Emilia Popescu: Orice orânduire pălește în fața iubirii și a artei
de Alice Năstase BuciutaO putem vedea pe scena Teatrului Național și a Teatrului de Comedie, a fost jurată la “Dansez pentru tine”, a fost și va mai fi partenera ..
O putem vedea pe scena Teatrului Național și a Teatrului de Comedie, a fost jurată la “Dansez pentru tine”, a fost și va mai fi partenera ..
Pe 31 martie 2022, chiar în ziua în care marea soprană internațională Nelly Miricioiu a împlinit 70 de ani, pe scena Operei Naționale din București ..
S-au împlinit zece ani de când actrița și regizoarea Daniela Nane, împreună cu pianista Ioana Maria Lupașcu, au creat și au început să dăruiască ..
În fel și chip l-am descoperit pe Brâncuși, căutându-i urmele prin țară și prin muzeele altor țări. Însă parcă cel mai bine l-am cunoscut ..
Mădălina Pașol, Adrian Naidin, Nicola, Mike Godoroja & Blue Spirit, Rain Cult & Sfinx Football, Teatrul Muzical Ambasadorii aduc primăvara ..
Soprana lirică de coloratură Sumi Jo, star al marilor scene de operă din întreaga lume și devenită un reper de frumusețe a cântului și interpretării ..
Galbenă gutuie, Om în amurg, Miros de coasă, Eclipsă – sunt câteva dintre cântecele Nicăi Zaharia pe care, în anii de dinainte de Revoluție, ..
IKEA România a organizat primul ONE HOME, ONE PLANET (OHOP) în România, evenimentul digital care a adunat numeroși specialiști și lideri din mediul ..
A crescut o companie de la stadiul de idee până la acela de reper al lumii brandingului și advertisingului. Mihaela Rus, CEO, deține și conduce Vitrina ..
Celebrii soliști Sonya Yoncheva (soprană), Alexei Volodin și Malcom Martineau (pian), precum și Orchestra Română de Tineret susțin programul artistic ..
Un violonist francez fascinat de muzica lui George Enescu, Nicolas Dautricourt, Orchestra de Cameră East-West și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii ..
Cele mai apreciate laptopuri din familia MateBook Series, perfecte pentru toți consumatorii, în funcție de nevoile acestora, sunt în continuare la cele ..