
Angelica Lambru – Elogiul prafului
de Angelica LambruE atât de 1 iunie, încât miroase a prăjitură cu lămâie, “bijuteria coroanei”, cea ajunsă ultima la catedră şi mâncată prima. Îmi transpiră ..
E atât de 1 iunie, încât miroase a prăjitură cu lămâie, “bijuteria coroanei”, cea ajunsă ultima la catedră şi mâncată prima. Îmi transpiră ..
Majoritatea românilor dezvăluie că, în familia lor de proveniență, atitudinea față de viața intimă a fost umbrită de prejudecăți: 66% dintre ..
Se apropie 1 Iunie, iar noi, părinții, facem din asta un prilej bun ca să ne mai spălăm vinovățiile absențelor de acasă. Lasă c-o să le luăm ..
Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 15, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, cu Piața Unirii Open Air arhiplină ..
Foarte puțini oameni pot să mărturisească faptul că și-au găsit jumătatea imediat, nu după îndelungi căutări. Ei sunt norocoșii, favoriții ..
Familia este cea care ne aduce și ne ține aproape. Familia este cea în care învățăm să ne bucurăm de fapul că suntem unici și să profităm ..
M-am născut îmbufnată. Martorii oculari susțin că doctorul m-a întâmpinat cu un pahar de vin, doar-doar. Mai târziu, mă speriam de tot ceea ce era frumos. ..
„Nu sunt bogat, sunt un om sărac care are bani” a spus Gabriel García Márquez, într-una dintre frazele lui memorabile care au făcut apoi înconjurul ..
Luni seară, pe 23 mai 2016, într-o grădină paradisiacă pe malul lacului, la Club Cortina din Corbeanca, revista Marea Dragoste, apărută pe piață ..
Seria de premii ale filmelor românești, deschisă sâmbătă seară de scurtmetrajul “Câini”, regizat de Bogdan Mirică, continuă! “Câini” ..
Sapte dintre cele mai spectaculoase costume ale Loredanei au fost expuse in acest weekend in Bucuresti Mall Vitan, ca o continuare a concertului pe care ..
O poveste de iubire care sfidează prejudecăți înrădăcinate în felul nostru de a vedea lumea reafirmă în ochii tuturor valorile legăturilor eterne. ..