CRISTINA STĂNCIULESCU: Da, ne tutuiam, mi-a cerut să îi spun pe nume.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi cum îi spuneai?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Octav. L-am întrebat: „Cum îţi spune toată lumea?” „Tavi sau Octavian”, mi-a zis el… „Eu am să îţi spun Octav”, am decis.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum a fost când v-ați văzut?
CRISTINA STĂNCIULESCU: El mi s-a descris așa: „mă vei recunoaște, eu sunt bătrân și chel.” (râde)… Mi-a dat și un loc de întâlnire: în față la Ateneu, de-o parte sau alta a statuii lui Eminescu, într-o duminică după amiază (!) A fost în maniera tipică a lui Octav. Duminică la prânz, toamna, în faţă la Ateneu, erau sute de persoane, sute. Mai întâi, am văzut un domn în dreapta statuii, pe o bancă şi m-am aşezat lângă el şi am zis că, dacă e el, mă recunoaşte. Şi el a pus, aşa, mâna pe mine, şi atunci mi-am dat seama repede că nu e Paler. Mi-am rotit ochii din nou și vizavi, peste alee, am văzut un domn care semăna cu descrierea făcută şi m-am dus spre el. Iar el m-a întrebat: „Cristina?”… Şi s-a ridicat şi am început să mergem împreună. Şi am mers pe toate bulevardele din centrul Bucureştiului, zece ore, timp în care am vorbit despre toate cărţile din lume, despre toate poveştile din lume, despre tot ce trăia el în Bucureşti, despre mine, despre el, Dumnezeu ştie despre ce… Când am plecat acasă, am luat trenul, simțeam că s-a întâmplat ceva incredibil. Şi am rămas în această legătură, literară, ca să zic aşa…
Marea Dragoste/revistatango.ro: De ce doar literară?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Pentru că el mi-a spus la un moment dat, după o vreme: „urăsc bărbaţii bătrâni, care se leagă de femei tinere. Mă simt ca un Romeo bătrân care vrea o Julieta tânără. Eu nu vreau să trăiesc asta, şi nici ţie nu vreau să îţi fac așa ceva”. Şi a mai spus: „Dacă am trăi atemporal şi am avea o cameră pe Lună, acolo ne-am întâlni, dar în viaţa reală nu se va întâmpla asta niciodată! Vei rămâne o femeie pe care o iubesc şi pe care o voi iubi mereu, dar nu vreau să avem o relaţie de bărbat-femeie, vreau să avem o relaţie de dincolo de realitate, o relaţie prin cărţi.”
Marea Dragoste/revistatango.ro: Și ai acceptat acest refuz?! Eu recunosc că nu aș fi acceptat, în tinerețe…
CRISTINA STĂNCIULESCU: Nu am avut de ales. Am suferit enorm şi mulţi ani, foarte mulţi ani, nu am înţeles de ce a făcut asta, dar i-am respectat decizia. Nu am înţeles de ce atâta duritate, de ce atâta hotărâre din asta atât de răvăşitoare şi atât de puternică. Oricum omul acesta mi-a rămas în minte și mulţi ani, cred că măcar vreo zece, înainte să adorm, în fiecare seară, spuneam (ajunsese un reflex) în gând doar „Octav”. Atât.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum a continuat relația?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Mă întâlneam cu el o dată pe lună… Veneam cu trenul, făceam trei ore de la Piteşti, iar el îmi aducea cărţi, pe care trebuia să i le restitui luna următoare cu comentariile mele, pe care mi le corecta cu roşu. M-a învăţat enorm în perioada aia. M-a învăţat că „a gândi corect” e mai dificil decât „a gândi bine”. M-a învăţat cum să înţeleg oamenii. M-a învăţat cine sunt eu. M-a învăţat să descopăr ce vreau eu să fac. M-a învăţat foarte multe lucruri despre mine… Mă plimba cu barca prin parcul Carol şi îmi recita poeme în latină… Îmi spunea că iubeşte vara atât de mult, încât ar vrea fie o şopârlă care să zacă la soare pe pietrele de lângă lac…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Iar după ce ai venit în București, la facultate?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Am venit studentă la Chimie, am renunțat la Medicină, pentru că, din trei examene, două erau aceleași la admiterea la Chimie.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi ce s-a întâmplat cu relaţia asta?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Am mers mai departe, eu am devenit studentă și am continuat să ne vedem. Câteodată avea nevoie de bani, căci era interzis în perioada aia – iar eu vindeam cafea în cămin vrând să îl ajut, dar el a zis: „Nu, nu vreau să faci asta pentru mine!” Eu am insistat mult, iar el mi-a spus: „Nu-i nevoie să faci nimic pentru mine, totul e în regulă!” Și nu i-a luat… Iar în decembrie ’89 m-a sunat şi mi-a zis: „Ţi-am dat telefon să îţi spun că te iubesc. Este primul telefon pe care îl dau ca om liber!” Şi asta mi s-a părut chiar extraordinar…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Soţia lui trăia atunci sau murise ?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Soţia lui trăia, dar nu erau împreună. Erau căsătoriţi, locuiau în casa din Eroilor, erau prieteni, dar relaţia lor nu mai exista, între ei nu mai era nimic. Decât un copil, pe care îl iubeau amândoi, pe Alexandru, pe care eu nu l-am cunoscut niciodată. L-am văzut la înmormântarea lui Octav și apoi l-am sunat, la un moment dat, să îl întreb dacă nu cumva, întâmplător, a găsit nişte scrisori, vreo 500 de scrisori, de la una, Cristina Pascu… Le voiam înapoi. A fost destul de dur şi mi-a zis să nu îl mai sun niciodată, că nu ştie nimic, nu vrea să ştie nimic…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum s-a terminat relația?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Eu, mândră fiind de această relaţie, am povestit unele lucruri despre ea… Am vorbit unor prieteni despre faptul că îl cunosc şi că învăţ de la el, iar ei cunoşteau o profesoară de desen din Piteşti, una foarte tare, renumită, artistă locală, și au povestit la rândul lor… Când ea a auzit că sunt cu Octav într-o relaţie, neştiind natura relaţiei, a presupus-o şi i-a scris o scrisoare jignitoare. Atunci el, ca orice Rac sensibil, s-a dat înapoi şi a zis: „nu mai vreau să ne vedem!” L-a jignit foarte tare acea scrisoare. Atunci n-am înţeles de ce femeia aceea a scris-o, abia mai târziu am aflat că ea de fapt îl iubise în tinereţe şi nu fusese nimic între ei, iar acum era geloasă pe mine… După aceea mai vorbeam la telefon, îl mai întrebam despre cărţi, îl mai întrebam despre cum să judec lucrurile, dar se stinsese cumva ceea ce era între noi… Știi cum e, când cineva nu poate să mai facă diferenţa între pasiune şi celelalte poveşti frumoase care pot exista într-o relaţie, e o magie care se duce, e ceva ce nu se mai poate recupera. Eu l-am urmărit în continuare, l-am avut și invitat la emisiuni, dar îmi era teamă să mai deschid subiectul. I-am explicat atunci ce s-a întâmplat în Piteşti, ce a fost cu acea scrisoare, dar el avea o problemă cu vârsta, iar scrisoarea l-a jignit în legătură cu vârsta lui şi vârsta mea. Femeia aceea nu știa că noi nu aveam decât o relaţie în zona cuvintelor, în zona poveştilor, a cărţilor… Şi probabil că eu iubeam atât de mult lumea asta pe care el mi-a deschis-o prin cărţi, încât l-am asociat cu această lume. Fiind el furnizorul de poveşti, pe el l-am încărcat cu toată frumuseţea lumii ale cărei porți el mi le deschisese. Poate în realitate nici nu era aşa… Poate a fost doar o iubire de fată tânără… Nici nu mai ştiu…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Da, dar el pe tine te-a iubit pentru tot ceea ce erai tu! Tu nu îi deschideai lui lumi de poveşti şi de cărţi, nu îl învăţai nimic, erai doar tu cu frumuseţea sufletului tău şi a tinereţii tale…
CRISTINA STĂNCIULESCU: Poate asta l-a și speriat şi l-a îndepărtat, nu ştiu, nu pot să îmi explic. Eram într-o dimensiune paralelă cu viaţa lui din realitate. Eu eram o cometă care mai trecea din când în când, frumoasă. El o aprecia, o iubea, dar nu o oprea… I-am scris ceva despre Eugene Ionesco, la un moment dat, şi el m-a întrebat într-o zi dacă poate să folosească nişte idei din scrisorile mele în textele sale. Îţi dai seama că pentru mine asta a însemnat tot. Pe urmă lucrurile au început să se dilueze. S-a implicat mult în comentariul politic, era furios pe Iliescu, apoi pe Băsescu sau cine a mai fost… Şi l-au acaparat, şi toată furia aia pe care o avea în el, după aia am văzut-o, furia legată de vârstă, de trecerea timpului, de Dumnezeu, de toate, s-a concentrat pe zona politică, a făcut chiar un accident vascular într-o emisiune. Nu ştia să despartă apele…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Când a murit, cum ai primit vestea?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Am plâns…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum ai aflat, îţi aminteşti ?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Nu, nu îmi amintesc exact. Cred că din media am aflat, nu mai ştiu, mi-am spus: ştiam că se va întâmpla asta, mă pregătisem demult pentru asta, mental. Și mi-am reamintit tot ce am trăit şi am luat tot ce a fost frumos. M-a marcat foarte mult omul ăsta pe mine, foarte mult!
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cred, ne-a marcat pe noi, cei care nu l-am întâlnit decât în cărți… Cum ți-ai revenit, cum a mers viața ta mai departe, cum a venit iar dragostea?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Cât timp ai la dispoziție?! (râde) În anii aceia când am stat acasă şi am dat la Medicină, până să îl cunosc pe Octav, am cunoscut un băiat, pe Mihail. M-am dus la un Revelion și acolo am văzut un tânăr frumos, interesant care m-a văzut şi el pe mine. M-a invitat la dans la 11 noaptea şi să ne-am mai despărţit la 5 dimineaţa. Ne-am îndrăgostit fulgerător. Şi am început să ne iubim foarte tare, iubire din aia de liceu, de adolescență… Relaţiile pe vremea lui Ceauşescu erau foarte delicate, adică ideea de apropiere sau de sex nici nu exista, era ceva din categoria: „Mamă, ai grijă ce faci, că s-ar putea – Doamne fereşte! să rămâi însărcinată”. Însărcinatul era întotdeauna legat de „Doamne fereşte!”. Copiii erau o pedeapsă, erau un fapt cumplit, pentru că te opreau din lucruri, pentru că te opreau din viaţă, lumea te ostraciza dacă făceai copii și nu erai căsătorită şi aşa am crescut şi atunci, în afară de un sărut şi o ţinere de mână, nu mai exista altceva. Noi ne-am îndrăgostit fulgerător, dar când am plecat eu la facultate, ne-am despărţit şi am crezut că e un capitol încheiat. Intrase şi Octav în viața mea, iar el rămânea cumva în spate, credeam că asta a fost.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Și ai rămas în București și Mihail la Pitești!
CRISTINA STĂNCIULESCU: Da, dar Mihail a venit și el apoi în Bucureşti, mult mai târziu, după această poveste. Și un prieten comun i-a spus: vezi că Cristina e la Radio Total, şi o poţi găsi acolo, dacă te mai pasionează subiectul. El a ascultat radioul, m-a sunat şi ne-am întâlnit, am reluat cumva relaţia, dar a fost o relaţie de scurtă durată, nu mai ţin minte de ce, dar cred că eu nu prea stăteam pe acasă, eram tot timpul în radio, nu mă interesa nimic. După aceea el a mai încercat să revină în viaţa mea şi iar am fost împreună o vreme. Ţin minte din toată această perioadă, că era singurul om care mă făcea să râd şi care îmi dădea un fel de echilibru. Şi la un moment dat, când aveam eu 32 de ani (eram în 1999) m-am uitat odată în oglindă şi am zis: ce am eu de gând să fac cu viaţa mea? Eu nu sunt asta! Făceam emisiuni de noapte, de zi, de dimineaţă, eram tot timpul în radio, noaptea mergeam în Club A, dimineaţa eram în Regie, seara eram nu ştiu pe unde, nu stăteam niciodată într-un pat, să dorm şi eu ca un om normal, sănătos la minte, dădeam examene, mă duceam la facultăţi, aveam două sesiuni, la Litere (intrasem între timp și acolo) și la Chimie, trăiam într-o devălmăşie totală. Și, la un moment dat, m-am oprit şi mi-am zis: „Trebuie să fac ceva! Să mă liniştesc!” Şi atunci el a apărut din nou şi mi-a zis: „Uite, eu mă tot chinui să îmi demonstrez că tu nu eşti femeia vieţii mele, dar trebuie să îţi spun că tu eşti femeia vieţii mele!”
Marea Dragoste/revistatango.ro: Și tu cum ai răspuns?
