A fost campioana emisiunilor de radio de la care nu-ți puteai desprinde auzul. A făcut și a condus cele mai bune reviste glossy, a realizat – și o face în continuare, cele mai bune interviuri ..
Pe 22 decembrie 2017, de la ora 15, în foaierul Operei din București a avut loc cea de-a doua reprezentație a spectacolului Concertul Copiilor, susținut de Corul de Copii al Operei condus de dirijoarea ..
Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei, şi Alteța Sa Regală Principele Radu s-au refugiat la Săvârșin pentru perioada Crăciunului și a Revelionului, fiind însoțiți de toate cele patru ..
Crăciunul te duce mereu cu gândul la timpul petrecut alături de familie și de prieteni, acasă. Și nu doar prezența celor dragi te leagă de acest moment din an. Tradițiile românești păstrate ..
Marți, 19 decembrie 2017, în jurul orei 14, reprezentantul Ministerului Culturii și Identității Naționale, secretarul de stat Mădălin Voicu, a anunțat angajații Operei Naționale București numele ..