
Teste de fertilitate feminină și masculină de la BARZA
de revistatango.ro Marea DragosteȘtiați că, potrivit statisticilor, doar 20% dintre cuplurile care au raporturi sexule neprotejate vor concepe un copil într-o luna, iar 85% dintre ..
Societatea Română de Dermatologie continuă demersul de conștientizare și informare asupra psoriazisului în cadrul campaniei „PSO, dincolo de piele ..
Hotpod Yoga s-a lansat inițial în 2015 după ce Anca, una din fondatoarele HPY București, a mers la o clasă în Londra și imediat s-a îndrăgostit ..
Sloganul lor este unul memorabil și li se potrivește de minune: Ești așa cum zâmbești. Iar dacă ajungi la Identis, chiar o să-ți regăsești ..
Servier, primul grup farmaceutic independent din Franța, anunță lansarea primei sale creme premium – Cedraflon. Aceasta combină principiile de ultimă ..
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), United Nations Populations Fund (UNFPA) și multe ..
Boala Parkinson, cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvență din țara noastră, are un impact major asupra calității vieții ..
Bolile reumatice şi musculo-scheletale reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică, afectând aproximativ 1,7 miliarde de persoane la nivel ..
“Nutriṭia femeii în diferitele etape ale vieții ei este o știință în sine și ar trebui studiată cu toată seriozitatea, pentru că de buna ..
Ce poate fi mai frumos decât să dai mai departe către lume ștafeta propriei credințe în frumusețe și în sănătate? Ce altă dovadă mai bună ..
Dacă ai decis ca în noul an să ai un stil de viață sănătos, cu o alimentație echilibrată, să faci mai multă mișcare și să gândești pozitiv, ..
Asociaţia de Luptă Împotriva Bolii Parkinson, în parteneriat cu AbbVie și Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Nottara”, lansează ..
Vineri, 17 noiembrie 2017, a avut loc a cincea ediție a CSR4WOMEN by AVON, singurul eveniment din România dedicat cauzelor sociale pentru femei. Conferința ..
În prezent, sănătatea este pe primul loc în topul lucrurilor care îi îngrijorează pe români, înaintea unor subiecte precum siguranța locului ..
În luna noiembrie, luna fibromului uterin, se aniversează cinci ani de la lansarea unei noi metode terapeutice, o soluție conservativă de management ..
Mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos! SETS” inițiată de Fundația PRAIS în anul 2011, continuă pentru următorii 3 ani, în calitate ..
Adeseori ne plângem că timpul nostru este limitat, că nu mai avem timp pentru familie, să ne bucurăm de viaţă, nu mai avem timp să facem sport, ..
Unul dintre cele mai revolutionare teste nutrigenetice si de screening, care determina atat necesarul de nutrienti specific fiecarui individ, cat si riscul ..
Mirela Retegan nu știe să lucreze la nivel mic. Face turnee cu sute de mii de spectatori, are milioane de fani, face conferințe pentru mii de părinți ..
Cu Liv.52 DS de la Himalaya Herbal Healthcare Romania ai parte de Hepatoprotecția cu dublă putere Esențial pentru buna funcționare a organismului ..
Dr. Marinela Bănică este Specialistă în Ortodonţie Linguală şi are o experienţă clinică acumulată pe parcursul a doi ani într-una din cele ..