingă…
SĂRBĂTOARE : Apa aceasta era cu totul altceva decât o hrană oarecare. Se născuse din drumul străbătut sub stele, din cântecul scripetelui, din truda braţelor mele. Era precum un dar de bună pentru suflet. Tot astfel, pe vremea când eram copil, lumina pomului de Crăciun, melodia liturghiei de la miezul nopţii şi duioşia zâmbetelor alcătuiau întreaga strălucire a darului ce-l primisem.
CĂUTARE : Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauţi!
DRAG : Dacă te-ai îndrăgostit de-o floare, care se găseşte pe o stea, ţi-e drag, noaptea, să te uiţi pe cer. Toate stele sunt înflorite.
STELELE : Stelele nu sunt la fel pentru toţi oamenii. Pentru unii, cei care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alţii, sunt numai nişte luminițe. Savanţii văd în ele doar probleme. Pentru businessmanul meu, erau bucăţi de aur. Însă toate stelele acestea nu au grai… Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul…
Noaptea, când te vei uita pe cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre ele, fiindcă pe una dintre ele voi râde, atunci va fi pentru tine ca şi când ar râde toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care ştiu să râdă!
DUREREA : Iar după ce-ţi va fi trecut durerea (durerea întotdeauna trece), vei fi fericit că m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Îţi va fi dor să râdem împreună.
