Mihai Razvan Ungureanu: Am plans atunci cand mi-am tinut pentru prima data copilul in brate!

Consider ca as fi putut face mult mai multe in 44 de ani

Eveline Pauna: Aveti 44 de ani. Cum ii simtiti?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Fizic, inca nu ii simt, dar ca experienta, cu mult peste ceea ce arata cele doua cifre. S-au intamplat multe in ultimii 20 de ani…
E.P.: CV-ul dvs numara pagini cat pentru o lucrare de licenta. L-am studiat si chiar ma intrebam, atunci cand va prezentati C.V.-ul undeva, cate pagini are cel oficial?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Putine. La urma urmei, ceea ce se strange in spatele a aproape 20 de ani de activitate academica si 14 ani de activitate administrativa poate fi descris si in 10 randuri.
E.P.: Dar modestia de unde o mosteniti?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Asa mi-e firea si consider ca as fi putut face mult mai multe in cei 44 de ani. Nu am de ce sa ma incant pe mine insumi…
E.P.: Tatal dvs, Stefan Ungureanu a fost un model pentru dvs, in primii ani? Stiu ca a fost profesor la Universitatea din Iasi, viceprimar al orasului, apoi director la Agentia Locala de Consevare a Energiei…functii foarte importante…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Tatal meu a absolvit Electrotehnica la Iasi si apoi a intrat in invatamant, la Universitatea Politehnica Gheorghe Asachi, la Facultatea de Chimie Industriala, el fiind unul dintre primii profesori universitari romani care s-au ocupat de automatizarea proceselor chimice si de cibernetica, de programare, in general. Profesor la Politehnica pentru aproape 40 de ani, un om foarte decent. Ma bucur ca am cei doi parinti pe care ii iubesc nu numai pentru faptul ca sunt parintii mei, ci si pentru ceea ce au reusit sa faca in viata. Mama a terminat Facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi, a ramas in cadrul Universitatii, la rectorat, pentru toata durata de viata activa. Am doi parinti care sunt reprezentativi pentru orasul meu natal.

Am castigat un premiu la festivalul national Cantarea Romaniei

E.P.: Doi parinti model pe care i-ati cam necajit in clasa a XII-a, cand aveati ca pasiune muzica rock. Am gasit o declaratie de-a dvs: „La primul concert pe care l-am dat (25 oct. 1986), mama s-a speriat, era un rock destul de zgomotos, care a reusit sa ridice o sala de 1.000 de oameni in picioare. A sunat foarte bine, era ritmat, apoi ne-au cautat cei de la Radio National pentru ca deveniseram interesanti. Eram in clasa a XII-a, anul bac-ului si al admiterii. Eram entuziasmat, dar parintilor le-am dat batai de cap cu pasiunea mea si-mi pare rau”…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Da, mama nu a trecut bine peste momentul acela, recunosc. Dar au fost cativa ani frumosi. Impreuna cu trei colegi de generatie am inchegat o trupa care se orientase catre un fel de rock progresiv, ritmat, cantabile, bine construit muzical si destul de profesionist, la nivelul varstei de atunci si a capacitatii tehnologice de atunci. Au fost multi cei care ne-au sustinut, nu doar colegii de liceu si de oameni care au considerat ca in peisajul tanar al orasului era loc pentru o trupa care sa-si faca un nume. Am castigat un premiu la festivalul national „Cantarea Romaniei”.
E.P.: Ati terminat liceul ca sef de promotie…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Intr-adevar. In clasa a XII-a gandul mergea si spre muzica si spre facultate.
E.P.: Dar Cum se numea trupa, va mai amintiti?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Grafix.
E.P.: Ce fac colegii dvs de atunci ?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Unul dintre ei, Radu Tepordei, este un renumit medic stomatolog in Iasi. Cel care canta la chitara solo si care avea o exceptionala indemanare, Mugurel Topoliceanu, este tot medic si locuieste in judetul Bacau, eu faceam chitara-bas iar, din cand in cand, percutie si am ajuns la Bucuresti. La percutie propriu-zisa s-au perindat mai multi, doi dintre ei au terminat ingineria. Vremea ne-a risipit prin toata tara si ne-a mai dus si peste hotare. Cu noi a cantat Irina Radu, o voce foarte interesanta. Din cand in cand ne intalnim si ne propunem sa mai cantam impreuna, macar pentru noi…
E.P.: V-ati ganditi n acea perioada, fie si pentru o clipa, sa ramaneti la muzica?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Da, da. In vara care a urmat examenului de admitere, in 1987, inainte de a merge in armata, am luat si contracte de liber profesionist si am cantat alaturi de trupe foarte cunoscute la Costinesti si in alte locuri din tara.
E.P.: Castigati multi bani atunci?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Uneori da, alteori nu. Era experienta in primul rand, care conta…
E.P.: Ce ati facut cu banii? V-ati luat masina?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu… In schimb puteai sa faci o vacanta interesanta la Costinesti cu 1.500 de lei, cum erau pe acea vreme.
E.P.: In perioada cand ati fost student al Facultatii de Istorie – Filozofie, din cadrul Universitatii A.I.Cuza, din Iasi, erati si membru al Senatului Universitatii si secretar executiv al Asociatiei Internationale a studentilor de istorie. Si artist?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu. Din anul I de facultate nu mai aveam destul timp pentru muzica. Si azi port nostalgia anilor cand am cantat… Acum un an, Asociatia Internationala a studentilor de istorie m-a invitat in calitate de membru fondator la o reuniune la Bucuresti. Aceasta asociatie are un rol cu totul special in activitatea studentilor de Istorie din toata Europa.
E.P.: Daca ar fi sa ramanem tot la formarea educationala, ati sustinut masteratul in Studii Ebraice de la Universitatea Oxford si apoi doctoratul in istorie moderna la Facultatea de Istorie de la Universitatea A.I.Cuza din Iasi. Ce a insemnat diploma de la Oxford? Era ceva nou pentru noi… V-a deschis multe usi?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Lucrurile sunt simple. In facultate am inceput sa lucrez la proiecte care tineau de istoria religiilor. Unul dintre ele se completa cu un interes pe care il aveam legat de istoria minoritatilor din spatiul romanesc, de fapt Moldova si Tara Romaneasca, la sfarsitul secolului al VIII-lea si prima jumatate de secol XIX. Apoi, pe toata perioada carierei academic, am ramas fixat pe acesta portiune de timp istoric. Am considerat ca este nevoie de studiu suplimentar pentru a intelege mai bine structurile comunitatilor minoritare. Am profitat de o bursa oferita ce Colegiul Saint Cross, din Oxford, o bursa la care am concurat impreuna cu inca un roman. Noi am fost primii doi romani care au facut studiile postuniversitare la acel colegiu. Nu doar studii ebraice, ci si studii orientale, in general, dandu-ne acces catre o cunoastere aparte a istoriei religiilor, apropiindu-ne de limbi care nu se mai vorbesc, dar care sunt limbi biblice, aramaica, siriana, ebraica veche. Eram 25 de tineri din toata lumea, toti castigatori de burse si, la capatul anului de postuniversitar am dat teza. Cand am ajuns la Iasi am revenit la istoria moderna si in modernitatea romaneasca cu toate componentele ei sociale. A contat foarte mult pentru largirea orizontului meu profesional, mai ales ca, pentru un copil care a crescut intr-un oras altadata renumit pentru mozaicul sau de confesiuni si de culturi, (din pacate azi monocultural) a insemnat accesul spre o lume pentru care nu mai aveam memorie istorica propriu-zisa. Deci, Oxford, engleza, biblioteci, lume foarte buna… apoi la Iasi, in cercetarea istorica autentica…

Am spalat vase intr-un restaurant

E.P.: Un tanar foarte interesant, un tanar in care Iosif Sava a ghicit ceva… Prin anii ’90 ati aparut pentru prima data intr-o emisiune de televiziune de-a d-lui Sava.
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu era prima emisiune… Au fost trei intalniri cu acest spirit fantastic si polivalent, care a fost Iosif Sava. A patra intalnire era programata pentru anul in care a trecut intr- o lume mai buna, a fost o promisiune pe care nici unul dintre noi nu a putut sa o onoreze. Intalnirile cu Iosif Sava, pe langa spectacolul dialogului, au garantat nu neaparat o speranta in cultura, politica sau administratie, cat faptul ca exista tineri, la inceputul anilor ’90, care nu precupetesc nimic pentru a se dedica culturii mari. In valtoarea acelor ani, putina lume intelegea incotro mergem si care sunt pasii pe care trebuie sa-i facem ca natiune. Atunci au inceput sa apara cateva nume din generatia din care fac parte, a caror biografie intelectuala confera optimism oricarui roman. Erau oameni tineri, de 20-22 de ani, care au plecat din tara sa se instruiasca la Paris, la Berlin, la Viena, sau peste ocean, in Statele Unite, avand in buzunare mai multe sperante decat bani. Si eu am spalat vase intr-un restaurant si stiu ce inseamna sa castigi bani, am sapat in santiere arheologice…
E.P.: Cand s-a intamplat povestea cu spalatul vaselor la restaurant? Asta este o stire!
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Am fost in situatia aceasta in mai multe randuri, avand bursa in Germania care nu putea sa acopere costurile, chiar si bursa de la Oxford, care nu era foarte generoasa si pentru cateva seri puteai sa faci acest lucru si obtineai o suma oarecare. Pentru un student conta orice suma, cateva marci, cateva lire sterline si nu e nimic injositor in aceasta.
E.P.: Aveati certitudinea ca, la un moment dat, veti ajunge „cineva”?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu mi-am pus problema in felul acesta. Si azi imi traiesc viata cu gandul sa fac bine ceea ce sunt, prin educatie, obligat sa fac bine. Nu sunt ametit de ganduri de marire, vanitatile mele au ramas mult in urma sau se consuma in altceva. Nu mi-am intrerupt niciodata cursurile, indiferent unde am fost si ce am facut, am acumulat foarte multe frustrari pentru ca mi-au ramas „santiere” de lucru, tone de fise, tone de notite care trebuie adunate in carti.
E.P.: Cel mai mare dusman al dvs este timpul…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Da, este timpul. Astazi ziua se comprima, nu se dilata. Timpul curge mult prea repede!
E.P.: Daca ati fi ramas profesor si atat, ati fi avut o viata mult mai linistita….
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Asa spune si mama mea.
E.P.: Era mai bine? Va place sa traiti complicat?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Este o intrebare incuietoare. Nu stiu daca neaparat traiesc complicat, cat se intampla sa fie mai multe planuri care se dezvaluie treptat, simultane fiind. La Iasi am fost profesor de liceu doar doua saptamani, perioada foarte frumoasa de care imi aduc aminte cu placere. La facultate am avut privilegiul de a fi inconjurat de oameni care mi-au devenit prieteni, unul este decanul de azi al Facultatii de istorie, celalalt va fi directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi. Sunt oameni cu cariera academica consistenta. Acolo a fost perioada din viata mea in care am zambit tot timpul. A fost foarte frumos.
E.P.: Mie imi pare ca ati stiut sa va inconjurati de oameni frumosi si interesanti. Asa a vrut Dumnezeu sau asa ati vrut dvs?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Evident, este vointa divina. Am avut norocul sa am in jurul meu prieteni foarte buni.
E.P.: Credeti in Dumnezeu?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Da.
E.P.: Mult?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Foarte mult.
E.P.: Ce Il rugati sa va dea?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Este numai dialogul meu cu Divinitatea. Ceea ce le doresc tuturor este sanatate…
E.P.: Daca ar trebui sa trecem la functiile care v-au adus mai in atentia romanilor, ar fi: in perioada 1998-2011 ati fost Secretar de Stat in Ministerul Afacerilor Externe, apoi Director General-Emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est si Coordonator adjunct al Initiativei de Cooperare Sud-Est Europeana, ambele cu sediul la Viena. Cine se bucura pentru succesele dvs? Parintii v-au spus vreodata cat de mandri sunt de copilul lor?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Toate aceste lucruri au venit cumva intr-o ordine naturala, nu au venit ca niste surprize. Surpriza cea mai mare a fost invitatia pe care mi-a facut-o un om la care tin enorm, profesorul Andrei Plesu, de a-i fi alaturi, la Bucuresti, in calitate de Secretar de Stat la MAE, pe 25 mai 1998. Era o schimbare de plan atat de evidenta, incat, pentru cateva zile, am ezitat in a oferi raspunsul. Nu stiam ce inseamna, nu-mi imaginam ce poate aduce mutarea la Bucuresti, traiam foarte bine in confortul academic iesean, in care nimic nu curge cu viteza si lucrurile se asaza domol si temeinic. M-am plimbat cateva ore cu tatal meu prin Copou, intrebandu-ne ce va urma si ce ar trebui sa facem. Am plecat din Iasi luand un singur lucru cu mine, ceasul tatalui meu. A inceput aceasta aventura incredibila a trecerii la o alta maturitate. Viata mea este o viata ritmata de intalniri fericite, nu este o viata care sa se fi nascut dintr-un plan. Uneori parintii incearca sa determine drumul progeniturii… Nu a fost cazul meu. Am parinti intelegatori si foarte intelepti in felul lor de a privi pasii pe care Mihai, cum imi spun ei, i-a facut in viata. Nu m-au oprit de la muzica, m-au invatat sa-mi castig banii de buzunar singur. Cand am cerut bani de buzunar in clasa a IX-a, pentru a merge cu prietenii la mare, mama m-a luat de mana si m-a dus intr-un santier arheologic. Din acel moment, in fiecare vara, mi-am castigat banii de buzunar, 50 de lei pe zi, sapand pe santiere arheologice si invatand, in acest fel, istorie, direct. Este o mare scoala de educatie personala si de tarie sufleteasca.
E.P.: Parintii va spuneau „Mihai”, cum se explica atunci celalalt nume, „Razvan”?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: „Mihai Razvan” pentru ca suna bine, este o formula vocala placuta urechii, vocalele si consoanele alterneaza armonios. „Mihai” mi se spune la Iasi, cu precadere de catre prieteni, iar „Razvan” mi se spune in Bucuresti. De ce?! Nu stiu!
E.P.: Iar brandul este „MRU”.
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: De cateva luni. Cei care ma stiu foarte bine imi spun „Mihai”.
E.P.: Sa nu oprim trecerea timpului in povestea dvs. In 2007 ati fost validat la conducerea Serviciului de Informatii Externe. Inainte de numire ati facut o declaratie: „nu concep sa apar altceva decat interesele nationale”. Sunteti un om puternic, un om contestat. V-ati abatut vreodata de la aceasta declaratie?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu, niciodata. Nu este un juramant depus doar atunci. L-a precedat juramantul pe care l-am depus, cu mana pe Biblie si pe Constitutie, la sfarsitul lui decembrie 2004, cand am devenit ministru al Afacerilor Externe. Inainte de aceasta, este o educatie care garanteaza, in sufletul meu, relatia pe care o am cu propria natiune, cu tara mea. Nu este nevoie de juraminte, daca vrei sa respecti o promisiune pe care ti-o faci tie.
E.P.: Dar in politica de ce ati intrat?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Depinde ce intelegem prin politica… Daca vorbim de politica militanta, e de data recenta, daca vorbim de politica mare, atunci am facut foarte multa politica. In toate pozitiile in care am fost, de la secretar de stat pana la prim-ministru, temele politice mari, strategice, nationale sau internationale, au trecut si prin mine. Am fost implicat direct in ele, sau indirect. Relatia cu politica nu a lipsit. A lipsit insa un set de experiente catre care te impinge o alta postura. Cea de candidat la alegerile parlamentare si mai departe, politica dusa din Parlament.

Premierul Tariceanu nu mi-a cerut demisia, eu am oferit-o

E.P.: In cariera dvs, a mai fost un moment la care as dori sa ne oprim: in Guvernul Tariceanu ati fost numit ministru al Afacerilor Externe. Pe 29 decembrie ati fost numit si pe 4 februarie ati demisionat, la doua zile de cand vi s-a cerut acest lucru de catre Tariceanu. Era vorba de cazul romanilor din Irak. Dvs ati recunoscut atunci ca nu i-ati prezentat situatia, dar ca presedintele o cunostea. Asa a fost?
M:R:U.: Lucrurile suporta o corectura: premierul Tariceanu nu mi-a cerut demisia, eu am oferit-o. Lucrurile, chiar si in plan personal, ajunsesera intr-o stare de tensiune care nu mai ingaduia alaturarea noastra. In plus, si astazi consider ca principiile mele de gandire politica si administrativa erau bune si ca meritau atentia cuvenita din partea primului-ministru. Am oferit portofoliul si demisia mea a fost acceptata. Cazul pentru care mi-am oferit demisia era un pretext. Relatiile au capatat un curs gresit, dupa episodul din vara lui 2006, cand prost sfatuit, premierul Tariceanu a anuntat, cu de la sine putere, decizia retragerii trupelor romane din Irak. L-a silit astfel pe ministrul Afacerilor Externe si pe ministrul de Finante de atunci sa ia atitudine imediata, impotriva unei schimbari de orientare strategica, neincadrabila in raporturile pe care le aveam noi cu aliatii. Din acel moment relatia s-a degradat si cred ca d-l Tariceanu a fost prizonierul catorva voci care, aproape malefic, au avut mai mult acces catre vointa sa decat ratiunea insasi. A urmat acest episod, aproape banal, pentru ca se petrec multe asemenea episoade administrate exclusiv la nivelul Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Nu sunt expuse spre cunoasterea premierului sau a presedintelui. Acel episod care se lega de vioiciunea a doi cetateni romani care munceau sub un contract, intr- o tabara militara americana si care, in timpul liber, se fotografiau, pentru prietenele lor de acesa, cu material de razboi, pe tancuri. Aceasta a generat o reactie din partea autoritatii americane, lucrul a devenit cunoscut la nivelul Ministerului Afacerilor Externe. Atunci premierul a fost informat asupra acestei chestiuni pe 13 noiembrie 2006, pentru ca se ridicase, natural, suspiciunea ca aceste fotografii serveau si altui scop. Dar chestiunea s-a inchis atunci. Romanii si-au vazut linistiti de contract. Problema a reaparut in ianuarie 2007, in presa. Presedintele si premierul fusesera informati inca din data de 13 noiembrie. Totul a devenit un pretext: premierul Tariceanu a spus ca nu a fost informat, iar din partea mea a venit replica imediat. Scanteia care a detonat dialogul dintre premier si mine, ca ministru de Externe, se produsese.
E.P.: E adevarat ca sufletul dvs de atunci era in alta parte? Era la Viena, acolo unde copilul dvs se lupta sa vina pe lume? Stiu ca s-a nascut prematur si aceea a fost una dintre incercarile vietii dvs.
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Intr-adevar, au fost cateva luni grele.
E.P.: Atunci, relatia dvs cu Divinitatea l-a salvat? Va ganditi asa?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: L-a salvat chiar Dumnezeu si prin faptul ca i-a dat viata si putinta de a veni printre noi. Este cel mai mare semn ca Stefan este al nostru.
E.P.: Cand l-ati avut prima data in brate, ce ati simtit?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Am plans!
E.P.: Si acum, care este gestul care va emotioneaza cel mai mult din partea lui?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Cand vine dimineata, langa mine si ma saruta de buna dimineata si seara, cand doarme, il iau in brate si el se suie pe mine ca o maimutica, inca dormind, ca sa mergem impreuna la baie. Nimic nu se compara, fiecare gest are incarcatura lui de afectiune si de frumusete.
E.P.: Cat de frumos trebuie sa fie acasa si cat de complicat la serviciu! Sa le mai amintim romanilor ca, la doua saptamani de la demisia despre care vorbeam, a fost propus ca ministru de Externe d-l Cioroianu. Ati inteles, ati judecat, v-ati revoltat?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Catusi de putin. Imi dadusem demisia si postul fiind liber putea fi asumat de catre orisicine. In 2007, dupa incheierea episodului de la Externe, eram hotarat sa merg inapoi la Viena si mai aveam si alte oferte de lucru in calitate de cunoscator al relatiilor politice din sud-estul Europei. In toamna a venit propunerea de a prelua mandatul de Director al Serviciului de Informatii Externe. A fost o perioada de gandire, iar in decembrie, juramantul. Odata cu acest mandat, calitatea de membru de partid se suspenda. A ramas suspendata pana in acest an cand, dupa ce am fost prim-ministru, am preferat sa-mi dau demisia din P.N.L.
E.P.: Prim ministru timp de 78 de zile. Nu vreau sa comentam daca un prim-ministru bun sau un prim ministru rau, romanii au libertatea de a decide singuri. V-as intreba care a fost cea mai grea zi din acest mandat?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Toate zilele au fost grele. Zilele incepeau foarte devreme, dimineata si se incheiau foarte tarziu, seara. O data la doua zile, pentru a ma descarca de tensiune, plecam pe jos de la Palatul Victoria spre casa. Programul de lucru era plin si concentrat, solicitand fiecare resursa fizica si intelectuala. Cu exceptia putinelor deplasari in tara sau strainatate, nu stiu daca am reusit vreodata sa mananc la pranz, in aceste 78 de zile. Am numarat firele de par alb si am vazut ca se inmultisera.
E.P.: Atunci cand mergeati pe jos si va intalneati cu oamenii erau mai multi cei care va apreciau sau cei care va contestau?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu am intalnit oameni pe strada care sa ma conteste. Am intalnit oameni dornici sa stea de vorba cu mine si le-am oferit ocazia de a purta un dialog. Contestarea nu vine din partea oamenilor cu care ma intalnesc si azi. Felul meu de a fi nu lasa loc agresivitatii. Critica, contestarea vine din alte locuri.

Imi doresc sa fiu un om respectat

E.P.: Oamenii va iubesc, domnule Ungureanu?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu stiu.
E.P.: V-ati dori sa va iubeasca sau sa se teama de dvs?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Temerea nu-si are locul intr-o democratie, intr-o tara normala. Trebuie sa ne temem de lege, invatand s-o respectam si s-o aparam. Teama adevarata, pe care trebuie s-o simtim si care este articulata pe alt reazem al spiritului nostru, este teama de judecata divina, teama de Dumnezeu. Nu poti cere oamenilor iubire, pentru ca este un sentiment foarte complicat. Ce-mi doresc, insa, este respectul, pe care nu poti sa il ai decat daca il meriti. Oamenii stiu sa faca diferenta. Nu este iubire si ura, cat este respect sau lipsa de respect. Imi doresc sa fiu un om respectat.
E.P.: Sunteti presedintele partidului Forta Civica. O solutie pentru Romania?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Poate ca da. Este un partid nou care creste din sperantele multora care se regasesc in Initiativa Civica de centru-dreapta, cumva in urma caderii cabinetului Ungureanu. Acest partid nu are pretentia de a intoarce lumea pe dos, dar de aratat ca se poate si altfel, da. De a arata ca exista loc pentru o politica onesta, cinstita, transparenta, indreptata spre binele public, spre cetatean. Nu am descoperit noi politica buna, au descoperit-o grecii acum 2000 de ani. Putem nazui si prin intermediul acestui partid ca politica sa nu fie tranzactie, negot, coruptie, lucru impotriva legii, conspiratie impotriva cetateanului.
E.P.: Astazi vorbesc cu Omul Mihai Razvan Ungureanu si ma intreb daca are sa-i reproseze ceva Politicianului Mihai Razvan Ungureanu. Sincer…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Da, un repros ii poate face si anume acela ca nu transfera catre omul politic tot ceea ce este el de fapt. Intre ceea ce sunt eu acum, ca om politic si persoana mea se afla straturi de autocenzura, care s-au educat in timp. Usor, usor ele dispar. Omul Ungureanu are foarte multe lucruri de oferit.
E.P.: Si este mai frumos decat politicianul?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Ramane de vazut, veti spune dvs.
E.P.: As vrea sa vorbim putin si despre echilibrul care va asteapta acasa. Stiu ca sotia dvs este medic. Cum v-ati intalnit?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Ne-am intalnit la Iasi, ne cunosteam din liceu, am avut o foarte frumoasa poveste de dragoste in liceu. Ne-am regasit la Iasi, dupa ce eu venisem de la Oxford.
E.P.: Femeia care va poarta numele este medic la Spitalul Fundeni, la terapie intensiva.
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Este medic primar la terapie intensiva si anestezie.
E.P.: Numele dvs este o povara pentru sotie, sau ii deschide usi?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Este o enorma responsabilitate. In general, cei care-mi sunt alaturi, nu numai familia, nu au un grad superior de confort, pentru ca mult din emotia negativa pe care uneori o atrage o persoana publica, cu functie inalta, se rasfrange nefericit asupra lor. Este o responsabilitate suplimentara pe care eu o simt. Nu e deloc simplu.
E.P.: In gradinite copiii reproduc ce aud acasa. Copilul dvs a venit acasa vreodata, sa va reproduca cum ca „tati este rau”?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu, niciodata.
E.P.: Ce credeti ca va gandi el despre dvs, retrospectiv, atunci cand va avea 18 ani?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: M-as bucura ca, atunci cand va fi apt sa citeasca realitatea si se va uita in ochii mei intrebandu-ma ce am facut pentru ca lui sa-i fie bine, sa pot sa-i dau un raspuns foarte sincer de care sa nu-mi fie rusine. Mi-ar fi groaza sa stiu ca pruncul meu s-ar uita in ochii propriului tata si mi-ar reprosa ca nu am facut nimic pentru generatia din care face parte. Sunt lucruri in care cred.

As intelege orice decizie a copilului meu

E.P.: Daca va pleca din Romania?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Deocamdata este langa parintii sai.
E.P.: Dar i-ati intelege decizia daca ar pleca din tara?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: I-as intelege orice decizie, eu insumi am avut nenumarate ocazii sa raman in afara, si sotia mea si eu suntem oameni educati in strainatate, care am stat mult timp in strainatate si, cu toate acestea, am revenit incapatanat la locul nostru de bastina.
E.P.: Domnule Ungureanu, eu sunt de o seama cu Revolutia, atunci cand parintii mei sperau pentru mine un viitor mai bun. Ma invatati sa raman in Romania?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Eu v-as spune ca o decizie de moment puteti lua oricum, indiferent de ce v-as spune. Pe de alta parte, va spun ca, in ceea ce incerc sa fac astazi, se afla ascuns si intelesul urmatorului lucru: doresc sa aveti motive sa reveniti sau sa ramaneti aici. Acele motive sunt create printr-o politica inteligenta, vizionara si europeana.
E.P.: Daca ar fi sa-i spuneti „multumesc” unui om din destinul dvs, care a insemnat ceva, candva, cui i-ati spune?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Esta o intrebare grea pentru ca sunt multi carora le-as spune multumesc si le-o spun de cate ori am ocazia. V.am spus ca viata mea este un sir de intalniri fericite. In urma lor am castigat enorm. Acest beneficiu nu ti-l poate lua nimeni, nu averea te face fericit.
E.P.: Si un singur om, totusi?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Va spun patru, pentru ca le repet totdeauna numele si mi-ar fi foarte greu sa aleg dintre ei. La Iasi am avut privilegiul sa fiu in preajma a trei mari profesori universitari, fiecare cu propria specialitate in istoriografie si de la care am invatat cate ceva, de la fiecare in parte. Profesorul Alexandru Zub, unul dintre cei mai mari istoriografi pe care i-a avut stiinta istorica romaneasca. L-am cunoscut cand aveam 17 ani si am crescut in biblioteca sa. Profesorul Stefan Gorovei, care mi-a oferit ocazia de a vedea ce inseamna sa lucrezi intr-o echipa de oameni tineri, publicand, editand si m-a invatat ca, de fapt, in scrierea istoriei conteaza foarte mult sufletul pe care il pui in propria pagina. Si profesorul Leanca, care m-a invatat discipline auxiliare istoriei, in primul rand, paleografie slavona si slavo-chirilica. 90 % dintre documentele noastre, ale istoriei romanesti, din perioada medievala si pana la 1860 asa sunt scrise si daca nu ai cheia acestei lecturi, nu poti intelege istoria, nu poti scrie, nu poti cerceta. Al patrulea nume, Andrei Plesu.

Am permis de conducere, dar nu am masina

E.P.: Ce masina conduceti?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu conduc. Am permis de conducere, dar nu am masina.
E.P.: Nu aveti masina? De ce? Nu va permiteti, imi este greu sa cred…
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Am vandut masina pe care am avut-o in urma cu cativa ani si nu am mai avut nevoie. Din cand in cand mai imprumutam cate o masina de la prieteni.
E.P.: Daca ar fi sa ne uitam in dressingul dvs, gasim etichete foarte scumpe?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Nu, n-as spune. Nu sunt un om dedat luxului, dimpotriva, mi se reproseaza de multe ori ca ma inbrac simplu si fara mare fantezie. Prefer sa fiu sobru, nu excentric. Diferenta dintre un lucru bun si un lucru care nu merita purtat nu inseamna diferenta dintre foarte scump si foarte ieftin.
E.P.: Cartea care v-a schimbat viata?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Poate… Bibliotecile care mi-au schimbat viata. Sunt foarte multe carti pe care le citesc cu drag. Unul dintre autorii romani preferat este Arghezi.
E.P.: Cand ati fost ultima data la film?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: M-ati prins. Am ajuns dependent de o stare de confort pe care s-o pot consuma acasa, mai ales cand este vorba de un film. Nu am mai fost la cinematograf de ani de zile, avand si programul aglomerat. Am avut, mai degraba, nevoie de putina lume, decat de multa lume, in jur.
E.P.: Cati oameni v-au tradat in existenta dvs?
MIHAI RAZVAN UNGUREANU: Poate niciunul…