Mirela Retegan: Nu consider că sunt suprafemeie pentru că am adus pe lume un copil

”
MIRELA RETEGAN: Într-o zi m-am văzut în maică-mea. Modelul pe care eu l-am avut acasă l-am copiat unu la unu. Tata a fost un om extrem de blând și a lăsat-o pe maică-mea în treaba ei, maică-mea fiind o dinamică, o puternică, o femeie care și-a dorit cu tot dinadinsul să dețină controlul asupra tuturor lucrurilor și asupra întregii familii. Eu, fără să vreau, am copiat acest model. Într-o zi eu m-am văzut făcând ceea ce uram mai mult la maică-mea că îi făcea tatălui meu. Făceam același lucru în relația pe care o aveam acasă. Din păcate pentru foarte mulți din generația noastră de adulți, modelele din familie nu sunt cele mai bune. Eu am învățat de la mama cum să mă supăr, cum să îl pedepsesc pe celălalt. În momentul în care devenim conștienți că nu facem altceva decât să ne încărcăm pe noi cu energie negativă, că noi de fapt nu-l pedepsim pe celălalt, ci tot nouă ne facem rău, nu mai avem nevoie să îl pedepsim pe celălalt. Supărarea aia macină stomacul și chiar dacă îi dăm senzația că nu ne pasă, de fapt pe noi ne doare cel mai tare. Despre asta am încercat să scriu în carte, să te iubești pe tine atât de mult, încât să ai grijă să îți faci ție bine este secretul de a avea relații bune cu toată lumea. Dacă vrei să îți faci ție bine, atunci ai grijă și cum îți abordezi copilul, că degeaba îl cerți și el se supără pe tine, că pe urmă tot tu te superi pe tine că l-ai supărat și tot ție ți-ai făcut rău. Degeaba te superi pe partenerul tău și îl trimiți în colțul lui, că tot ție îți pică greu această abordare. Cred că renunțarea la orgoliu și formularea nevoii și a impasului în care te afli sunt un răspuns. Eu sunt în punctul în care îi spun Mayei de multe ori: uite, eu nu mai știu ce să îți fac, sunt atât de supărată că nici nu știu cum să îți zic mai departe, hai să vedem cum facem, pentru că nu e ok, suntem într-un blocaj, eu m-am supărat foarte tare pe ce ai făcut tu, tu acum o să te superi că eu m-am supărat pe tine și nu rezolvăm nimic. Ne oprim din momentul acela de enervare și stăm și discutăm ca doi oameni care s-au întâlnit pe stradă și au avut o divergență, fără să încerce să găsească vreun vinovat, ci dispuși să rezolve problema. Când a venit Cornel, tatăl Mayei, de Crăciun, i-am spus: „uite, să știi că mi-am propus să fiu foarte drăguță cât ești tu aici. Dacă nu îmi iese, spuneți-mi și eu promit să mă corectez.” Era o încercare pentru noi să facem Crăciunul toți trei după atâția ani. Tendința de a mai tachina, de a te mai lega de câte o chestie, există. Am avut cel mai frumos Crăciun din viața noastră. Asta mi-am și propus, să nu las nimic să strice bucuria, să nu iau nimic ca pe ceva personal, să nu mă gândesc nicio secundă că e un afront, să nu îi dau sugestii despre ce cred eu că ar trebui să facă, ci să îi spun exact. Cred că despre asta este vorba, despre a renunța la încrâncenare.

Într-o zi m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că vreau să fiu altfel, că vreau să pun mai mult preț pe cum mă văd și cum mă simt. Acea frumusețe interioară despre care se tot vorbește nu înlocuiește frumusețea exterioară.

Deci dacă te-ai întoarce în relația ta cu mintea de acum în momentul acela, ai mai lăsa-o să se destrame sau nu?

MIRELA RETEGAN: Eu cred că acum sunt pregătită să nu mă mai despart de nimeni (râde). Sunt pregătită să gestionez orice relație, bucurându-mă pur și simplu că omul acela a venit în viața mea, încercând să iau tot ce poate fi mai bun din întâlnirea cu el și lăsând la o parte orice nemulțumire, orice frustrare. Nu mai pun nicio așteptare în nimeni. Nu mai vreau de la celălalt să facă lucruri pentru mine. Dacă ceea ce face el este ceea ce mie îmi folosește și ceea ce fac eu este ceea ce lui îi folosește înseamnă că noi doi putem să avem o viață foarte frumoasă împreună. Dacă am accepta că întâlnirea cu celălalt este un cadou pe care destinul ni l-a dat și sunt atât de puțini oameni care primesc aceste cadouri cu adevărat, noi n-am mai ajunge în situații conflictuale.

Dar asta se întâmplă și în prezent, te mai desparți de câte cineva. Relativ recent ai scris despre asta în revista noastră, despre o despărțire. De ce ți se întâmplă, totuși?

MIRELA RETEGAN: Pentru că s-a încheiat misiunea, pentru că atât am avut de împărțit unul cu celălalt. Ne-am întâlnit pentru un motiv.

Care poate fi motivul unei întâlniri din iubire?

MIRELA RETEGAN: De exemplu, ultima mea iubire m-a ajutat să înțeleg foarte multe lucruri despre mine și despre relația pe care copilul meu poate să o aibă cu tatăl ei, în afara relației cu mine. Eu având o relație cu un bărbat care trăiește aceeași experiență, are un copil cu altcineva, am putut să înțeleg și frământările celuilalt. Eu știam doar povestea mea de mamă care crește singură un copil. De la mine, de la patru mii de kilometri îndepărtare, de multe ori aveam senzația că nu e corect că toate lucrurile sunt în cârca mea, că lui îi e tare bine, că e departe și ce ușor este pentru el. Iubind un bărbat care trăiește departe de copilul lui, am înțeles că nu e atât de ușor nici pentru ei și că această neimplicare a lor fizică nu înseamnă că nu îi doare distanța, dorul și că nu ar vrea să fie mult mai prezenți în viața copiilor lor, dar au acceptat că ne-am asumat lucrurile astea.

Te-ai despărțit de Cornel. Foarte multe femei țin cu dinții de o relație zicând avem și copil, am și eu aproape patruzeci de ani, unde o mai iau de la capăt? Ai trecut și tu prin toate aceste faze înainte de despărțire?

MIRELA RETEGAN: Nu, nu am trecut, pentru că întotdeauna am fost o fire independentă. Cred că femeile care nu au încredere în indepedența lor financiară au o problemă foarte mare să ia această decizie. În primul rând se tem să își asume toate responsabilitățile financiare și sociale. La mine nu a fost cazul, întotdeauna m-am descurcat. În schimb am avut rezerve în privința Mayei. Teama că ea o să sufere foarte tare și nu o să știu să gestionez tristețea ei, că nu o să înțeleagă și nu o să știu să îi explic, m-a îngrijorat puțin, dar nu a fost un motiv care să mă țină departe de a lua această decizie. Decizia a venit foarte repede și foarte ușor în momentul în care mi-a fost foarte clar că noi nu mai evoluăm împreună. Am ajuns într-un moment în care ne blocam reciproc. Despărțirea n-a făcut altceva decât să deblocheze această situație și fiecare dintre noi a renăscut în viețile personale, în evoluțiile noastre personale și ne-am întâlnit doi oameni fericiți după câțiva ani în care ne-a fost greu, în care a trebuit să ne reechilibrăm. Iubirea noastră s-a transformat în altceva, e o iubire dincolo de timp, de spațiu, de obligații, dincolo de lucrurile care ne îndepărtau. E o legătură bazată strict pe emoție și pe energia dintre noi.

Dar până să ajungi aici nu ai trecut prin ce au trecut toate femeile, nu te-au enervat relațiile lui, n-ai fost geloasă pe partenerele următoare și el, pe partenerii tăi?

MIRELA RETEGAN: În momentele în care simțeam că îl urăsc foarte tare și că din cauza lui viața mea este distrusă, că nu este drept ceea ce mi se întâmplă, în momentele în care l-aș fi îngropat și aș fi pus trei tone de ciment deasupra lui dacă aș fi putut, mă gândeam că, dacă eu mor mâine, singurul om care o iubește pe Maya la fel de mult cum o iubesc eu este el. Și atunci, dacă eu l-aș ucide, ea nu ar mai avea cu cine să rămână. Și dacă eu l-aș vorbi pe el de rău și aș lăsa toate emoția aceea negativă să pună stăpânire pe mine, nu mai puteam să îmi imaginez cum copilul meu își va face bagajul și se va duce să locuiască cu „monstrul” despre care vorbea mama ei. A fost un moment de înțelepciune. Primul lucru pe care l-am comunicat tuturor celor din jur a fost că nu vreau să aud niciun cuvânt urât despre el. Cu mama a fost cel mai greu să fac asta, pentru că părinții noștri suferă cel mai mult în momentul în care trecem printr-o astfel de experiență. Eu sunt o persoană autoritară și atunci mi-a fost simplu să mă impun. Mama făcuse deja o greșeală când m-a pus să aleg între ea și bărbatul de care mă îndrăgostisem la douăzeci de ani. Nu mai era loc de o greșeală la fel de mare. Părinții mei m-au susținut chiar dacă nu au înțeles, chiar dacă nu au fost de acord. Nu au avut ce să îi reproșeze, tatăl Mayei este un om bun, cu tata se înțelegea mai bine decât se înțelegea cu mine. Semănau din foarte multe puncte de vedere. Nu întâmplător fetele își caută bărbați care seamănă cu tații lor. Eu m-am abținut din a îl urî cu toată ființa mea de dragul Mayei și de frica faptului că aș putea să transfer în ea toate sentimentele pe care eu le simțeam. Sigur că am trecut prin toate dramele și traumele prin care trece orice femeie care se desparte. Am înțeles mai târziu că și bărbații au aceeași problemă, și ei suferă la fel de mult.

Deci copiii sunt cei care reașează inclusiv fostele noastre relații, din iubire pentru ei putem să le echilibrăm și pe astea, nevrând să le facem lor rău.

MIRELA RETEGAN: Poate să fie un motiv important să rămâi într-o relație bună cu omul cu care ai făcut un copil. De asta am încercat să adun articolele din carte. Rămâi echipă, ca părinte biologic, pentru copilul tău. Poate sună dramatic, dar mereu m-am gândit, dacă avem o problemă de sănătate, cine este compatibil cu copilul? Taică-său. Mi se trage de la tata, el îmi spunea tot timpul „mama e mama și pe marginea drumului, tata e tata și în șanț”. Îl iei, îl speli, îi dai de mâncare și îl ții în viață pentru că este tatăl copilului tău. A dezvoltat în mine acest cult și această dorință de a avea grijă să păstrez instituția tatălui biologic al copilului meu, chiar dacă el este mai puțin prezent.

În postura ta acum, când te întâlnești cu atât de mulți oameni, cum te abții de la a da sfaturi?

MIRELA RETEGAN: Îmi place să cred că pot să îi ajut pe părinți, indiferent că sunt împreună sau despărțiți, să gestioneze mai bine timpul pe care îl petrec cu copiii lor. Talentul meu este în a aduce bucurie în familie și a aduce veselie între părinți și copii. Nu dau sfaturi părinților, pentru că nu cred în sfaturi. Singurele lucruri pe care eu le spun în astfel de situații este „ascultați-vă copilul, uitați-vă la copilul vostru și o să înțelegeți exact ce aveți de făcut”. Legătura specială dintre părinți și copii nu poate fi înlocuită de niciun curs de parenting. Nimeni nu te poate învăța cum să citești emoțiile copilului tău. Eu cred că părintele este cheia care deschide orice lacăt ar fi în copilul lui. În privinta celeilalte categorii, eu sunt o femeie care nu a renunțat nicio clipă la viața ei personală, care continuă să își trăiască poveștile ei de iubire, care merge în cluburi, care merge în vacanțe. Pe lângă toate lucrurile mondene și sociale care mi se întâmplă, mai cresc și un copil, dar nu fac din asta o virtute, nu consider că sunt suprafemeie pentru că am adus pe lume un copil. Un copil nu este „în plus”, este „mai mult” decât au cei care nu au un copil, dar nu fac o virtute din calitatea mea de mamă. Mă consider norocoasă că trăiesc și această experiență.

Dar în cele două etape esențiale ale vieții tale, înainte de Maya și după Maya, care este lucrul esențial care s-a schimbat?
“