
Călin Geambașu: Să ne creștem copiii fără violență!
de Alice Năstase BuciutaUn studiu publicat la sfârșitul anului trecut arăta că, în țara noastră, 9 părinți din 10 își bat copiii. În România, în fiecare oră, doi copii ..
Un studiu publicat la sfârșitul anului trecut arăta că, în țara noastră, 9 părinți din 10 își bat copiii. În România, în fiecare oră, doi copii ..
Cine n-a cunoscut-o, încă, pe Georgiana Spătaru, ar trebui să se suie în primul tren sau avion și să ajungă să o întâlnească. Să-și rezerve ..
Orchestrele capătă vieți nebănuite sub bagheta lui dirijorală, iar partiturile renasc sub glasul ei fără egal. Cine n-a auzit, încă, de dirijorul ..
Am întâlnit-o mai întâi pe podiumul de prezentare a colecției la Vie en Rose semnate de Luiza Willems, apoi mi-a propus un parteneriat pentru proiectul ..
În cadrul festivalului Romanian Fashion Philosophy, colecția La Vie en Rose by Luiza Willems a adus pe scenă câteva doamne cunoscute, alături de copiii ..
La început de aprilie, am primit un comunicat de presă prin care aflam că s-au semnat actele de cesiune a companiei ProEstetica Hospital către Policlinico ..
Cel dintâi festival care deschide seria marilor întâlniri ale verii 2018, Afterhills, ajuns la ediția a doua, se află pe ultima sută a pregătirilor ..
Conduce, pregătește, regizează și dirijează spectacolele Corului de Copii al Operei, dar veghează din punct de vedere artistic și multe dintre spectacolele ..
Felul în care Viniciu Moroianu reușește să preschimbe notele muzicale în stări, în emoții, în clipe de lumină este absolut unic și m-a impresionat ..
După o splendidă și profundă conversație pe care am avut-o cu Adrian Naidin la început de toamnă a anului trecut, întâlnire pe care am preschimbat-o ..
S-a născut în urmă cu 66 de ani într-o rezervaţie de indieni nativi de lângă Durango, în sudul statului Colorado, din S.U.A. Copilă fiind era o visătoare, ..
Este, cu siguranță, o vedetă iubită a Brașovului în care s-a născut și o prezență care nu trece neobservată în nicio împrejurare, deși este ..