
Nichita Stănescu – Colindă de inimă
de revistatango.ro Marea DragosteVoi colinda cu inima mea mergând prin zăpadă, mâna mea în cinci colțuri ca o stea începe cuvinte să vadă. Brațul meu, o coadă de cometă; umărul ..
Voi colinda cu inima mea mergând prin zăpadă, mâna mea în cinci colțuri ca o stea începe cuvinte să vadă. Brațul meu, o coadă de cometă; umărul ..
Ca să ne-ntâlnim noi doi acum, stelele-au făcut atâta drum, şi-a fost soare-n lume, şi-au fost ploi, cer rotund şi lanuri pentru noi… Doamne, ..
Aveai părul lung pînă la cer Atîrnai de dînsul pe pămînt Mă gîndeam să-ți mîngîi trupul sfînt Sînii cu sfială să ți-i cer
Am încălcat toate cele zece porunci. Asta am realizat de curând. Până să-mi contabilizez nemerniciile, eram convinsă că am încălcat numai vreo ..
Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară, Afară din cetate către păduri, oriunde, Să facem carnea noastră bolnavă să tresară De ceea ce într-însa ..
Veacul ne-a ales prost. Psihiatria nu recunoaşte, deocamdată, actele antisociale şi iraţionale pe care le faci din dragoste. Ca atare, nu primeşti ..
În anii de şcoală, am fost refractară la orice dojană care începea cu arătătorul înfipt în aer: „pe vremea mea”… Exigenţele alor mei mă plasau, ..
Ipocrizia unora m-a adus în starea de a le citi jurnalele pe ascuns, fiindcă nu mai puteam birui altfel senzația că ei sunt fără cusur, iar eu am atâtea ..
Primul lucru pe care l-am învățat, când am ajuns în Canada în calitate de imigrant, a fost că e foarte important să ai studii înalte. Dar și că e la fel de important ..
In dragoste totul s-a cam scris / Si de mana si de tipar.[...]
Ea își dorea un cămin, el… El își dorea – pentru început – o casă şi o mașină. Apoi, şi-a propus să aibă mai multe mașini și o afacere, ..