Lux Garden Azuga, poveste de iubire între munți
de Alice Năstase BuciutaPentru toți cei care credeau, la fel ca mine, că Azuga, cea mai nordică stațiune a județului Prahova, înseamnă doar un tiv de case de-o parte și de alta ..
Pentru toți cei care credeau, la fel ca mine, că Azuga, cea mai nordică stațiune a județului Prahova, înseamnă doar un tiv de case de-o parte și de alta ..
Despre turism făcut nu doar cu pricepere, ci și cu suflet și despre valoarea umană în orice profesie care devine pasiune am vorbit cu Roxana Păun, ..
Folosind experiența sa de lucru în turism de peste 25 de ani, Ion Antonescu a fondat, după Revoluție, Marshal Turism, pe care a și condus-o până ..
Momentul cererii în căsătorie este unul extrem de special în viaţa fiecărui om. Din clipa în care spui “Da”, începi să îţi dedici ..
Casa de (incercat de) facut copii nu e acasa. Dupa ani de zile in care cearsaful domestic e mai familiar decat propriile visuri, simtim nevoia sa ne stramutam ..
Intr-o vreme, era moda sa construiesti hoteluri pentru familii. Edificii turistice opulente adaposteau pe mama, pe tata, p-ala mare, p-ala micu’ si p-ala ..
Turistii care isi petrec sarbatorile pe Valea Prahovei sau in Brasov se pot bucura de sauna, plimbari cu sanii, pot participa la taierea porcului sau merge ..
O familie de romani cu doi copii a platit 90.000 de euro pentru a-si petrece revelionul intr-un resort de lux in Bahamas, cel mai mare pret achitat vreodata ..
Cantaretul britanic Robbie Williams a marturisit ca a facut o pasiune pentru Mila Kunis si a spus ca ar fi dispus sa o duca pe actrita americana "la cel mai apropiat ..
Actrita Milla Jovovich a marturisit ca a furat un set de ceai aproape intreg dintr-un hotel din Londra, insa crede ca acesta s-a spart pentru ca si l-a insusit ..
Caut de multi ani locuri de vacanta in care sa ne simtim bine si noi, un cuplu de parinti indragostiti si obositi de atata alergatura, si cei trei copii ..
The Bulgari Hotel & Residences, un hotel de lux londonez, va dona 10% din incasarile obtinute de cinematograful sau in favoarea asociatiei Cinema and Television ..
Actorul John Travolta a fost dat in judecata de un maseur a carui identitate nu a fost dezvaluita, care sustine ca starul american l-a agresat sexual in timpul ..
Dupa o noapte de nesomn si 8 ani de la nasterea primului meu copil, de cand nu am mai vrut sa ma descatusez de griji si dor, sa plec niciunde fara minunile ..
Apelul pe care un barbat l-a facut din camera 434 a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles, in ziua mortii lui Whitney Houston, a fost publicat, ieri, ..
Caldura innabusitoare a verii ne indeamna sa parasim, pentru cateva zile, aglomeratia orasului si sa pasim prin locuri necunoscute, pline de magie si istorie, ..
Departe de mari involburate si de munti coplesitori, Ungaria si-a construit propriul paradis terestru. Campia Maghiara a adunat tot soarele si tot albastrul ..