Ela Crăciun se bucură de prima ședință foto de sărbători în noua ei casă
de revistatangoMai mult decât o tradiție, pentru Ela Crăciun ședințele foto de sărbători reprezintă unul dintre cele mai așteptate momente ale anului, un veritabil ..
Mai mult decât o tradiție, pentru Ela Crăciun ședințele foto de sărbători reprezintă unul dintre cele mai așteptate momente ale anului, un veritabil ..
I-am cunoscut și i-am prezentat cititorilor noștri ca pe fondatorii dăruiți ai centrului medical Dr. Ianoși din Craiova, recunoscându-le meritele ..
Ea, Medeea Marinescu, este o mare actriță și o făptură de-o finețe și de-o delicatețe greu de egalat. El, George Dăscălescu, este un director ..
Totul a început de la o icoană a Sfintei Fecioare, care mi s-a părut cea mai frumoasă și mai plină de lumină între toate icoanele din altarul la care ..
Farmec, una din cele mai mari companii românești, relansează brandul din portofoliu cu același nume, sub conceptul “Farmecul se cultivă în familie. ..
S-a născut la Petroșani, într-o familie numeroasă, cu încă cinci frați. Copilăria și adolescența și le petrece tot acolo, sub semnul ..
Indiferent că este vorba despre o animație distractivă, că ne referim la un serial de aventură bogat în suspans ori că preferăm un film documentar, ..
Andreea Bragă, activistă feministă, și Ciprian Necula, activist antirasism, sunt un cuplu de intelectuali curajoși și frumoși, un model de familie ..
Andreea Păunescu este dovada că universul completează prin frumusețe, inteligență și noblețe dezechilibrele de noroc ale sorții. Fiica poetului ..
Au dreptate cei care spun că nimic nu va mai fi la fel după această perioadă. Au dreptate și cei care spun că ne vom întoarce repede la obiceiurile ..
Ea este o tânără soprană româncă foarte talentată și foarte apreciată, stabilită în Austria: Laura Nicorescu. El este un mare dirijor al teatrelor ..
Dacă am vrea să găsim modele de oameni care și-au schimbat radical soarta, înnobilând-o prin propria strădanie și dându-i un sens înalt și generos, ..
În anul 2008, la invitația editurii noastre, Cărțile Tango, marea, uimitoarea, fermecătoarea Nina Cassian venise în România pentru a-și lansa jurnalul ..
Am stat de vorbă cu soții Liliana și Grigore Constantinescu la final de 2018, realizând atunci un interviu pentru o altă revistă, Prima iubire, muzica, ..
Sunt un cuplu de intelectuali cumva de modă veche, deși sunt atât de tineri. Sunt o familie care-ți amintește de bunele tradiții ale asumării iubirii ..
Corina Bernschutz Marinca și Cătălin Marinca sunt pentru cei din jur dovada că există oameni predestinați unul altuia. Merg împreună pe drumul ..
Animația 3D ce va avea premiera în cinematografe în 1 martie 2019, vă invită să vă pregătiți pentru o experiență extraordinară alături de Harvie, ..
În România, se estimează că una din patru femei e agresată fizic sau sexual de partenerul său, iar 75% dintre aceste cazuri nu sunt raportate. În acelaşi ..
Frumoasă, aparte, cu o demnitate întrecută doar de blândețe, Doina Lavric Parghel glăsuiește într-o limbă de o dulceață nemaivăzută. E de loc din Lișna, ..
Trăiesc, împreună, o poveste de dragoste fără vârstă și fără alte repere decât cele ale artei fără opreliști. Se cunosc și s-au recunoscut ..
Când Marina Constantinescu și fiul ei, Luca Rusu, au acceptat să ne ofere șansa consemnării unei asemenea întâlniri, primindu-ne în casa lor elegantă ..
Ce poate fi mai frumos decât să dai mai departe către lume ștafeta propriei credințe în frumusețe și în sănătate? Ce altă dovadă mai bună ..
Este corporate affair & communication manager la JTI, dar am reîntâlnit-o, cu bucurie, la toate evenimentele lui Gigi Căciuleanu și la mai toate ..
După patru sezoane în care, împreună cu echipa Visuri la cheie, a adus bucuria și speranța unor familii greu încercate de viață, Dragoș Bucur ..
Geni Brenda este actriță iubită și aplaudată la Teatrul Evreiesc de Stat, cântăreață plină de har și de zvâcnet în Bucharest Klezmer Band, ..