
Ruxandra și Alin Burcea – Iubirea ca prioritate
de Alice Năstase BuciutaRuxandra și Alin Burcea, de numele cărora se leagă agenția de turism Paralela 45 și Chicco România, au o poveste de dragoste în care, ca-n mai toate ..
Ruxandra și Alin Burcea, de numele cărora se leagă agenția de turism Paralela 45 și Chicco România, au o poveste de dragoste în care, ca-n mai toate ..
Astăzi, nu vreau să-mi vorbești de reguli în iubire sau finaluri triste, lasă-mă să visez și să nădăjduiesc că totul va fi bine. Nu vreau să-mi ..
În timp ce plantele-și dezmorțesc pe sub pământ rădăcinile chircite de atâta iarnă, agățându-se mai bine, iremediabil, de locul înfloririi, ..
Titlul acesta sună vinețiu, dar realitatea e un pic mai omenoasă. Doar că nu am reușit să cuprind, într-un singur rând, și râsul, și plânsul, ..
Observ adesea privirile femeilor din jurul meu și încerc să descifrez ce anume le aduce licărul de fericire, ce le întristează sau la ce anume visează. ..
Vine de departe la sărbători, să ne cânte cu glasul ei dumnezeiesc și să ne amintească de frumusețea fără seamăn a colindelor maramureșene, ..
Nicoleta Brînză este colega noastră de scris și de credință în mare dragoste. Blogul ei scris sub numele Zina Zen și găzduit cu mândrie de tărâmul ..
Orice întâlnire cu Domnica Petrovai, față în față sau citindu-i o declarație, un articol sau un interviu, echivalează cu o extraordinară ședință ..
Uneori, aș vrea să găsesc în mine puterea să nu mai atribui amăgitorului mâine puteri magice. Aș vrea ca mâine să nu mai reprezinte prima zi a schimbării, ..
Pe când eram impertinent de tânără, am urcat pe calul nărăvaș al imprudenței și m-am avântat, fără scut, în căutarea sufletului pereche. ..
Interviu de Michaela Platon Fotografii de Ilona Năstase Dragostea… cu infinitele ei nuanţe şi cu tresăltarea, de fiecare dată unică, a simţirii…Dar ..
Nu am fost niciodată o tipă ahtiată după sport, am încercat doar când si când marea cu degetul ca să văd dacă mi-a venit pofta, dar cum n-am ..