CRISTINA STĂNCIULESCU: Eu, ca orice om care lucrează în presă (râde) i-am dat un deadline şi i-am zis: „dacă până în prima duminică a lui 2000 nu te hotărăşti ce vrei să facem, eu propun să rămânem doar prieteni”… Şi în prima duminică a lui 2000 a venit la ora 4 cu două valize şi nu a mai plecat niciodată. Ne-am căsătorit şi suntem împreună de 17 ani, avem un copil şi ne iubim mai mult decât pot să îţi explic… A fost o relaţie care a crescut. Noi nu ne-am gândit prea mult dacă ne iubim sau dacă ar trebui să facem nişte gesturi pentru a fi împreună, pentru că noi am fost meant to be. Oricât ne-am îndepărtat, oricât ne-am abandonat, şi el pe mine, şi eu pe el, viaţa, într-un fel, ne-a tot intersectat drumurile, până când am fost împreună.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi eşti măritată şi acum cu el, deci eşti măritată cu primul tău iubit?!
CRISTINA STĂNCIULESCU: Da!
Marea Dragoste/revistatango.ro: Incredibil! Dar porţi numele primului soț…
CRISTINA STĂNCIULESCU: Asta e altă poveste… Da, a existat și un prim soț, Stănciulescu, pentru vreo 10 luni… Port numele lui public, pentru că în acte sunt Seidner. Mi l-am luat, cel de Stănciulescu, fiindcă la Radio Total eram o vreme două Cristine Pascu și trebuia să facă una diferența. Și am făcut-o eu. Seidner, numele pe care îl am în acte e un nume pe care nu îl poate pronunţa nimeni, pentru că Mihail e sas, din Cluj, are nume de neamţ şi în sudul ţării nu îl spune nimeni corect. Și decât să îmi spună toată lumea Zaibăr, Șnaidăr, sau mai știu eu cum, am rămas Stănciulescu, pentru că în presă oricum am început aşa.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Când v-ați căsătorit, cum a fost?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Ne-am căsătorit la Bruxelles, la ambasada României de acolo, pentru că sora lui este plecată din țară și pentru că ea și soțul ei locuiau acolo, ne-am dus în Belgia să ne căsătorim, ca să fie şi ei de faţă.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi au mers bine lucrurile, după ce v-aţi căsătorit ?
CRISTINA STĂNCIULESCU: A mers natural. Eu simțeam că pe fiecare dintre noi ne mână o forță de la spate… Dumnezeu ne-a luat şi ne-a pus împreună şi a zis: voi aşa trebuie să staţi! Noi tot refuzam ideea asta… După ce ne-am căsătorit ne-a întrebat bunicul meu care era preot călugăr la Mănăstirea Curtea de Argeş: „V-aţi căsătorit?”„Da, ne-am căsătorit!”, am zis eu. „La ce biserică?” „Nu la biserică, ne-am căsătorit la Bruxelles.” „Deci nu v-aţi căsătorit, din punctul meu de vedere. Veniți la mine când vă căsătoriți!”, a zis bunicul… Și asta mi-a rămas în minte, dar noi nu puneam preț pe chestia asta. Am plecat în luna de miere şi am avut un vis foarte straniu, şi acest vis mi-a ţinut viaţa, fiindcă era venit de dincolo de mine. Mă plimbam pe străzile unui oraş cam ca Braşovul şi am ajuns în faţa unei biserici care semăna cu Biserica Neagră, afumată de vreme, dar nu cu energie negativă, ci cu o energie foarte puternică. Și am intrat în ea şi undeva în dreapta erau nişte scări. Am urcat şi am ajuns în podul bisericii şi acolo un bătrân care avea părul foarte bogat, alb, cu barbă, îmbrăcat în negru, dar nu ca un preot, mai mult ca un lucrător, era înconjurat de multe cutii şi cufere. Și s-a uitat la mine destul de sever și din cap mi-a arătat direcţia: du-te acolo! Și m-am dus „acolo” şi dintr-un maldăr de mii cutii am ales una şi când am deschis-o, înăuntru erau două verighete cu numele noastre pe ele. Abia după mulţi ani, mi-am dat seama că era un mesaj: nu mai face pe deşteapta, ăsta e omul cu care vei face casă, ăsta e omul tău, iar tu, aşa zurlie cum ești tu, ești femeia lui! Şi am înţeles ceva din această căsnicie şi înțeleg asta până în ziua de astăzi. Iubirea noastră în timp a crescut, la noi a fost o căsnicie în care ne-am descoperit, ne-am iubit şi ne-am înţeles în fiecare zi mai mult decât în ziua anterioară. Şi am devenit unul mai bun datorită celuilalt. Exact cum spunea părintele Galeriu, în căsnicie îl faci pe celălalt scară pentru a fi mai bun. Căsnicia asta este de fapt o treaptă a celuilalt către mai sus.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Şi copilul când a venit?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Copilul a apărut în 2006. Bunicul meu a murit în 2005. Și când a murit el, am rămas eu însărcinată. A înverzit un fir de busuiosc ofilit dintr-un pahar cu aghiazmă. În ziua în care i-am spus soţului meu că sunt însărcinată el a zis: „acum îmi explic”… În paharul cu aghiazmă, busuiocul ăla înverzise deodată în sute de frunzuliţe verzi, care au inundat paharul. Am luat busuiocul şi l-am pus într-un ghiveci şi a rezistat așa, verde, ani de zile… Iar cumnata mea a rămas și ea însărcinată în acelaşi timp. Și eu, şi fratele meu avem băieţi de aceeaşi vârstă…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ce nume i-ai pus băiatului tău?
CRISTINA STĂNCIULESCU: Bunicul era Teodosie, se numise Traian, dar ca nume de călugăr a fost Teodosie. Eu am vrut toată sarcina mea să îl numesc pe copil Vladimir, dar, cu o zi înainte să nasc, când eram în spital, a venit Mihail la mine şi mi-a spus: „Cristina, ştii că m-am gândit că ar trebui să îi punem numele Theodor. Odată pentru că este un cadou din partea lui Dumnezeu şi, pe de altă parte, pentru că îl pomenim în felul ăsta pe bunicul tău. Şi atunci eu, care sunt încăpăţânată și spun tot timpul „Nu”, am zis, neașteptat de cuminte: „cred că e cea mai bună idee!”
