
„Un pas în urma serafimilor”, din 22 septembrie în cinematografe
de revistatango.ro Marea DragosteCel mai așteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, ..
Cel mai așteptat debut în lungmetraj al anului, „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, va fi lansat pe marile ecrane din România, ..
Seria limitată în 18 părți, creată de Showtime va fi disponibilă la HBO și HBO GO. Primele două părți vor fi difuzate la HBO de la ora 22:00. ..
Regizorul spectacolului “Bal Mascat” care a avut premiera la început de aprilie 2017 pe scena Operei Naționale București, a lăsat în urma sa o impresie ..
Formează un cuplu în viața de dincolo de scenă, dar s-au hotărât să aibă cariere separate, căci arta neomagiei are atâtea cărări, încât ar fi păcat ..
Marșul Diversității, Bucharest Pride 2017, ajuns la cea de-a treisprezecea ediție, a adunat sâmbătă, 20 mai 2017, peste 2000 de participanți care ..
Orange România susţine Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. ..
De Ziua Internațională Împotriva Homofobiei și Transfobiei, marcată în fiecare an pe 17 mai, Loredana Groza, Dragoș Bucur, Oana Pellea, Adi Despot, ..
Pregătirile pentru cea de-a patra semifinală LIVE Românii au talent au intrat în linie dreaptă! Concurenții sunt gata să intre în bloc-start și să înceapă ..
Peste numai o lună, americanii de la Kings Of Leon sosesc la București pentru primul lor concert din România. Porțile stadionului se deschid la ora 17.30, ..
În premieră absolută în cariera sa de artist, CRBL își împrumută vocea unui personaj animat din multașteptatul film Sunt un mic ticălos 3. În SUNT ..
Devenit o tradiție a libertății și nediscriminării, Bucharest Pride 2017 se va desfășura pe durata 14 mai – 20 mai. Filme, dezbateri, ..
Marea Finală a Eurovision Song Contest 2017 şi-a ales câştigătorul. Cea de-a 62-a ediţie a concursului s-a încheiat cu victoria Portugaliei, reprezentată ..